243 citiri

Toți acești oameni, indiferent dacă s-au confruntat cu închisoarea sau nu, s-au confruntat cu un fel de reacție-recul, cel mai adesea severă și derivată din abuzul pe care tocmai am ajutat să-l expun: supravegherea

[Din momentul în care videoclipul Laurei, cel cu mine, a fost postat pe site-ul Guardian pe 9 iunie (a se vedea aici), am fost marcat. Aveam o țintă pe spatele meu. Știam că instituțiile pe care le-am rușinat nu se vor lăsa până când capul meu nu va fi prins și membrele nu îmi vor tremura. Și până atunci – și poate chiar și după aceea – mi-ar hărțui pe cei dragi și mi-ar discredita caracterul, pândind asupra fiecărui aspect al vieții și carierei mele, căutând informații (sau oportunități de dezinformare) cu care să mă mânjească. Eram suficient de familiar cu modul în care decurge un astfel de procedeu, atât din faptul că am citit exemple clasificate în cadrul IC, cât și din studierea cazurilor altor avertizori de integritate. (…) Toți acești oameni, indiferent dacă s-au confruntat cu închisoarea sau nu, s-au confruntat cu un fel de reacție, cel mai adesea severă și derivată din abuzul  pe care tocmai am ajutat să-l expun: supravegherea. Dacă ei chiar și-ar fi exprimat furia într-o comunicare privată, ar fi fost considerați „îmbufnați”. Dacă ar fi vizitat vreodată un psihiatru sau un psiholog sau doar dacă ar fi consultat cărți despre subiecte înrudite dintr-o bibliotecă, aceștia ar fi fost catalogați ca „instabili psihic”. Dacă ar fi fost beți chiar și o singură dată numai, li s-ar spune că sunt alcoolici. Dacă ar fi avut chiar și numai o singură aventură extramaritală, li s-ar spune că sunt devianți sexuali. Nu puțini și-au pierdut casele și au fost falimentați. Este mai ușor pentru o instituție să-ți păteze o reputație decât să se angajeze în mod substanțial cu dizidența principială – pentru IC este doar o chestiune de consultare a dosarelor, de a amplifica dovezile disponibile și, acolo unde nu există dovezi, de a le produce pur și simplu.

Notă MMB: Pentru eroarea logică a argumentului ad hominem, eroare ce încurajează astfel de campanii de pătare a reputației mai ales în țările unde durează cu anii ca să ți se judece o acțiune de pătare a reputației, și mai ales acolo unde nu avem gag orders expres reglementate – ca măsuri provizorii până la finalizarea judecării, a se vedea:
– Când nu este argumentul „ad hominem: vina prin asociere” o eroare logică?, disponibil aici
– Eroarea logică Reductio ad Hitlerum, dezbaterile online și legile antifumat (printre altele), disponibil aici
– „Cicero, cine a fost tatăl tău?” (eroarea logică și atacul în funcție de rasă, clasă sau gen), disponibil aici]

From the moment that Laura’s video of me was posted on the Guardian website on June 9, I was marked. There was a target on my back. I knew that the institutions I’d shamed would not relent until my head was bagged and my limbs were shackled. And until then – and perhaps even after then – they would harass my loved ones and disparage my character, prying into every aspect of my life and career, seeking information (or opportunities for disinformation) with which to smear me. I was familiar enough with how this process went, both from having read classified examples of it within the IC and from having studied the cases of other whistleblowers and leakers. (…) All of these people, whether they faced prison or not, encountered some sort of backlash, most often severe and derived from the very abuse that I’d just help expose: surveillance. If even they’d expressed anger in a private communication, they were „disgruntled”. If they’d ever visited a psychiatrist or psychologist, or just checked out books on related subjects from a library, they were „mentally unsound”. If they’d been drunk even once, they were said to be alcoholics. If they’d had even one extramarital affair, they were said to be sexual deviants. Not a few lost their homes and were bankrupted. It’s easier for an institution to tarnish a reputation than to substantively engage with principled dissent – for the IC, is just a matter of consulting files, amplifying the available evidence, and, where no evidence exists, simply fabricating it.

Edward Snowden
(Permanent Record, ed. Metropolitan Books, 2019, la pp. 294-295)

Back To Top