701 citiri

Un avocat care a primit un onorariu neobișnuit de mare decide să sărbătorească organizând o cină festivă (nebunia ambiției sociale)

[În A Little Dinner at Timmin’s – una dintre cele mai bune nuvele comice scrise vreodată, deși rareori este retipărită – Thackeray face cu adevărat același lucru ca și în Vanity Fair, dar fără factorul complicat al nevoii de a simula viața reală și de a introduce motive dezinteresate. Este o poveste mică, istorisită în mod rafinat și care se ridică treptat la un fel de crescendo care se oprește exact în momentul potrivit. Un avocat care a primit un onorariu neobișnuit de mare decide să sărbătorească organizând o cină. Ajunge astfel să facă cheltuieli mult mai mari decât își poate permite și urmează o serie de dezastre care îl lasă puternic îndatorat, cu prietenii înstrăinați și soacra sa instalată permanent în casa lui. De la început până la sfârșit nimeni nu s-a ales cu nimic bun de la cina respectivă, în afară de nenorociri. Și când, la final, Tackeray remarcă: „De ce, de fapt, Timminses a dat acea petrecere?” se simte că nebunia ambiției sociale a fost demonstrată mai concludent decât în Vanity Fair. (…)]

In A Little Dinner at Timmin’s – one of the best comic short stories ever written, though it is seldom reprinted – Thackeray is really doing the same thing as he did in Vanity Fair, but without the complicating factor of having to simulate real life and introduce disinterested motives. It is a simple little story, exquisitely told and rising gradually to a sort of crescendo which stops at exactly the right moment. A lawyer who has received an unusually large fee decides to celebrate it by giving a dinner party. He is at once led into much greater expense than he can afford, and there follows a series of disasters which leave him heavily in debt, with his friend alienated and his mother-in-law permanently installed in his home. From start to finish no one has had anything from the dinner party except misery. And when, at the end, Tackeray remarks, „Why, in fact, did Timminses give that party at all?” one feels that the folly of social ambition has been more conclusively demonstrated than it is by Vanity Fair. (…)

George Orwell
(Oysters and Brown Stout, Tribune, 22 decembrie 1944, reprodus în Essays (Selected and Introduced by John Carey), Everyman’s Library, 2002, la pp. 795-796)

Back To Top