347 citiri

Un regim totalitar nu are legi: oamenii nu sunt pedepsiți pentru infracțiuni specifice, ci pentru că sunt considerați a fi indezirabili din punct de vedere politic sau intelectual (ceea ce au făcut sau nu au făcut este irelevant)

[Martorii ce nu doresc să fie martori sunt, în general, considerați cei mai de încredere, iar domnul Charles d’Ydewalle este cel puțin parțial un martor nedorit împotriva Spaniei lui Franco. Este un jurnalist belgian (evident un catolic devotat), iar în timpul războiului civil spaniol a fost un partizian cald al generalului Franco, pe teritoriul căruia pare să fi petrecut câteva luni. Când propria sa țară a fost subjugată de germani și a pornit într-o călătorie ocolită spre Anglia, era destul de încrezător că Spania naționalistă, a cărei „cruciadă” a susținut-o cât de bine a putut, nu va oferi niciun obstacol. Prin urmare, cu o oarecare surpriză s-a trezit arestat și aruncat în închisoare aproape de îndată ce a pus piciorul pe pământul spaniol. Acest lucru s-a întâmplat spre sfârșitul anului 1941. El nu a fost eliberat decât opt ​​luni mai târziu și în niciun moment nu a descoperit de ce infracțiune, dacă era cazul, a fost acuzat. Probabil că fusese arestat pentru că zborul său spre Anglia indica simpatie aliată. El a fost încarcerat în primul rând în Închisoarea Model din Barcelona, ​​care fusese construită pentru a deține 700 de deținuți și în acel moment deținea 8.000. Mai târziu a fost plasat într-un lagăr de concentrare printre refugiați de diferite naționalități. Aici condițiile erau relativ simpatice: era posibil să cumperi luxuri mici; îți puteai alege proprii colegi de celulă ​​și exista rivalitate internațională în ceea ce privește săparea tunelurilor sub sârmă ghimpată. Închisoarea Model a fost cea care a deschis ochii, măcar parțial, domnului D’Ydewalle asupra naturii regimului.
La sfârșitul anului 1941, la aproape trei ani de la sfârșitul războiului civil, oamenii erau încă împușcați, doar în această închisoare, cu o rată de cinci sau șase pe săptămână. În plus, a existat tortură, probabil în scopul extragerii mărturisirilor, iar ocazional torționarul „a mers prea departe”. Deținuții politici și infractorii obișnuiți erau mai mult sau mai puțin amestecați, dar majoritatea prizonierilor au rămas din războiul civil, executând de obicei pedepse de treizeci de ani. În multe cazuri, a remarcat domnul d’Ydewalle, acest lucru i-ar duce la vârsta matură de nouăzeci și cinci de ani. Execuțiile au fost efectuate cu maxim de cruzime. Nimeni nu știa, până în dimineața propriu-zisă a executării, dacă urma să fie împușcat sau nu. (…)
(…)
Principala impresie pe care o transmite cartea este una de uimire. De ce fusese închis? Cum ar fi putut să se preteze „glorioasa cruciadă” la acest gen de lucruri? El își exprimă chiar uimirea că un regim care se numește catolic ar putea să-i acorde sprijin lui Hitler și Mussolini: ceea ce pare să ducă simplitatea destul de departe, deoarece generalul Franco poate fi greu acuzat că și-a ascuns afilierile politice.

Bineînțeles, nu este ușor pentru cineva care, cu bună-credință, a susținut cauza naționalistă în momentul războiului civil să admită că ororile din Închisoarea Model erau implicite în regimul naționalist de la început. Dar domnul d’Ydewalle a avut, de asemenea, handicapul de a proveni dintr-o țară comparativ ordonată și bine guvernată și, prin urmare, neavând nicio înțelegere preliminară a totalitarismului.

Faptul esențial despre un regim totalitar este că nu are legi. Oamenii nu sunt pedepsiți pentru infracțiuni specifice, ci pentru că sunt considerați a fi indezirabili din punct de vedere politic sau intelectual. Ceea ce au făcut sau nu au făcut este irelevant. Domnului d’Ydewalle i-a luat ceva timp să se obișnuiască cu această idee (…). (…)
Această carte este o notă de subsol utilă pentru istorie. (…)]

Unwilling witnesses are generally accounted the most reliable, and Mr. Charles d’Ydewalle is at least partly an unwilling witness against Franco’s Spain. He is a Belgian journalist (evidently a devout Catholic), and during the Spanish civil war he was a warm partisan of General Franco, in whose territory he appears to have spent some months. When his own country was subjugated by the Germans and he set out on the round-about journey to England, he was quite confident that Nationalist Spain, whose „crusade” he has supported as best he could, would offer no obstacle. It was therefore with some surprise that he found himself arrested and flung into jail almost as soon as he has set foot on Spanish soil. This was towards the end of 1941. He was not released until eight months later, and at no time did he discover what offence, if any, he was charged with. Presumably he had been arrested because his flight to England indicated Allied sympathies. He was incarcerated first of all in the Model Prison in Barcelona, which had been built to hold 700 prisoners and at this time was holding 8.000. Later he was placed in a concentration camp among refugees of many different nationalities. Here the conditions were comparatively sympathetic; it was possible to buy small luxuries; one could choose one’s hut mater, and there was international rivalry in the matter of digging tunnels under the barbed wire. It was the Model Prison that opened or partially opened Mr. D’Ydewalle’s eyes to the nature of the regime.
At the end of 1941, nearly three years after the ending of the civil war, people were still being shot, in this prison alone, at the rate of five or six a week. In addition there was torture, presumably for the purpose of extracting confessions, and on occasion the torturer ‘went too far’. Political prisoners and ordinary criminals were more or less mixed up together, but the majority of the prisoners were left-overs from the civil war, usually serving sentences of thirty years. In many cases, Mr. d’Ydewalle noted, this would take them to the ripe age of ninety-five or so. The shootings were carried out with the maximum of cruelty. No one knew, until the actual morning of execution, whether he was to be shot or not. (…)
(…)
The main impression that the book conveys is one of bewilderment. Why had he been locked up? How could the ‘glorious crusade’ have led to this kind of thing? He even expresses astonishment that a regime calling itself Catholic could lend its support to Hitler and Mussolini: which does seem to be carrying simplicity rather far, since General Franco can hardly be accused of having concealed his political affiliations.
Naturally it is not easy for someone who in good faith supported the Nationalist cause at the time of the civil war to admit that the horrors of the Model Prison were implicit in the Nationalist regime from the beginning. But Mr. d’Ydewalle also had the handicap of coming from a comparatively orderly and well-governed country and therefore not having any preliminary understanding of totalitarianism.
The essential fact about a totalitarian regime is that it has no laws. People are not punished for specific offences, but because they are considered to be politically or intellectually undesirable. What they have done or not done is irrelevant. It took Mr. d’Ydewalle some time to get used to this idea (…). (…)
This book is a useful footnote to history. (…)

George Orwell
(Review of An Interlude in Spain by Charles d’Ydewalle, translated by Eric Sutton, The Observer, 24 Decembrie 1944 republicat în Essays (Selected and Introduced by John Carey), Everyman’s Library, 2002, la pp. 796-798)

Back To Top