1.423 citiri

Atât timp cât o politică a Uniunii este pusă în aplicare, este în responsabilitatea acesteia din urmă să se asigure că statele membre nu săvârșesc încălcări ale drepturilor fundamentale în numele său

82. Astfel, jurisprudența „Wachauf” se înscrie pe deplin în logica care a determinat Curtea să recunoască drepturile fundamentale ca făcând parte integrantă din ordinea juridică a Uniunii(56): pe de o parte, este necesar ca particularii să fie apărați împotriva intruziunilor nelegitime ale Uniunii în ceea ce privește drepturile lor; pe de altă parte, statele membre nu pot revizui acțiunea Uniunii prin prisma propriului standard constituțional, în caz contrar aducându se atingere unității, supremației și caracterului efectiv al dreptului Uniunii. Prin urmare, standardele naționale sunt respinse dar, în schimb, Curtea include drepturile fundamentale inspirate de „tradițiile constituționale comune statelor membre” în principiile generale de drept a căror respectare o asigură(57). Or, întrucât punerea în aplicare a majorității politicilor Uniunii revine statelor membre, este necesar să se extindă aplicarea drepturilor fundamentale recunoscute în ordinea juridică a Uniunii la aceleași state atunci când acționează astfel ca „agenți” ai Uniunii. Atât timp cât o politică a Uniunii este pusă în aplicare, este în responsabilitatea acesteia din urmă să se asigure că statele membre nu săvârșesc încălcări ale drepturilor fundamentale în numele său(58).

58 Weiler, J. H. H., și Lockhart, N. J. S., „«Taking rights seriously» seriously: the European court and its fundamental rights jurisprudence – part II”, în Common Market Law Review, 1995, nr. 32, p. 579-627, în special p. 583 și 610.

HENRIK SAUGMANDSGAARD ØE
(Concluziile prezentate în data de 29 noiembrie 2018, C-235/17, disponibile aici)

Back To Top