452 citiri

Tehnologia corupe mintea copiilor și, odată ce le-a fost livrată, operează un soi de transfer de autoritate: de la autoritatea părinților la autoritatea programatorilor care aleg ce să vadă și ce să audă copiii

Fără îndoială că, dincolo de aspectele controversate, filmul trage un semnal de alarmă pentru părinți. În primul rând, atunci când sunt privați de aprecierea și afecțiunea părinților, fie pentru că nu petrec timp cu ei din cauza carierei, fie că sunt familii difuncționale, dar mai ales în cazul fetițelor lipsite de aprecierea și validarea taților, copiii vor experimenta în afara familiei diferite moduri de a atrage atenția asupra lor: comportament sexual inadecvat, consum de alcool sau de droguri, fuga de acasă, chiulul de la școală. În al doilea rând, copiii care sunt martorii suferințelor unuia dintre părinți provocate de celălalt părinte – abuz emoțional, verbal, fizic, sexual – sunt afectați de traume psihice care le schimbă comportamentul pe termen scurt sau lung, după caz. În al treilea rând, tehnologia este instrumentul care are forța de a modela și puterea de controla mintea copiilor prin imagini auditive și vizuale, prin cuvinte și simboluri. Tehnologia corupe mintea copiilor și, odată ce le-a fost livrată, operează un soi de transfer de autoritate: de la autoritatea părinților (a nu se confunda cu autoritatea părintească) se ajunge la autoritatea tehnologiei, la autoritatea programatorilor care aleg ce să vadă și ce să audă copiii.

Cu toate acestea, mărturisesc faptul că am simțit vinovăție în timp ce vizionam filmul, vinovăția pe care o simți atunci când pătrunzi absolut întâmplător, neinvitat, neintenționat, în intimitatea altuia, vinovăția de a fi complice la exploatarea unor copile de industria fiilmului în numele progresului sexual, în numele activismului feministelor. Probabil că nu toți privitorii se confruntă cu sentimentul ăsta. Probabil că unora le va face plăcere să-l vizioneze și le va produce încântare, extaz, chiar orgasm. Nu cred că sentimentul de vinovăție are de-a face cu puritatea, pentru că nu sunt întruchiparea purității să fiu în măsură să celebrez puritatea sau să mă mândresc cu asta. Are de-a face cu drepturile copilului, cu mult clamata protecție a drepturilor copilului. Art. 34 din Convenția internațională a drepturilor copilului, adoptată de Adunarea Generală a ONU, ratificată de România și de Franța, stipulează că ”statele părţi se angajează să protejeze copilul contra oricărei forme de exploatare sexuală şi de violenţă sexuală. În acest scop statele vor lua, în special, toate măsurile corespunzătoare pe plan naţional, bilateral şi multilateral, pentru a împiedica:
a) incitarea sau constrângerea copiilor să se dedea la activităţi sexuale ilegale;
b) exploatarea copiilor în scopul prostituţiei sau al altor practici sexuale ilegale;
c) exploatarea copiilor în scopul producţiei de spectacole sau de materiale cu caracter pornografic.” Apoi m-a cuprins un soi de disconfort provocat de contrastul dintre trupurile de copile ale micuțelor dansatoare și sexualizarea lor și, în fine, mi-a dat târcoale anxietatea, gândindu-mă la viitorul copiilor și al nepoților noștri. Ce vor fi ei? Obiecte sexuale, sclavi sexuali? Ce vor deveni ei? Victime sau prădători sexuali? Ființe bolnave?(s.n. – M.M.-B.)

Lavinia Tec
(Libertatea de expresie și protecția drepturilor copilului: filmul Cuties și piesa muzicală Wap, 14 septembrie 2020, disponibil aici)

Back To Top