410 citiri

Sigur că este nu doar de dorit, ci imperativ ca instanţa de judecată să nu transgreseze reglementările naţionale şi/sau convenţionale privind principiul securităţii juridice

Ca un paliativ pentru potenţiala insecuritate juridică generată de aplicarea dispoziţiilor art. 52 alin. (3) teza finală C. pr. pen., în literatura de specialitate s-a arătat că “această excepţie trebuie analizată în contextul stabilit de Curtea Europeană în cauza Lungu ş.a. c. României (hotărârea din 21 octombrie 2014) în vederea evitării încălcării dreptului la un proces echitabil în componenta referitoare la respectarea principiului securităţii raporturilor juridice care decurge dintr-o hotărâre definitivă pronunţată de o instanţă penală”10, context în care se cuvine a fi menţionat că în cauza Lungu c. României, Curtea Europeana a reţinut, în esenţă, că “revenind asupra unei chestiuni în litigiu care fusese deja soluţionată şi care făcuse obiectul unei hotărâri definitive, şi în absenţa oricărui motiv valabil, curtea de apel a încălcat principiul securităţii raporturilor juridice. Din acest motiv, a fost încălcat dreptul reclamanţilor la un proces echitabil în sensul art. 6 1 din Convenţie.” (a se vedea, în acest sens, M. Udroiu, op. cit., p. 217, par. 6.)

Ne exprimăm rezerva faţă de acest punct de vedere, care, în opinia noastră, nu este suficient pentru a rezolva problema născută de instituirea excepţiei de la art. 52 alin. (3) C. pr. pen., neoferind în realitate o cale de urmat în toate cazurile pentru a nu fi încălcată autoritatea de lucru judecat a hotărârilor definitive pronunţate de către alte instanţe decât cele penale.

Sigur că este nu doar de dorit, ci imperativ ca instanţa de judecată să nu transgreseze reglementările naţionale şi/sau convenţionale privind principiul securităţii juridice, însă a lăsa la îndemâna fiecărei instanţe posibilitatea de a aprecia în concret cu privire la aplicabilitatea unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de o altă instanţă decât cea penală, respectiv măsura în care o asemenea hotărâre se poate circumscrie “împrejurărilor privind existenţa infracţiunii”, nu reprezintă altceva decât o veritabilă nesocotire a autorităţii de lucru judecat de care hotărârile judecătoreşti definitive se bucură.

Adrian Chirvase
(Chestiunile prealabile în procesul penal. Prezentare comparativă. Posibile elemente de neconvenţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (3) C. pr. pen., Revista română de jurisprudență, nr. 4/2018, consultată la www.sintact.ro și de aceea nu am și numărul paginii)

Back To Top