1.262 citiri

Curtea consideră că toate greșelile și omisiunile stabilite de Curtea Supremă ca urmare a condamnării ilegale a reclamantului pentru extorcare, care l-au costat doi ani de libertate, nu pot fi considerate decât o negare flagrantă a justiției ce subminează automat legalitatea detenției care a urmat

[56. Revenind la prezenta cauză, Curtea consideră că toate greșelile și omisiunile stabilite de Curtea Supremă ca urmare a condamnării ilegale a reclamantului pentru extorcare, care l-au costat doi ani de libertate, nu pot fi considerate decât o negare flagrantă a justiției ce subminează automat legalitatea detenției care a urmat.
57. Curtea subliniază, în acest sens, că hotărârea Curții Supreme în cauză nu face parte din procedura penală obișnuită, ci a fost pronunțată în cadrul  unei căi extraordinare de atac. În acel moment, procesul reclamantului nu numai că fusese un fait accompli, dar el își ispășise deja pedeapsa în întregime. În consecință, această situație nu este comparabilă cu revocarea de către o instanță de apel a unui verdict, caz în care orice ilegalitate constatată în prima instanță ar fi dincolo de controlul Curții (a se vedea, pe fond, Benham împotriva Regatului Unit, 10 iunie 1996, § 42, Rapoarte de hotărâri și decizii 1996-III).
58. Având în vedere toate cele de mai sus, ținând cont de faptul că Convenția are drept scop garantarea drepturilor „practice și eficiente”, privind dincolo de aparențe și investigând realitățile situației de care se plânge, Curtea consideră ca suficientă constatarea de către instanțele interne a ilegalității detenției de doi ani a reclamantului rezultată din condamnarea acestuia pentru extorcare.
59. Prin urmare, Curtea concluzionează că articolul 5§5 din Convenție este aplicabil în prezenta cauză.]

56. Turning back to the present case, the Court considers that all the mistakes and omissions established by the Supreme Court as having led to the unlawful conviction of the applicant for extortion, which cost him two years of liberty, can only be regarded as a flagrant denial of justice automatically undermining the lawfulness of the ensuing detention.
57. The Court emphasises in this connection that the ruling of the Supreme Court in question was not a part of the ordinary criminal proceedings, but was delivered under the extraordinary review procedure. By that time not only had the applicant’s trial been a fait accompli, but he had already served his sentence in full. Accordingly, this situation is not comparable to a verdict’s reversal by an appellate court, where any unlawfulness found to have existed at first instance would be beyond the Court’s scrutiny (see, in substance, Benham v. the United Kingdom, 10 June 1996, § 42, Reports of Judgments and Decisions 1996‑III).
58. In the light of all the foregoing, bearing in mind that the Convention is intended to guarantee rights that are “practical and effective”, looking beyond appearances and investigating the realities of the situation complained of, the Court considers that there was a sufficient finding by the domestic courts of unlawfulness of the applicant’s two years’ detention ensuing from his conviction for extortion.
59. The Court therefore concludes that Article 5 § 5 of the Convention is applicable in the present case.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului
(Hotărârea din data de 8 decembrie 2011, Shulgin împotriva Ucrainei, disponibilă aici)

Back To Top