541 citiri

Prin omisiunea de a răspunde la cererea de informații adresată de Curte, Tribunalul București a privat Curtea de elemente de fapt decisive

32 În aceste condiții, la 24 noiembrie 2016, Curtea a adresat o cerere de informații instanței de trimitere, în cuprinsul căreia această instanță era invitată să se pronunțe cu privire la temeinicia afirmațiilor guvernului român.

33 Instanța de trimitere nu a răspuns la această cerere.

34 În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, în cadrul cooperării dintre aceasta din urmă și instanțele naționale instituite la articolul 267 TFUE, revine numai instanței naționale care este sesizată cu soluționarea litigiului și care trebuie să își asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată competența să aprecieze, luând în considerare particularitățile cauzei, atât necesitatea unei decizii preliminare pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții (Hotărârea din 5 martie 2015, Banco Privado Português și Massa Insolvente do Banco Privado Português, C‑667/13, EU:C:2015:151, punctul 34).

35 Întrucât decizia de trimitere servește ca fundament procedurii în fața Curții, este indispensabil ca instanța națională să clarifice, în chiar cuprinsul deciziei de trimitere, cadrul factual și normativ al litigiului principal și să ofere un minim de explicații cu privire la motivele care au stat la baza alegerii dispozițiilor dreptului Uniunii a căror interpretare o solicită, precum și cu privire la legătura pe care o stabilește între aceste dispoziții și legislația națională aplicabilă litigiului cu care este sesizată (a se vedea în special Hotărârea din 23 martie 2006, Enirisorse, C‑237/04, EU:C:2006:197, punctul 21, Hotărârea din 19 aprilie 2007, Asemfo, C‑295/05, EU:C:2007:227, punctul 33, Hotărârea din 21 februarie 2013, Mora IPR, C‑79/12, nepublicată, EU:C:2013:98, punctul 37, precum și Ordonanța din 7 septembrie 2016, Velikova, C‑228/15, nepublicată, EU:C:2016:641, punctul 19).

36 Aceste cerințe privind conținutul unei cereri de decizie preliminară figurează explicit la articolul 94 din Regulamentul de procedură, pe care instanța de trimitere se prezumă, în cadrul cooperării instituite la articolul 267 TFUE, că îl cunoaște și pe care este obligată să îl respecte cu strictețe (a se vedea în special Ordonanța din 12 mai 2016, Security Service și alții, C‑692/15-C‑694/15, EU:C:2016:344, punctul 18).

37 Or, în speță, instanța de trimitere nu a respectat aceste cerințe.

38 Astfel, prin omisiunea de a răspunde la cererea de informații adresată de Curte, această instanță (notă MMB: e vorba de Tribunalul București) a privat Curtea de elemente de fapt decisive pentru a răspunde în mod util la întrebările preliminare. (…)

Curtea de Justiție
(Ordonanța din data de 22 iunie 2017, disponibilă aici )

Back To Top