340 citiri

Faptul că Comisia trebuia să asigure protecția intereselor financiare și a reputației Uniunii nu putea justifica încălcarea de către aceasta a drepturilor reclamantei

(…)

138. În conformitate cu jurisprudența citată la punctul 134 de mai sus, această lipsă a motivării nu poate fi remediată prin explicațiile furnizate de Comisie în înscrisurile sale în prezenta cauză. În orice caz, este necesar să se arate că motivele precise care justifică avertismentul W3b în SAR referitor la reclamantă rămân, în acest stadiu, incerte, din moment ce Comisia nu a furnizat niciodată documente care să ateste solicitări de activare a unui avertisment în SAR care i‑ar fi fost adresate de OLAF cu privire la reclamantă sau la persoanele cu care avea legătură, și anume domnul L. și ECO3.

139. În măsura în care Comisia susține, pentru prima dată în stadiul memoriului în apărare, că putea deroga în speță de la principiul respectării dreptului la apărare în privința reclamantei în scopul protejării confidențialității procedurilor de anchetă și a procedurilor judiciare inițiate de OLAF și de autoritățile franceze și belgiene în privința domnului L. și a ECO3, este suficient să se constate că, în măsura în care avertismentul W3b în SAR referitor la reclamantă era de natură să afecteze defavorabil situația sa juridică, dreptul său la apărare trebuia să fie respectat, fără a aduce atingere anumitor ajustări care ar fi putut fi necesare pentru ca drepturile respective să fie compatibile cu cele ale terților. Cu toate acestea, Comisia nici nu a susținut, nici, a fortiori, nu a stabilit că ar fi urmărit, în speță, să opereze o asemenea conciliere. În special, Comisia nu a furnizat nicio explicație cu privire la faptul că această confidențialitate trebuia să mai fie menținută, în noiembrie 2011, în momentul în care refuzase să aprobe contractul privind achiziția publică în cauză pentru motivul că reclamanta făcea obiectul unui avertisment W3b în SAR.

(…)

148. În speță, întrucât delegația a refuzat ea însăși să aprobe contractul privind achiziția publică, atribuit consorțiului condus de reclamantă, pentru simplul motiv că Comisia înregistrase un avertisment W3b în SAR care o privea în SAR, Comisia nu poate susține că acest avertisment nu avea vocația de a produce efecte în afara sferei interne a instituției sau de a afecta negativ situația juridică a reclamantei.

149. Or, în iulie 2010, o jurisprudență consacrată, precum și Carta drepturilor fundamentale, care intrase în vigoare la 1 decembrie 2009, permiteau Comisiei să înțeleagă că, dacă situația juridică a reclamantei putea fi astfel afectată negativ de avertismentul W3b în SAR care o viza, dreptul acesteia ca avertismentul respectiv să se aibă un temei juridic legal, precum și dreptul său la apărare și principiul prezumției de nevinovăție trebuiau respectate.

150. Aplicarea respectivelor drepturi, în speță, nu ridica dificultăți speciale și Comisia nu dispunea de nicio marjă de apreciere în cadrul acesteia. În special, faptul că Comisia trebuia să asigure protecția intereselor financiare și a reputației Uniunii nu putea justifica încălcarea de către aceasta a drepturilor reclamantei.

151. Pe de altă parte, în pofida numeroaselor scrisori și inițiative ale reclamantei pentru a obține respectarea drepturilor sale, Comisia nu a reacționat, fie pentru modificarea Deciziei SAR, fie pentru retragerea avertismentului referitor la reclamantă sau la persoanele cu care aceasta avea legătură din SAR, înainte ca actele sau comportamentele sale să fie puse în discuție în mod direct de către Ombudsman.

152. În sfârșit, comportamentul Comisiei nu a fost nici transparent, nici coerent. (…)

153. Având în vedere aprecierile care precedă și fără a fi nevoie să se examineze celelalte nelegalități invocate de reclamantă, este necesar să se constate că, prin activarea unui avertisment W3b în SAR și prin refuzul, ca urmare a acestui avertisment, de a aproba contractul privind achiziția publică în cauză, Comisia a săvârșit, în mod direct sau prin intermediul delegației, o încălcare suficient de gravă a unei norme de drept de natură să angajeze răspunderea Uniunii.

Tribunalul Uniunii
(Hotărârea din data de 14 decembrie 2018, T-298/16, disponibilă aici)

Back To Top