499 citiri

Problema era că sistemul judiciar era slab iar poliția, parchetul erau puternice. Aceasta este o problemă care continuă să existe și în alte state foste sovietice

[CtEDO a fost reticentă în a da definiții abstracte ale termenilor CEDO, și acesta a fost și cazul securității naționale. CtEDO acceptă în mod firesc necesitatea apărării securității naționale. Dar a devenit din ce în ce mai sceptică cu privire la posibilitățile de abuz ale termenului. În Iordachi și alții împotriva Moldovei, „securitatea națională” a fost una dintre bazele supravegherii telecomunicațiilor. CEDO a criticat lipsa de concretizare a „securității naționale” și a constatat o încălcare a articolului 8 al Convenției. Dar accentul CtEDO pe necesitatea unor controale externe adecvate atât asupra inițierii supravegherii, cât și a ceea ce se întâmplă în timpul și după operațiunile de supraveghere a arătat că și-a dat seama că problema de bază din Moldova nu poate fi rezolvată doar printr-o definiție mai completă sau mai bună a securității. Problema era că sistemul judiciar era slab iar poliția, parchetul (prokuratura) erau puternice. Aceasta este o problemă care continuă să existe și în alte state foste sovietice. Se poate lega securitatea națională de o cerință normativă ca să existe indicații concrete ale unei infracțiuni grave de securitate ce se află în derulare sau care deja s-au întâmplat. Cu un serviciu secret cu un grad ridicat de profesionalism și rutine interne strânse, o atare situație poate fi o importantă salvgardare de la o supraveghere prea speculativă. Se poate insista, de asemenea, ca un procuror să obțină un mandat judecătoresc înainte de inițierea supravegherii. Dar niciuna dintre aceste cerințe nu este o măsură de salvgardare dacă instanța plasează la un nivel foarte scăzut pragul probatoriului, acceptă opinia procurorului că orice infracțiune este „gravă” și nu exercită niciun control asupra a ceea ce, ulterior, serviciul secret face cu informațiile adunate ca urmare a supravegherii (mai ales atunci când serviciul secret are un grad scăzut de profesionalism).]

The ECtHR has been reluctant to give abstract definitions of ECHR terms, and this also has been the case with national security. The ECtHR naturally accepts the need to defend national security., but it has become increasingly skeptical about the scope for abuse of the term. In Iordachi and Others v Moldova, „national security” was one of the bases for telecommunications surveillance. The ECtHR criticized the lack of concretization of ‘national security’ and found a violation of Article 8 of the Convention. But the ECtHR’s emphasis on the need for adequate external controls on both the initiation of surveillance and what happens during and after surveillance operations showed that it had realized that the basis problem in Moldova could not be solve only by fuller, or better, definition of national security. The problem was that the judiciary was weak and the police, the prosecutor’s office (the prokuratura) were strong. This is a problem that continues to exist in other former Soviet states. One can link national security to a legal requirement that there be concrete indications of an ongoing or past serious security offense. With a security or intelligence service with a high degree of professionalism and tight internal routines, this can be an important safeguard surveillance that is too speculative. One can also insist that a prosecutor obtain a court warrant before surveillance is initiated. But neither requirement is much of a safeguard if the court places the evidentiary threshold very low, accepts the prosecutor’s view that any and every offenses is „serious”, and exercises no control over what the security agency subsequently does with the intelligence gathered as a result of the surveillance (especially when the security agency has a low degree of professionalism).

Iain Cameron
(Oversight of Intelligence Agencies. The European Dimension în Global Intelligence Oversight, Oxford University Press, 2016, la pp. 80-81)

Back To Top