353 citiri

Mulți autori de specialitate au considerat că acordul de recunoaștere a vinovăției a fost folosit nu atât în ​​scopurile legitime descrise în Codul de procedură penală, ci mai degrabă pentru a umple visteria statului cu fonduri și alte bunuri extorcate de la inculpați

[1. Din start, aș dori să subliniez că modul în care autoritățile relevante au utilizat procedura acordului de recunoaștere a vinovăției în Georgia la momentul respectiv a fost ținta unor critici publice grave. În special, mulți autori de specialitate au considerat că acordul de recunoaștere a vinovăției a fost folosit nu atât în ​​scopurile legitime descrise la articolul 15 din Codul de procedură penală („un sistem de justiție mai rapid și mai eficient”), ci mai degrabă pentru a umple visteria statului cu fonduri și alte bunuri extorcate de la inculpați. În conformitate cu această critică, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a mers mai departe, cerând autorităților georgiene, la 24 ianuarie 2006, să „analizeze în mod critic practica actuală a sistemului de „plea bargain ”care – în forma sa actuală –  pe de o parte, permite unor presupuși infractori să folosească încasările din infracțiunile lor pentru a-și cumpăra ieșirea din închisoare și, pe de altă parte, riscă să fie aplicat în mod arbitrar, abuziv și chiar din motive politice”(a se vedea punctul 56 din prezenta hotărâre).

2. Cu toate acestea, doresc să precizez, de asemenea, că nu este obiectivul meu să pun sub semnul întrebării sistemul acordului de recunoaștere a vinovăției ca atare, în termeni generali. Mai degrabă, circumstanțele particulare ale prezentei cauze m-au condus la concluzia că modelul precoce din Georgia de negociere, aplicat de autoritățile interne relevante în ceea ce privește primul reclamant, s-a aflat în afara garanțiilor prevăzute la articolul 6 § 1 din Convenție din următoarele motive.]

1. At the outset, I would like to point out that the manner in which the relevant authorities used the plea-bargaining procedure in Georgia at the material time was a target of heavy public criticism. In particular, many legal commentators considered that plea bargaining was used not so much for the legitimate purposes outlined in Article 15 of the Code of Criminal Procedure (“a faster and more efficient justice system”), but rather to fill the State treasury with funds and other assets extorted from the defendants. In line with this criticism, the Parliamentary Assembly of the Council of Europe went further by urging the Georgian authorities, on 24 January 2006, to “critically review the present practice of the ‘plea bargaining’ system which – in its present form – on the one hand allows some alleged offenders to use the proceeds of their crimes to buy their way out of prison and, on the other, risks being applied arbitrarily, abusively and even for political reasons” (see paragraph 56 of the present judgment).

2. However, I also wish to make it clear that it is not my objective to call into question the system of plea bargaining as such, in general terms. Rather, it is the particular circumstances of the present case which have led me to the conclusion that the early Georgian model of plea bargaining, as applied by the relevant domestic authorities with respect to the first applicant, fell foul of the safeguards provided by Article 6 § 1 of the Convention for the following reasons.

Judecătorul CEDO Alvina GYULUMYAN
(Opinia parțial disidentă la Hotărârea din data de 29 aprilie 2014, cererea 9043/05, disponibilă aici)

Back To Top