598 citiri

Există o problemă cu privire la faptul dacă instanțele naționale pot fi limitate de normele procedurale naționale față de posibilitatea de a invoca o chestiune de drept UE din propria inițiativă. Poziția juridică este următoarea

[(E) Instanța națională invocă din proprie inițiativă dreptul UE

Există o problemă cu privire la faptul dacă instanțele naționale pot fi limitate de normele procedurale naționale față de posibilitatea de a invoca o chestiune de drept UE din propria inițiativă. Poziția juridică este următoarea. În Peterbroeck, CJUE a considerat că o normă procedurală națională care împiedica o instanță națională să ridice din oficiu o chestiune de drept unional cu privire la compatibilitatea unei legi naționale cu dreptul UE, chiar și atunci când aceasta nu a fost ridicată de persoana în cauză în cadrul de timp specificat, era contrar legislației UE. S-a considerat că regula internă nu putea fi justificată pe baza securității juridice sau a bunei desfășurări a procedurii. Acest lucru s-a distins în Van Schijndel, unde CJUE a considerat că nu există o astfel de obligație în fața instanțelor naționale dacă ar obliga instanța națională să abandoneze rolul pasiv care îi este atribuit de normele procedurale interne, trecând dincolo de sfera litigiului astfel cum este definită de părțile înseși.
Cu toate acestea, din Asturcom este clar că CJUE poate impune obligația de a invoca un aspect al dreptului UE, cu condiția ca instanța să aibă discreția de a ridica un astfel de aspect în acțiuni interne similare. Astfel, a considerat că Directiva privind clauzele abuzive ar trebui interpretată în sensul că o instanță națională care este sesizată cu o acțiune în executarea unei hotărâri de arbitraj care a devenit definitivă și care a fost formulată în absența consumatorului a fost obligată să evalueze din oficiu dacă clauza de arbitraj dintr-un contract de consum a fost nedreaptă, în măsura în care, conform regulilor de procedură naționale, ar putea efectua o astfel de evaluare în acțiuni similare de natură internă.] (s.n.  M.M.-B.)

(E) National court raisint EU law of its own volition

There is an issue as to whether national courts can be limited by national procedural rules as to whether they can raise a matter of EU law of their own volition. The legal position is as follows. In Peterbroeck the ECJ held that a national procedural rule which prevented a national court from raising a matter of EU law of its own motion concerning the compatibility of a national law with EU law, even where it had not been raised by the person concerned within the specified time, was contrary to EU law. IT was held that the domestic rule could not be justified on the ground of legal certainty, or the proper conduct of procedure This was was distinguished in Van Schijndel. The ECJ held that there was no such obligation on national courts if it would oblige the national court to abandon the passive role assigned to it by the domestic procedural rules by going beyond the ambit of the dispute as defined by the parties themselved.
It is, nonetheless, clear from Asturcom that the ECJ may impose a duty to raise a point of EU law, provided that the court has discretion to raise such a point in analogous domestic actions. Thus, it held that the Directive on Unfair Contracts should be interpreted to mean that a national court hearing an action for enforcement of an arbitration award that had become final and was made in the absence of the consumer was required to assess of its own motion whether the arbitration clause in a consumer contract was unfair, insofar as under national rules of procedure it could carry out such an assessment in similar actions of a domestic nature.

Paul Craig, Grainne de Burca

(EU Law: Text, Cases, and Materials, a șaptea ediție, Oxford University Press, 2020, la p. 502)

Back To Top