317 citiri

Să presupunem că noua dictatură aplică descoperirile biologilor și ale psihologilor astfel încât majoritatea covârșitoare a oamenilor ajung să iubească sclavia la care au fost reduși

[514: Pentru Ossip K. Flechtheim (profesor la Institutul Otto Suhr al Universității Libere din Berlin)
Llano, California.
29 martie 1946

Stimate domnule Flechteim,

Vă mulțumesc pentru scrisoarea dvs. din 30 ianuarie și interesanta anexă despre „Predarea viitorului”. Cred că „futurologia” ar putea fi un lucru foarte bun, cu condiția ca predarea ei să fie însoțită de o învățătură despre ceea ce aș putea numi „eternitologie”. Nu ne folosește prea mult să știm ce este posibil, având în vedere tendințele actuale, să se întâmple, cu excepția cazului în care cineva are idei clare despre Scopul Final al omului, în lumina căruia pot fi evaluate acele tendințe și rezultatul probabil al acestora. Thomas Traherne s-a plâns că în Oxford, în perioada cromwelliană, nu a existat un „tutor al fericirii” – prin care a vrut să spună că nu exista nimeni care să le spună studenților care este scopul conștiinței individuale și cum ar putea fi atins acest scop. Afirmația acestui scop și indicii despre felul în care l-a realizat sunt prezentate în „Secolele de meditație” ale lui Trahern care vorbesc despre cunoașterea unitară a lui Dumnezeu în suflet și în lume și despre curăția inimii – condiția pentru „a-L vedea pe Dumnezeu’. Aceeași relatare a scopului și a mijloacelor a fost dată de toți cei calificați să știe, de la Lao Tzu și Buddha încoace; dar în ultimii ani  aceste cunoștințe au fost fie respinse ca ignoranță, fie, mai des, ignorate politicos. La o judecată complet valabilă asupra unui mediu social dat, fie că este trecut, prezent sau viitor, se poate ajunge doar în lumina Scopului Final al individului. (Întrebarea care trebuie să se pună este:) Acest mediu social ajută sau împiedică indivizii în încercarea lor de a atinge Scopul Final al vieții și al conștiinței? Acest utilitarism mai înalt permite judecăți mai solide decât principiul benthamit. De exemplu, să presupunem că viitoarele dictaturi devin cu adevărat științifice (postulatul lui Brave New World, care astăzi pare mult mai aproape de noi, dacă nu ne aruncăm între timp în aer, decât acum doar cincisprezece ani); să presupunem că noua dictatură aplică descoperirile biologilor și psihologilor astfel încât majoritatea covârșitoare a oamenilor ajung să iubească sclavia la care au fost reduși. Conform teoriei de cea mai mare fericire a celor mai mulți, o asemenea dictatură științifică ar produce un mediu social perfect. Abia atunci când folosim principiile utilitarismului superior și ne întrebăm cum un astfel de mediu social ar afecta realizarea Scopului final al individului, vedem cât de diabolică ar fi o astfel de societate, chiar dacă ar folosi foarte puțină violență (doar sistematic minciuna) și chiar dacă a garantat prosperitate și fericire tuturor. Așadar, vă rog, dacă învățați pe tineri futurologia, inserați și un curs de eternitologie pentru a le permite să judece tendințele actuale și probabilitățile viitoare, astfel încât, după ce au judecat, să aibă un motiv pentru a schimba aceste tendințe, dar și cunoștințele necesare pentru a le schimba într-un mod corect.]

514: To Ossip K. Flechtheim (professor at the Otto Suhr Institut of the Free Berlin University)
Llano, Calif.
29 March, 1946

Dear Mr Flechteim,

Thank you for your letter of January 30th and the interesting enclosure on „Teaching the Future”. I think that „futurology” might be a very good thing, provided the teaching of it were accompanied by a teaching of what I might call ‘eternitology’. It is not much use of knowing what is likely, given present tendencies, to happen, unless one has clear ideas about man’s Final End, in the light of which those tendencies and their probable outcome can be evaluated. Thomas Traherne complained that in the Oxford of the Cromwellian period there was no ‘tutor of felicity’ – by which he meant that there was nobody to tell the students what was the purpose of individual consciousness and how that purpose might be achieved. The statement of that purpose and hints on the way he achieved it are set forth in Traherne’s Centuries of Meditation, which speak of the unitive knowledge of God in the soul and in the world and the purity of heart which is the condition of ‘seeing God’. The same account of the end and the means has been given by all who are qualified to know, from Lao Tzu and Buddha onwards; but in recent years the knowledge has been either dismissed as ignorance or, more often, politely ignored. A completely valid judgment on a given social environment, whether past, present or future, can only be arrived at in the light of the Final End of the individual. Does this social environment help or hinder individuals in their attempt to achieve the Final End of life and consciousness? This higher utilitarianism permits of sounder judgments than the Benthamite principle. For example, let us suppose that future dictatorships become genuinely scientific (the postulate of my Brave New World, which today seems much closer to us, if we don’t blow ourselves to bits, than it did only fifteen years ago); suppose the new dictatorship applies the findings of biologists and psychologists so as to make the overwhelming majority of the people love the slavery to which they have been reduced. According to the greatest happiness of the greatest number theory, such scientific dictatorship would produce a perfect social environment. It is only when we use the principles of the higher utilitarianism and ask how such a social environment would affect the realization of the individual’s Final End that we see how entirely evil such a society would be, even though it employed very little violence (only systematic lying) and even though it guaranteed prosperity and happiness to everybody. So please, if you teach young people futurology, slip in a course of eternitology to enable them to judge present trends and coming probabilities so that, having judged, they may have a motive to change those trends and the necessary knowledge to change them in the right way.

Aldous Huxley
(Scrisoarea nr. 514 din 29 martie 1946, Letters of Aldous Huxley (ed. Grover Smith), 1969, la pp 542-543)

Back To Top