464 citiri

Co-inculpații sunt martori diferiți de cei obișnuiți și consecințele importante care decurg din acest aspect pentru dreptul la apărare al celorlalți co-inculpați (CEDO, 2019, încălcare proces echitabil)

109. Curtea a constatat anterior că un grad mai ridicat de control ar trebui aplicat evaluării declarațiilor date de către co-inculpați, deoarece poziția în care se află co-inculpații atunci când depun mărturie este diferită de cea a martorilor obișnuiți (a se vedea Pichugin, citat mai sus , §199). Cu toate acestea, în cazul de față, nicăieri hotărârile interne nu afirmă că instanța a fost obligată să exercite o diligență deosebită în evaluarea credibilității martorilor, având în vedere că nici apărarea și nici instanța nu au fost în măsură să pună la îndoială și să observe comportamentul acestor martori în cadrul procesului (a se vedea, a contrario, Schatschaschwili, citat mai sus, § 146). Curtea de apel s-a limitat la a considera că, pentru a evalua fiabilitatea probelor, un judecător trebuia să ia în considerare exclusiv modul în care dovezile în cauză au fost dobândite (a se vedea punctul 49 de mai sus), un principiu aplicabil la evaluarea probelor în general. Nici instanțele nu au ținut cont nicăieri în hotărârea lor în ceea ce privește mărturia lui G. sau, în contextul adecvat, în ceea ce privește mărturia lui L., (i) de faptul că declarațiile lui G. și L. nu au fost consecvente, și anume că au negat mai întâi toate acuzațiile împotriva lor și apoi le-au recunoscut (a se vedea Dimović, citat mai sus, § 46); (ii) nu face nicio observație dacă martorii au dat descrieri detaliate și coerente ale circumstanțelor infracțiunii; (iii) nu ia în considerare faptul că martorii nu s-au pus, fără motive întemeiate, la dispoziție pentru interogatoriu (a se vedea, a contrario și mutatis mutandis, Schatschaschwili, citat mai sus, §§ 148-49); sau (iv) nu evaluează fiabilitatea mărturiei lui L. în lumina faptului că ea a fost dată pentru obținerea avantajelor oferite în schimb. Astfel, Curtea consideră că modul în care instanțele interne au examinat credibilitatea lui L. și G. și fiabilitatea declarațiilor lor a fost un mod insuficient.

110. Curtea a observat deja că instanțele naționale aveau în față unele dovezi circumstanțiale suplimentare care să susțină declarațiile incriminatoare ale lui L. și G. (a se vedea paragraful 102 de mai sus) care au fost parțial contestate de reclamanți și a constatat că astfel de probe nu au putut fi considerate concludente în sine (a se vedea paragraful 103 de mai sus) (a se vedea, a contrario, Seton, citat mai sus, § 68).

111. În ceea ce privește orice măsuri procedurale luate pentru a compensa lipsa oportunității de a interoga direct martorii în cadrul judecății, Curtea notează că, deși reclamanții au avut posibilitatea de a-și oferi propria versiune a evenimentelor, nu au avut nicio șansă să adreseze întrebări indirect lui L. și G., de exemplu în scris, și nici reclamanților sau avocatului lor nu li s-a oferit ocazia de a interoga martorii respectivi în timpul anchetei prealabile (a se vedea paragraful 17 de mai sus) (comparați Paić împotriva Croației, nr. 47082 / 12, §§ 46-47, 29 martie 2016).

112. În acest sens, Curtea reiterează faptul că, deși articolul 6 § 3 (d) din Convenție se referă la interogarea martorilor acuzării în cadrul procesului în sine, modul în care au fost conduse declarațiile martorilor în cadrul etapei de urmărire penală capătă o importanță considerabilă pentru că, și poate chiar, aduce atingere corectitudinii procesului în sine, în cazul în care martorii-cheie nu pot fi audiați de instanța de fond și probele obținute în etapa anchetei sunt introduse direct în proces. Pentru determinarea corectitudinii procesului în ansamblu, este vital să se verifice dacă autoritățile, la momentul audierii martorului în etapa de urmărire penală, au plecat de la ipoteza că martorul nu va fi audiat la proces. În cazul în care autoritățile de anchetă au considerat în mod rezonabil că martorul în cauză nu ar fi examinat pe rolul instanței, este esențial ca apărarea să aibă posibilitatea de a pune întrebări martorului în etapa de anchetă (a se vedea Schatschaschwili, citat mai sus, §§ 156-57).

(…)

116. În aceste condiții, Curtea este de părere că absența unei posibilități pentru reclamanți de a examina sau de a avea examinați pe martorii G. și L. în orice etapă a procedurii a făcut ca procesul să fie în întregime nedrept. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 §§ 1 și 3 (d) din Convenție.]

Notă MMB: Consider că mai ales practica judiciară a lui ÎCCJ în ceea ce privește traficul de influență și coroborarea declarațiilor co-inculpaților date în etapa urmăririi penale reprezintă o practică ce pare, la prima vedere, contrară jurisprudenței CEDO incidente, mai sus arătată. Rog să mi se semnalizeze articole de specialitate scrise pe acest subiect, pentru a le cita.

109. The Court has previously found that a higher degree of scrutiny should be applied to assessment of statements by co-defendants, because the position in which co-defendants find themselves when testifying is different from that of ordinary witnesses (see Pichugin, cited above, § 199). However, in the present case, nowhere do the domestic judgments state that the court had been obliged to exercise particular diligence in assessing the witnesses’ credibility given that neither the defence nor the court had been able to question and observe the demeanour of the witnesses at the trial (see, a contrario, Schatschaschwili, cited above, § 146). The Court of Appeal limited itself to holding that, in order to assess the reliability of evidence, a judge had solely to take into account the way in which the evidence in question had been acquired (see paragraph 49 above), a principle applicable to the assessment of evidence in general. Nor did the courts, anywhere in their judgment as regards G.’s testimony or in the appropriate context as regards L.’s testimony, (i) take any account of the fact that G. and L.’s statements had not been consistent, namely that they had first denied all the charges against them and then later admitted to them (see Dimović, cited above, § 46); (ii) make any observation as to whether the witnesses had given detailed and coherent descriptions of the circumstances of the offence; (iii) take into consideration the fact that the witnesses had, without good reason, not made themselves available for cross-examination (see, a contrario and mutatis mutandis, Schatschaschwili, cited above, §§ 148-49); or (iv) assess the reliability of L.’s testimony in the light of the fact that it had been given to obtain the advantages offered to her in exchange. Thus, the Court considers that the manner in which the domestic courts examined L. and G.’s credibility, and the reliability of their statements, was insufficient.

110. The Court has already observed that the domestic courts had before them some additional circumstantial evidence supporting L. and G.’s incriminating statements (see paragraph 102 above) which in part had been challenged by the applicants, and it found that such evidence could not be considered conclusive (see paragraph 103 above) (see, a contrario, Seton, cited above, § 68).

111. As to any procedural measures taken to compensate for the lack of opportunity to directly cross‑examine the witnesses at the trial, the Court notes that although the applicants did have the possibility to give their own version of the events, they had no chance to put questions to L. and G. indirectly, for instance in writing, nor were the applicants’ or their counsel given an opportunity to question those witnesses during the investigation (see paragraph 17 above) (compare Paić v. Croatia, no. 47082/12, §§ 46‑47, 29 March 2016).

112. In this connection, the Court reiterates that while Article 6 § 3 (d) of the Convention concerns the cross-examination of prosecution witnesses at the trial itself, the way in which the prosecution witnesses’ questioning at the investigation stage was conducted attains considerable importance for, and may well prejudice, the fairness of the trial itself where key witnesses cannot be heard by the trial court and the evidence as obtained at the investigation stage is introduced directly into the trial. It is vital for the determination of the fairness of the trial as a whole to ascertain whether the authorities, at the time of the witness hearing at the investigation stage, proceeded on the assumption that the witness would not be heard at the trial. Where the investigating authorities took the reasonable view that the witness concerned would not be examined at the hearing of the trial court, it is essential for the defence to have been given an opportunity to put questions to the witness at the investigation stage (see Schatschaschwili, cited above, §§ 156-57).

(…)

116. In those circumstances, the Court is of the view that the absence of an opportunity for the applicants to examine or have examined witnesses G. and L. at any stage of the proceedings rendered the trial as a whole unfair. Accordingly, there has been a violation of Article 6 §§ 1 and 3 (d) of the Convention.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului
(Hotărârea din data de 17 octombrie 2019, Oddone și Peci împotriva San Marino, CE:ECHR:2019:1017JUD002658117, disponibilă aici)

Back To Top