Orice deficiență a urmării penale, care diminuează capacitatea de a stabili persoana responsabilă, riscă să …

25 septembrie 2016

32. Curtea reiterează că prima propoziție a articolului 2 din Convenție obligă statele, în particular, de a crea un cadru legislativ și administrativ orientat spre prevenirea reală și disuasivă a punerii în pericol a dreptului la viață în contextul oricărei activități, fie ea publică sau nu, de natură să pună în discuție dreptul la viață (a se vedea, printre altele, Zubkova c. Ucrainei,nr. 36660/08, § 35, 17 octombrie 2013). În cazuri de vătămări grave sau deces, această obligație presupune instituirea unui sistem judiciar eficient și independent care să asigure punerea în aplicare a cadrului legislativ menționat prin acordarea unor despăgubiri adecvate (a se vedea, de exemplu, Anna Todorova c. Bulgariei, nr. 23302/03, § 72, 24 mai 2011). De asemenea, această obligație se aplică în contextul creării unui cadru legal privind protecția vieții participanților la trafic împotriva accidentelor rutiere (a se vedea, de exemplu, Al Fayed c. Franței (dec.), nr. 38501/02, §§ 73-78, 27 septembrie 2007; Rajkowska c. Poloniei (dec.), nr. 37393/02, 27 noiembrie 2007; Railean c. Moldovei, nr. 23401/04, § 30, 5 ianuarie 2010). Un sistem judiciar eficace, potrivit exigențelor articolului 2, poate și, în anumite circumstanțe, trebuie să includă un mecanism de represiune penală (a se vedea Cioban c. Romaniei (dec.), nr. 18295/08, § 25, 11 martie 2014), însă în cazul în care încălcarea dreptului la viață nu a fost intenționată, articolul 2 nu cere în mod necesar proceduri de urmărire penală în toate cazurile; statul poate îndeplini pe deplin obligația sa oferind victimelor o cale de atac în fața jurisdicțiilor civile, exclusiv sau coroborat cu o cale de atac și în fața instanțelor penale, cu scopul de a stabili răspunderea persoanelor în cauză și, dacă este cazul, de a obține aplicarea oricărei sancțiuni civile corespunzătoare, cum ar fi plata de daune-interese (a se vedea Anna Todorova, citată supra, § 73).
33. În principiu, statele ar trebui să aibă discreția în a decide în ceea ce privește modul de instituire și implementare a unui cadru legal care protejază dreptul la viață. Ceea ce-i important, totuși, este faptul că indiferent de forma investigației, căile de atac disponibile, luate în ansamblu, trebuie să constituie niște mijloace juridice de natură să conducă la stabilirea faptelor, la tragerea la răspundere a celor vinovați și la acordarea de despăgubiri corespunzătoare. Orice deficiență a urmăririi penale, care diminuează capacitatea acesteia de a stabili cauza morții sau persoana responsabilă, riscă să ducă la concluzia că urmărirea penală nu corespunde exigențelor Convenției (a se vedea Antonov c. Ucrainei, nr. 28096/04, § 46, 3 noiembrie 2011).
34. În acest context, celeritatea și o diligență rezonabilă sunt cerințe implicite. Chiar și în cazul în care pot exista obstacole sau dificultăți care împiedică evoluția urmăririi penale într-o situație particulară, un răspuns rapid al autorităților este esențial pentru a păstra încrederea publicului în respectarea principiului legalității, și pentru a evita orice aparență de complicitate sau de toleranță cu privire la actele ilegale (a se vedea Šilih c. Sloveniei [MC], nr. 71463/01, § 195, 9 aprilie 2009). Astfel, într-un număr de cauze examinate de Curte referitoare la implementarea legislației naționale privind protejarea vieții participanților la trafic împotriva accidentelor rutiere, constatarea unei încălcări a fost în cea mai mare parte din cauza unor termene nerezonabile și a lipsei de diligență din partea autorităților în desfășurarea urmăririi penale, indiferent de rezultatul lor final (a se vedea Anna Todorova, citată supra, § 76; Antonov, citată supra, §§ 50-52; Igor Shevchenko c. Ucrainei, nr. 22737/04, §§ 57-62, 12 ianuarie 2012; Sergiyenko c. Ucrainei, nr. 47690/07, §§ 51-53, 19 aprilie 2012; Prynda c. Ucrainei, nr. 10904/05, § 56, 31 iulie 2012; și Zubkova, citată supra, §§ 41-42).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului
(Hotărârea din data de 24 februarie 2015, cererea nr. 62578/09, Ciobanu c. Republicii Moldova)

Din complexul acesta de norme, sentimente, instincte, se ridică și …

23 septembrie 2016

V-am arătat că statul, spre deosebire de toate celelalte forme sociale, se prezintă ca o organizare înăuntrul căreia se ridică deasupra tuturor o autoritate superioară, o autoritate ce se impune tuturor membrilor statului, și care își asumă dreptul de a recurge până la forțe materiale, până la constrângere pentru a asigura supunerea acestei autorități. Fără această autoritate supremă nu există stat.
(…)
Această autoritate supremă este ceea ce se cheamă suveranitatea statului. Această autoritate în mod natural se ridică așa de sus, că de cele mai multe ori, în cazurile covărșitor mai numeroase, nici nu e nevoie de a recurge la o constrângere exterioară, fiindcă în conștiința fiecărui cetățean, în fondul obscur al sufletului lui, trăiește simțul acela de respect și suspunere față de autoritate, dar în general, orice autoritate în sine, pentru ce un om se zice că are autoritate, prin ce se asigură această autoritate? Puteți vedea oameni care au aceeași situație socială, doi miniștri, doi prefecți, doi profesori, din care unul are să provoace numai râs și batjocură din partea tuturor, la altul fiecare cuvânt e ascultat cu evlavie și sfințenie, de bunăvoie lumea primește să fie condusă, tutelată, dacă se poate spune, de un om. Cuvântul lui are o deosebită greutate și voința lui se impune aproape fără nicio sforțare. Aceasta înseamnă când un om are autoritate.
Acest caracter de autoritate se manifestă chiar în relațiile dintre oameni. Chiar în relațiile dintre colegi. Știți foarte bine că sunt în mijlocul dumneavoastră colegi care își impun opera lor, cuvântul lor e ascultat de la sine, alții pot să se agite foarte mult, pot exercita toate mijloacele de captație și seducție, sunt priviți cu scepticism, cu indiferență. Acest caracter de autoritate apare ca ceva mistic și supranatural, căci se cere ca un cuvânt să fie ascultat pentru puterea logicii lui. Poate fi logica lui defectuoasă sau extravagantă, poate fi inferioară altora, totuși din persoana lui radiază ceva care impune respect și ascultat. Dacă din relațiile dintre oameni acest caracter de autoritate apare ca ceva supranatural și mistic, când e vorba de o formă socială, puterea supremă care e recunoscută de această societate este și mai adâns înrădăcinată în sufletul membrilor.
Domnilor, ca să vedeți ce înseamnă aceasta, e destul să vă spun că sunt popoare sălbatice la care nu există o organizație precisă, nu există legi, regulamente, totuși din acea societate se detașează un suflet comun, care e întrupat, de obicei, în câțiva bătrâni, fără putere fizică, dar care reprezintă icoana ființei morale a acelei societăți.
(…)
Domnilor, când vă gândiți vă veți da seama că actele conștiente care decurg dintr-o judecată formează o infimă minoritate din actele vieții omenești. De cele mai multe ori aceste acte sunt făcute fără să vă puteți da seama, sunt determinate de acea ființă obscură a sufletului și de acea atmosferă de sugestiune morală în care se naște un om și trăiește în ea până ce moare.
Din complexul acesta de norme, sentimente, instincte, se ridică și puterea aceasta de respect, ajuns mistic și supranatural, față de autoritatea statului.

Constantin Stere
(Drept constituțional 1910-1911, ed. Cartier, Chișinău, iulie 2016, p. 237 și urm. )

… nu putem face abstracție de ceea ce simțim că e drept

22 septembrie 2016

Tehnica nu se poate despărți de politică (L. Duguit)– este tocmai afirmațiunea că nu putem face abstracțiune de ceea ce simțim că este drept în legislațiunea pozitiva sau în interpretarea legislațiunii pozitive.

Mircea Djuvara
(Drept constituțional, doctorat, partea a II a, 1925-1926, p. 331)

Printr-un tratat de drept internațional poate fi creată o organizație internațională atât de centralizată încât are ea însăși caracter statal

22 septembrie 2016

Faptul că suveranitatea statului nu este limitată de un drept internațional aflat asupra sa este întru totul compatibil cu faptul că un stat, recunoscând, grație suveranității sale, dreptul internațional, făcându-l în acest fel o compotentă a ordinii de drept statale, își limitează el însuși suveranitatea, cu alte cuvintea libertatea de acțiune, preluând obligațiile statuate de dreptul internațional general și de tratatele încheiate de el. Răspunsul la întrebarea până unde se poate limita această suveranitate a statului suveran prin dreptul internațional recunoscut de el se poate găsi doar pe baza conținutului dreptului internațional, neputându-se deduce din noțiunea de suveranitate. Dreptul internațional pozitiv nu pune însă nici un fel de limite îngrădirii suveranității statului văzută ca libertate de acțiune a acestuia. Printr-un tratat de drept internaținal poate fi creată o organizație internațională atât de centralizată încât are ea însăși caracter statal, astfel încât statele care încheie tratatele și care îi sunt membre își pierd caracterul de stat. Cât de departe trebuie guvernul statal să limiteze libertatea de acțiune a statului său prin tratate internaționale sau cât de mult îi este permis să o limiteze este o problemă a politicii. Răspunsul nu poate fi dedus nici din primatul dreptului internațional, nici din cel al dreptului statal.

Hans Kelsen
(Doctrina pură a dreptului (trad. I. Constantin), Humanitas, București, 2000, p. 400)

Ne asigurăm contra grindinei, de ce să nu ne putem asigura în contra unei legi rele?

21 septembrie 2016

Dacă dar nu îndrăznim încă să stingem de pe fața pământului axiomul posomorât „dura lex, sed lex”, caută cel puțin să dăm voie părților să se apare în contra viitoarelor schimbări legiuitoare prin învoiri contrare. NE asigurăm în contra locului, în contra grindinei; de ce să nu ne putem asigura în contra unei legi rele?
Părțile trebuie să-și plece capul dinaintea unei legi monetare, fie ea oricât de rea, dreptul privat trebuind să amuțească față cu dreptul public. Datornicul deci nu e ținut să facă plata decât în speciele aflătore în curs în momentul plății. Iată ce hotărăște art. 1578 codul civil.
(…)
Vom parcurge pe rând cazurile prevăzute de acest de pe urmă articol (alterare, raritate, scoatere din curs), vom cerceta de ce s-a legiuit că datornicul trebuie să întoarcă, în aceste cazuri, echivalentul prețului intrinsec (valoarea metalică), și nu acela al cursului comercial ce monetele avuseseră în momentul împrumutului, vom lămuri în fine deosebirea între art. 1579 codul civil și art. 41 codul comercial.

Alexandru Degré
(Scrieri juridice, vol. I, editura Guternberg, București, 1901, p. 542)

Noi trăim impregnați…

20 septembrie 2016

Noi trăim impregnați de spiritul legislațiilor străine.

Mircea Djuvara
(Teoria generala a dreptului. Drept rational, izvoare si drept pozitiv, editura All Beck, București, 1999, p.132)

Dreptul de a avea drepturi

18 septembrie 2016

Calamitatea celor lipsiți de drepturi este nu că ei ar fi lipsiți de viață, de libertate și de căutarea fericirii, sau de egalitatea în fața legii și de libertatea de opinii – formule desemnate să rezolve problema în cadrul unei comunități date – , ci că ei nu mai aparțin vreunei comunități, oricare ar fi ea. Nefericirea lor nu este că nu sunt egali în fața legii, ci că nu mai există, pentru ei, nici o lege; nu că sunt oprimați, ci că nimeni nu mai vrea măcar să-i oprime. Doar în ultimul stadiu al unui proces mai curând lung le este amenințat dreptul la viață; numai dacă rămân cu totul și cu totul „de prisos”, numai dacă nu se mai poate găsi nimeni care să-i „pretindă”, le-ar putea fi în primejdie viața. Chiar și naziștii au început exterminarea evreilor lipsindu-i mai întâi pe evrei de orice statut legal (statutul unei cetățenii de categoria a doua) și izolându-i de lumea viilor, înghesuindu-i ca vitele în ghetouri și lagăre de concentrare; iar înainte de a pune în funcțiune camerele de gazare, ei cercetaseră cu grijă terenul și constataseră, spre satisfacția lor, că nici o țară n-avea să-i ceară pe acești oameni. Adevărul este că fusese creată o stare de totală lipsă de drepturi, înainte ca dreptul la viață să le fi fost contestat.
(…)
Privarea fundamentală de drepturi ale omului se manifestă în primul rând și mai presus de orice,prin privarea de un loc în lume care să le facă opiniile semnificative și acțiunile eficace. Ceva mai fundamental decât libertatea și justiția, care sunt drepturile cetățenilor, este în joc atunci când apartenența la o comunitate în care te-ai născut nu mai e ceva de la sine înțeles și această neapartenență nu mai e o problemă de alegere, sau când ești plasat într-o situație în care, în afară de cazul în care ai săvârșit o crimă, tratamentul pe care ți-l aplică alții nu mai depinde de ceea ce faci sau nu faci. Această situație, și nimic altceva, este situația oamenilor lipsiți de drepturile omului. Ei sunt deposedați nu de dreptul la libertate, ci de dreptul la acțiune; nu de dreptul de a gândi orice le-ar plăcea să gândească, ci de dreptul la opinie. Privilegii în unele cazuri, nedreptățiți în cele mai multe, binecuvântarea și năpasta li se acordă la întâmplare și fără nici un fel de legătură cu ceea ce fac, au făcut sau ar putea face.
Devenim conștienți de existența unui drept de a avea drepturi (și aceasta înseamnă a trăi într-un cadru în care un om este judecat după acțiunile și opiniile sale) și de un drept de a aparține la o anumită formă de comunitate organizată doar atunci când au apărut milioane de oameni care-și pierduseră și nu-și mai puteau recupera aceste drepturi din cauza unei noi situații politice globale.

Hannah Arendt
(Originile totalitarismului, (trad. I. Dur, M. Ivănescu), ed. Humanitas, București, 2014, p. 370 și urm.)

Constantin Stere – profesorul care nu fuge de realitate, nu ezită și nu trișează în fața studenților

18 septembrie 2016

La fel vom remarca atitudinea foarte precaută a profesorului față de definițiile științifice. Autorul prelegerilor era convins că o adevărată definiție poate fi formulată doar la sfârșitul cursului. Definițiile date la început, dacă sunt complete, pot rămâne de neînțeles, iar dacă sunt incomplete, pot înșela. Din motivul dat Constantin Stere revine mereu în prelegerile sale la una și aceeași definiție, dezvăluind studenților noi aspecte ale fenomenului definit. Constituționalistul susține că, în pofida tendinței proprii dreptului public, dreptului constituțional, științei în general, de a defini orice fenomen, în spatele acestor definiții, după cuvinte stă realitatea, și această realitate este adesea atât de adâncă, încât cuvintele cu o foarte puțină aproximație ne pot exprima rostul adânc al acestei realități.
(…)
De aici, o ipostază extrem de importantă a prestației profesorale steriene – cea a profesorului care nu fuge de realitate, nu ezită și nu trișează în fața studenților atunci când trebuie să spună lucrurilor pe nume. Constituționalistul enunță în fața auditorului unele adevăruri incomode, își exprimă tranșant propria opinie, de multe ori nu întotdeauna favorabilă, despre realitatea sociojuridică de atunci. Studenții își amintesc în memoriile lor că adesea pieptul profesorului clocotea de revoltă, întrebările lui adresate auditorului biciuiau nu doar aerul, ci și mințile studenților înșiși. Dar, ceea ce este foarte important, întrebările erau urmare de răspunsuri, pentru situațiile intolerabile se propuneau soluții de redresare. Iar semnificația evenimentelor, valoarea actelor juridice, mecanismele funcționării instituțiilor erau întotdeauna apreciate prin prisma contribuirii acestora la afirmarea și garantarea drepturilor și libertăților omului.

Raisa Grecu
(Prefață la C. Stere, Curs de drept constituțional 1910-1911, ed. Cartier, Chișinău, iulie 2016, p. 13 și urm.)

Prea multe legi …

16 septembrie 2016

Too many laws – too few examples.
The laws are revolutionary, those executing them are not.
[Prea multe legi – prea puține exemple.
Legile sunt revoluționare, dar nu și cei care le pun în aplicare.]

Louis Antoine de Saint-Just
(Scrisoare către Robespierre din 14 decembrie 1793, în Oeuvres complètes de Saint Just, ed. C. Vellay, 1908, II, p. 161 apud James H. Billington, Fire in the Minds of Men: Origins of the Revolutionary Faith, p. 68 și nota de subsol 102 de la pagina 530)