692 citiri

O caracteristică curioasă și interesantă a cărții este că copiii Fairchild, crescuți pe aceste principii severe, par a fi destul de excepțional de nedemni de încredere. De îndată ce părinții lor se întorc cu spatele, ei …

[Am recitit cu oarecare interes „Familia Fairchild”, care a fost scrisă în 1813 și timp de cincizeci de ani sau mai mult a fost o carte standard pentru copii. (…) Tonul cărții este indicat suficient de propoziția: „Papa”, a spus Lucy (de altfel, Lucy avea nouă ani), „putem spune câteva versete despre omenirea care are inimi rele?” Și, desigur, tata este gata pregătit și ies versurile, toate memorate corect. Sau iată-o pe doamna Fairchild, care le spune copiilor cum, când ea însăși era o copilă, nu a respectat ordinele, culegând cireșe împreună cu o servitoare: „Doica a fost dată mamei sale pentru a fi bătută; iar eu am fost închisă în camera întunecată , unde aveam să fiu ținută câteva zile cu pâine și apă. La sfârșitul a trei zile mătușile mele au trimis după mine și mi-au vorbit mult timp. „„Ai încălcat  a Patra poruncă”, a spus mătușa mea Penelope, „adică Adu-ți aminte de ziua Sabatului pentru a o sfinți; și ai încălcat-o pe a Cincea, adică Onorează-ți părinții … Ai încălcat-o și pe a Opta, adică Să nu furi. În plus, a spus mătușa mea Grace, rușinea și umilirea cățărării în copaci într-o companie atât de joasă, după toate grijile și durerile pe care le-am avut cu tine și maniera delicată în care te-am crescut.”

Întreaga carte este în acest sens, cu o rugăciune lungă la sfârșitul fiecărui capitol și nenumărate imnuri și versete din Biblie intercalate prin text. Dar trăsătura sa principală este formată de vizitele înfricoșătoare din Rai care se abat asupra copiilor ori de câte ori se comportă rău. Dacă se dau în leagăn fără permisiune, cad și rup mai mulți dinți; dacă uită să-și spună rugăciunile, cad în jgheabul porcilor; furtul câtorva prune este pedepsit printr-un atac de pneumonie și o scăpare îngustă de la moarte. Odată, domnul Fairchild își prinde copiii certându-se. După obișnuitele bătăi, îi duce la o plimbare lungă pentru a vedea corpul putrezit al unui criminal care atârnă de o spânzurătoare – rezultatul, după cum subliniază el, al unei cerți între doi frați.

O caracteristică curioasă și interesantă a cărții este că copiii Fairchild, crescuți pe aceste principii severe, par a fi destul de excepțional de nedemni de încredere. De îndată ce părinții lor se întorc cu spatele, ei se comportă invariabil în mod necorespunzător, ceea ce sugerează că bătaia și pâinea și apa nu sunt un tratament, până la urmă, foarte satisfăcător. (…)]

Notă MMB: Pentru România de acum, cu privire la aceste aspecte, a se vedea inter alia DMD împotriva României, 2017, condamnare la CEDO:

49. The Court further notes that the District Court in the first round of the proceedings acquitted D.D., having found no crime in “his occasionally inappropriate behaviour towards the applicant” (see paragraph 9 above). Along this vein, the County Court later seemed to consider that “isolated and random” acts of violence could be tolerated within the family sphere (see paragraph 13 above). The Court fails to see how this statement fits in with the relevant provisions of domestic law prohibiting in absolute terms domestic corporal punishment (see paragraph 21 above). Moreover, the Court notes that the Council of Europe recognises that the best interests of the children, which unquestionably include the respect for their rights and dignity, are the cornerstone of the protection afforded to children from corporal punishment (see paragraphs 25 to 29 above).

50. It is also to be noted that the overriding concern in the 1989 United Nations Convention on the Rights of the Child (see paragraph 30 above) is dignity. Such a value is consistent with both evolving international law on human rights and the developing psychological perspective in jurisprudence. Respect for the dignity of children is consonant with provision of those elements important to their growth as full members of the community. Assuring basic dignity to the child means that there can be no compromise in condemning violence against children, whether accepted as “tradition” or disguised as “discipline”. Children’s uniqueness – their potential and vulnerability, their dependence on adults – makes it imperative that they have more, not less, protection from violence, including from domestic corporal punishment, the latter being invariably degrading (see General Comment No. 13 (2011) cited at paragraph 32 above).

51. It is thus clear that respect for children’s dignity cannot be ensured if the domestic courts were to accept any form of justification of acts of ill‑treatment, including corporal punishment, prohibited under Article 3. In this context, the Court considers that Member States should strive to expressly and comprehensively protect children’s dignity which in turn requires in practice an adequate legal framework affording protection of children against domestic violence falling within the scope of Article 3, including a) effective deterrence against such serious breaches of personal integrity, b) reasonable steps to prevent ill-treatment of which the authorities had, or ought to have had, knowledge, and c) effective official investigations where an individual raises an arguable claim of ill-treatment (see M. and M. v. Croatia, cited above, § 136, and Söderman v. Sweden [GC], no. 5786/08, §§ 80 and 81, ECHR 2013).

]

I have been re-reading with some interest The Fairchild Family, which was written in 1813 and was for fifty years or more a standard book for children. (…) The tone of the book is sufficiently indicated by the sentence: „Papa”, said Lucy (Lucy was aged nine, by the way), „may we say some verses about mankind having bad hearts?” And of course, Papa is only too willing, and out come the verses, all correctly memorised. Or here is Mrs. Fairchild, telling the children how when herself was a child she disobeyed orders by picking cherries in company with the servant girl: „Nanny was given up to her mother to be flogged; and I was shut up in the dark room, where I was to be kept several days upon bread and water. At the end of three days my aunts sent for me, and talked to me for a long time. „‘You broke the Fourth Commandment,’ said my Aunt Penelope, ‘which is, Remember the Sabbath day to keep it holy; and you broke the Fifth, which is, Honour your parents … You broke the Eighth too, which is, Thou shalt not steal. Besides, ‘said my Aunt Grace, ‘the shame and disgrace of climbing trees in such low company, after all the care and pains we have taken with you, and the delicate manner in which we have reared you.'”

The whole book is in this vein, with a long prayer at the end of every chapter, and innumerable hymns and verses from the Bible interspersed through the text. But its chief feature is the fearful visitations from Heaven which fall upon the children whenever they misbehave themselves. If they swing in the swing without leave, they fall out and break several teeth; if they forget to say their prayers they fall into the through of pigswill; the theft of a few damsons is punished by an attack of pneumonia and a narrow escape from death. On one occasion, Mr. Fairchild catches his children quarreling. After the usual flogging, he takes them for a long walk to see the rotting body of a murderer hanging on a gibbet – the result, as he points out, of a quarrel between two brothers.
A curious and interesting feature of the book is that the Fairchild children, reared upon these stern principles, seem to be rather exceptionally untrustworthy. As soon as their parents’ backs are turned they invariably misbehave themselves, which suggests that flogging and bread and water are not a very satisfactory treatment after all. (…)

George Orwell
(As I Please 53, Tribune, 5 ianuarie 1945 reprodus în Essays (Selected and Introduced by John Carey), Everyman’s Library, 2002, la pp. 810-811)

Back To Top