527 citiri

O instanță națională nu poate dispune, numai în temeiul principiului efectivității, precum și al dreptului la o protecție jurisdicțională efectivă, o privare de libertate …

46 În ceea ce privește cerințele pe care trebuie să le îndeplinească o limitare a dreptului la libertate, Curtea a arătat deja, în lumina Hotărârii Curții EDO din 21 octombrie 2013, Del Río Prada împotriva Spaniei (CE:ECHR:2013:1021JUD004275009), că o lege care abilitează instanța să priveze o persoană de libertatea sa trebuie, pentru a îndeplini cerințele articolului 52 alineatul (1) din cartă, să fie suficient de accesibilă, precisă și previzibilă în aplicarea sa pentru a evita orice risc de arbitrariu (Hotărârea din 15 martie 2017, Al Chodor, C‑528/15, EU:C:2017:213, punctele 38 și 40).

47 Trebuie să se precizeze că aceste condiții sunt valabile cu privire la orice tip de privare de libertate, inclusiv atunci când aceasta rezultă din necesitatea de a asigura executarea unei condamnări aplicate printr‑o hotărâre judecătorească, iar aceasta independent de posibilitatea persoanei în cauză de a evita privarea de libertate prin executarea unei somații emise în cadrul aceleiași hotărâri sau al unei hotărâri anterioare.

48 Deși, din dezbaterile care au avut loc în cadrul ședinței în fața Curții, reiese că subzistă îndoieli cu privire la întrunirea condițiilor care permit dispunerea privării de libertate în scopul constrângerii la executarea unei hotărâri judecătorești, prevăzută de dreptul german împotriva unor titulari ai unei funcții care implică exercițiul autorității publice, revine numai instanței de trimitere sarcina de a aprecia dacă dispozițiile naționale relevante sunt, având în vedere formularea și substanța lor, suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor și permit astfel evitarea oricărui risc de arbitrariu.

49 În caz contrar, instanța națională nu poate dispune, numai în temeiul principiului efectivității, precum și al dreptului la o protecție jurisdicțională efectivă, o privare de libertate în scopul constrângerii la executarea unei hotărâri judecătorești. Astfel, orice limitare a dreptului la libertate trebuie să fie prevăzută de o lege care îndeplinește cerințele amintite la punctul 46 din prezenta hotărâre.

(…)

56 Având în vedere tot ceea ce precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că dreptul Uniunii, în special articolul 47 primul paragraf din cartă, trebuie interpretat în sensul că, în împrejurări caracterizate printr‑un refuz persistent al unei autorități naționale de a se conforma unei hotărâri judecătorești prin care este obligată să execute o obligație clară, precisă și necondiționată care decurge din dreptul menționat, în special din Directiva 2008/50, revine instanței naționale competente sarcina să dispună împotriva titularilor unei funcții care implică exercițiul autorității publice privarea de libertate în scopul constrângerii la executarea unei hotărâri judecătorești în cazul în care, în dispozițiile dreptului intern, există un temei juridic pentru adoptarea unei asemenea constrângeri care să fie suficient de accesibil, precis și previzibil în aplicarea sa și în măsura în care limitarea care ar fi adusă dreptului la libertate, garantat prin articolul 6 din cartă, în urma unei astfel de dispuneri respectă celelalte condiții impuse în această privință la articolul 52 alineatul (1) din cartă. În schimb, în lipsa unui astfel de temei juridic în dreptul intern, dreptul Uniunii nu abilitează această instanță să recurgă la o asemenea măsură.

Curtea de Justiție, Marea Cameră 
(Hotărârea din data de 19 decembrie 2019, C-752/18, EU:C:2019:1114, disponibilă aici)

Back To Top