527 citiri

Suspiciunea săvârşirii unei infracţiunii de evaziune fiscală în care ar fi fost implicat contestatorul nu are nicio justificare în a dispune suspendarea soluţionării contestaţiei administrative

Mai mult, disp. art. 52 al. 3)–din Legea Nr. 135*) din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală, intrată în vigoare la 01.02.2014, rep., ce are denumirea marginală: „ Chestiunile prealabile” stabilesc că hotărârile definitive ale altor instanţe decât cele penale asupra unei chestiuni prealabile în procesul penal au autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale, cu excepţia împrejurărilor care privesc existenţa infracţiunii.

Rezultă pe de-a parte, aşadar că dacă organul de urmărire penală ar considera că ar subzista existenţa unor indicii ale săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, acesta ar fi obligat să dispună luarea de măsuri asigurătorii, prevenindu-se aşadar o eventuală sustragere de la plata debitelor datorate statutului, statul nefiind aşadar prejudiciat din perspectiva diligenţei de acţiune în sensul recuperării unui eventual prejudiciu, însă pe de altă parte, hotărârile definitive ale altor instanţe decât cele penale asupra unei chestiuni prealabile în procesul penal au autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale, cu excepţia împrejurărilor care privesc existenţa infracţiunii.

Or, în aceste condiţii, nu serveşte nici anchetei penale o astfel de măsură a neanalizării pe fond a contestaţiei fiscale promovate. Interesul anchetei penale este acela de a colecta toate datele care sunt pertinente soluţionării cauzei, or soluţia dată asupra contestaţiei se constituie într- un reper important inclusiv pentru organele de urmărire penală, în condiţiile în care, dacă s-ar constata că ar fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, în virtutea dispoziţiilor exprese precitate, s-ar impune luarea măsurilor asigurătorii, nefiind deci de interes anchetei penale, măsurile dispuse sau infirmate în procedura fiscală, exceptându-le pe acelea care s-ar subsuma disp. art 52 alin 3) Cpp şi care dacă sunt date în competenţa organului fiscal sau a instanţei de contencios administrativ fiscal, se impun a fi tranşate.

(…)

Curtea reţine aşadar în acord atât cu considerentele sentinţei primei instanţe dar şi cu opinia intimatului reclamant şi contrar celor invocate de către recurenta pârâtă că prin soluţionarea contestaţiei administrative formulate de contestator nu sunt împietate în vreun fel de demararea şi continuarea cercetărilor penale, organul fiscal având toate elementele pentru a stabili întinderea obligaţiilor fiscale în sarcina contestatoarei. Astfel, în măsura în care intimata a putut stabili întinderea respectivelor obligaţii fiscale, în aceeaşi măsura poate verifica legalitatea şi temeinicia sumelor impuse contestatorului şi poate soluţiona contestaţia administrativă formulată de acesta.Suspiciunea săvârşirii unei infracţiunii de evaziune fiscală în care ar fi fost implicat contestatorul nu are nicio justificare în a dispune suspendarea soluţionării contestaţiei administrative, întrucât organele fiscale au toate elementele pentru a stabili existenţa unor obligaţii fiscale, ceea ce, de altfel, au şi făcut.

Prin urmare, Curtea reţine în acord atât cu considerentele sentinţei primei instanţe dar şi cu opinia intimatului reclamant şi contrar celor invocate de către recurenta pârâtă că atâta timp cât organele fiscale, independent de constatarea de către organele abilitate a caracterului infracţional a vreuneia dintre faptele în care a fost implicat contestatorul au ajuns la concluzia că reclamanta intimată a desfăsurat activităţi în calitate de profesionist, şi, ca atare, s-ar impune plata unor debite suplimentare, înseamnă că sunt în măsură să soluţioneze şi contestaţia administrativă formulată de către reclamanta intimată în ceea ce priveşte legalitatea şi temeinicia acestor impuneri suplimentare.

Pentru motivele expuse, Curtea reţine în acord atât cu considerentele sentinţei primei instanţe dar şi cu opinia intimatului reclamant şi contrar celor invocate de către recurenta pârâtă că decizia emisă de intimată este în parte nelegală şi în consecinţă în mod corect a fost anulată cu consecinţa obligării intimatei să soluţioneze în fond contestaţia împotriva Deciziei de impunere.

Notă MMB: Pentru o decizie tot a Curții de Apel Ploiești care conține același pasaj ca cel de mai sus, a se vedea și decizia nr. 298/2020, ședința publică din 26 mai 2020, redactată în 19 iunie 2020.

Curtea de Apel Ploiești
(Decizia nr. 793/2020, ședința din 6 octombrie 2020, redactată și motivată în data de 15 octombrie 2020, disponibilă la www.rolii.ro apud sintact.ro)

Back To Top