267 citiri

Scopul real al Revoluției Americane: un sistem de „checks and balances” care face imposibil ca vreuna dintre secțiunile comunității să devină atotputernică

[Voigt presupune de-a lungul cărții sale [Unto Caesar] că comunismul rus și fascismul german sunt, din perspectivă practică, același lucru și au aproape același obiectiv. Aceasta este cu siguranță o simplificare excesivă și nu poate explica toate faptele cunoscute. Cu toate acestea, Voigt invocă un argument foarte puternic pentru restrângerea sferei politicii și pentru a nu aștepta prea mult de la acțiunea politică.
Argumentul său de bază este destul de simplu. Un om de stat care vizează perfecțiunea și crede că știe cum să o atingă, nu se va opri de la nimic pentru a-i conduce pe alții pe același drum, iar idealurile sale politice vor fi amestecate indisolubil cu dorința sa de a rămâne la putere. Perfecțiunea, în practică, nu este niciodată atinsă, iar terorismul folosit în căutarea ei generează pur și simplu nevoia unui terorism proaspăt. În consecință, încercarea de a stabili libertatea și egalitatea se încheie întotdeauna prin statul polițist: de aceea, idealuri mai limitate, bazate pe conștientizarea faptului că natura omului este plină de rău, ar putea conduce la o societate destul de decentă.

Aproximativ aceeași linie este urmată și de scriitorul american, Peter Drucker, autorul cărții „Sfârșitul omului economic” și „Viitorul omului industrial”. Drucker a fost unul dintre puținii publiciști care au prezis Pactul ruso-german din 1939. Mai ales în a doua dintre cărțile menționate mai înainte, el argumentează necesitatea a ceea ce el numește o „revoluție conservatoare”, care nu înseamnă o întoarcere a capitalismului, ci renașterea ideii unei „societăți mixte” în care există un sistem de checks and balances (nota MMB: cunosc traducerea in romana a acestui sistem, dar nu mi se pare ca reflecta intocmai, si de aceea am lasat in engleza) care face imposibil ca vreuna dintre secțiunile comunității să devină atotputernică.
Acesta, susține Drucker, a fost scopul real al liderilor revoluției americane din secolul al XVIII-lea. Alți scriitori care au avansat argumente destul de similare împotriva perfecționismului sunt Michael Rogers (în cartea sa despre T. E. Hulmer), Malcolm Muggeridge („Anii treizeci”) și Hugh Kingsmill în „Coroana otrăvită”. Ultima carte constă din patru studii despre Regina Elisabeta, Cromwell, Napoleon și Abraham Lincoln – este probabil o carte oarecum perversă, dar conține câteva observații pătrunzătoare despre dictatură.
(…)
În cele din urmă, se poate număra printre „pesimiști” și James Burnham, a cărui carte „Revoluția managerială” a făcut un așa furor când a fost publicată acum cinci ani. Mai ales în următoarea sa carte publicată, „The Machiavellians”, Burnham susține că nici socialismul, nici democrația deplină nu sunt obiective realizabile și că lucrul cel mai mult pe care îl putem face este să stabilim garanții – de exemplu, sindicatele autonome și o presă liberă – împotriva abuzului de putere.
(…)]

Voigt assumes throughout his book [Unto Caesar] that Russian Communism and German Fascism are for practical purposes the same thing and have almost the same objective. This is certainly an over-simplification and is unable to explain all the known facts. Nevertheless Voigt makes out a very strong case for narrowing down the scope of politics and not expecting too much from political action.
His basic argument is quite simple. A statesman who aims at perfection, and thinks that he knows how to reach it, will stop at nothing to drive others along the same road, and his political ideals will be inextricably mixed up with his desire to remain in power. Perfection, in practice, is never attained, and the terrorism used in pursuit of it simply breeds the need for fresh terrorism. Consequently the attempt to establish liberty and equality always ends in the police state: whereas more limited aims, based on the realisation that the man’s nature is full of evil, may lead to a fairly decent society.
Approximately the same line is taken by the American writer, Peter Drucker, author of „The End of Economic Man” and „The Future of Industrial Man”. Drucker was one of the very small handful of publicists who foretold the Russo-German Pact of 1939. Particularly in the second of the above-named books, he argues the need for what he calls a „Conservative revolution” meaning not a return of capitalism, but the revival of the idea of a „mixed society” in which there is a system of checks and balances which make it impossible for any section of the community to become all-powerful.
This, Drucker argues, was the real aim of the eighteenth-century leaders of the American revolution. Other writers who have advanced rather similar arguments against perfectionism are Michael Rogers (in his book on T. E. Hulmer), Malcolm Muggeridge (‘The Thirties’) and Hugh Kingsmill in „The Poisoned Crown”. The last-named book consists of four studies of Queen Elisabeth, Cromwell, Napoleon and Abraham Lincoln – it is perhaps a somewhat perverse book, but it contains some penetrating remarks on dictatorship.
(…)
Finally, one can number among the ‘pessimists’ James Burnham, whose book „The Managerial Revolution” made such a stir when it was published five years ago. More particularly in his next published book, „The Machiavellians”, Burnham argues that neither Socialism nor full democracy are attainable aims, and that the most we can do is to establish safeguards – for example, autonomous trade unions and a free press – against the abuse of power.
(…)

George Orwell
(The Intellectual Revolt, Manchester Evening News, 24 Ianuarie 1946, reprodus în Essays (Selected and Introduced by John Carey), Everyman’s Library, 2002, la pp. 999-1002)

Back To Top