199 citiri

Contrar celor susținute de Guvern, aceste elemente erau noi și nu ar fi putut fi examinate de judecătorul Z. (fapta Curții Supreme din Rusia și lipsa de verificare adecvată cu privire la imparțialitate)

51. Curtea a observat că, pentru a justifica respingerea plângerilor formulate de reclamanți cu privire la lipsa de imparțialitate, în opinia lor, a juraților M. și N., Curtea Supremă a menționat că nu există dovezi care să demonstreze teza lor, în special în ceea ce privește „colectarea și difuzarea către alți jurați, de către [M.], a informațiilor din afara procesului despre dosarul penal” (a se vedea paragraful 25 de mai sus). Curtea consideră că această evaluare nu a ținut cont de faptul că judecătorul Z. nu a încercat nici să stabilească conținutul informațiilor pe care M. le comunicase celorlalți jurați, și nici să verifice dacă sunt capabili să rămână obiectivi și imparțiali prin raportare la aceste informații (a se vedea paragraful 46 de mai sus). Curtea constată că Curtea Supremă a refuzat să ia în considerare publicațiile atașate de reclamanți în calea de atac, pe motiv că D. nu participase la deliberările juriului (a se vedea paragraful 25 de mai sus). Cu toate acestea, în memoriile respective, reclamanții s-au bazat nu numai pe interviul acordat de D. la 16 aprilie 2011, ci și pe cel al lui M., care datează din 18 mai 2011 și care a fost deci după procesul de condamnare al lor. În acest interviu, M. a citat cel puțin trei mijloace media pe care le-a confirmat că le-a consultat în timpul procesului și, mai mult, a indicat că alți patru jurați au făcut același lucru și că, în timpul procesului, toți jurații au „distribuit informații din mass-media din sursele în cauză (a se vedea paragraful 22 de mai sus). Contrar celor susținute de Guvern (a se vedea paragraful 40 de mai sus), aceste elemente erau noi și nu ar fi putut fi examinate de judecătorul Z., întrucât interviul a avut loc după data de 6 mai 2011, data judecății. Curtea reiterează faptul că nu este de competența sa să se pronunțe cu privire la valoarea probatorie a declarațiilor făcute de M. în interviul său din 18 mai 2011. Cu toate acestea, Curtea notează că, după ce a refuzat să ia în considerare acest interviu pe motiv că „[m]aterialul publicat în mass-media despre jurați și reprodus de reclamanți în memoriile căii de atac nu poate fi luat în considerare sau să servească drept bază pentru anularea condamnării” (a se vedea paragraful 25 de mai sus), Curtea Supremă a trecut sub tăcere afirmațiile lui M. fără a indica de ce nu a luat în considerare acest element important. Consideră că, procedând astfel, instanța nu a luat măsuri adecvate pentru a elimina îndoielile care au rămas cu privire la realitatea și natura faptelor pretinse (a se vedea, în același sens, Shcherbakov împotriva Rusiei [comitetul], nr.49506 / 12, § 23, 8 octombrie 2019 și cazurile citate acolo). Având în vedere cele de mai sus, consideră că Curtea Supremă nu a luat măsuri adecvate pentru a risipi orice îndoieli cu privire la imparțialitatea juriului.

52. În consecință, consideră că instanțele naționale nu s-au înconjurat de garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă cu privire la imparțialitatea juriului care a dat verdictul de vinovăție cu privire la reclamanți și că, prin urmare, dreptul acestora din urmă a fi judecați de o instanță imparțială nu a fost respectat în acest caz.

53. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6§1 din Convenție.]

51. La Cour observe que, pour motiver son rejet des griefs que les requérants tiraient d’un défaut d’impartialité, à leurs yeux, des jurés M. et N., la Cour suprême a noté qu’aucun élément ne venait démontrer leur thèse, notamment en ce qui concernait « la collecte et la diffusion auprès des autres jurés, par [M.], de renseignements sur l’affaire pénale extérieurs au procès » (paragraphe 25 ci‑dessus). Elle estime que cette appréciation ne tenait pas compte de ce que le juge Z. n’avait cherché ni à déterminer la teneur des informations dont M. avait fait part aux autres jurés ni à vérifier si ceux-ci étaient capables de demeurer objectifs et impartiaux après avoir pris connaissance de ces informations (paragraphe 46 ci‑dessus). Elle note que la Cour suprême a refusé de tenir compte des publications jointes par les requérants à leurs mémoires d’appel, au motif que D. n’avait pas pris part aux délibérations du jury (paragraphe 25 ci‑dessus). Or, dans leurs mémoires respectifs, les requérants s’appuyaient non seulement sur l’interview donnée par D. le 16 avril 2011 mais aussi sur celle de M., qui datait du 18 mai 2011 et qui était donc postérieure à leur condamnation. Dans cette interview, M. avait cité au moins trois médias qu’il confirmait avoir consultés pendant le procès, et, de surcroît, il avait indiqué que quatre autres jurés avaient fait de même et que pendant le procès tous les jurés « partageaient des informations » issues des sources médiatiques en question (paragraphe 22 ci‑dessus). Contrairement à ce qu’avance le Gouvernement (paragraphe 40 ci‑dessus), ces éléments étaient nouveaux et ne pouvaient pas avoir fait l’objet d’un examen par le juge Z., puisque l’interview était postérieure au 6 mai 2011, date de prononcé du jugement. La Cour rappelle qu’il ne lui appartient pas de se prononcer sur la valeur probante des déclarations que M. avait faites dans son interview du 18 mai 2011. Cependant, la Cour constate que, ayant refusé de tenir compte de cette interview au motif que « [l]es éléments publiés dans les médias au sujet des jurés et repris par les requérants dans leurs mémoires d’appel ne peuvent être pris en compte ni servir de fondement pour l’annulation du jugement de condamnation » (paragraphe 25 ci‑dessus), la Cour suprême a passé sous silence les déclarations de M. sans indiquer pourquoi elle ne prenait pas en considération cet élément important. Elle estime que, en procédant ainsi, cette juridiction a failli à prendre des mesures adéquates pour lever les doutes qui subsistaient quant à la réalité et à la nature des faits allégués (voir, dans le même sens, Shcherbakov c. Russie [comité], no 49506/12, § 23, 8 octobre 2019, et les affaires qui s’y trouvent citées). Eu égard à ce qui précède, elle considère que la Cour suprême n’a pas pris de mesures adéquates pour dissiper tout doute quant à l’impartialité du jury.
52. Dès lors, elle estime que les juridictions nationales ne se sont pas entourées de garanties suffisantes pour exclure tout doute légitime quant à l’impartialité du jury ayant rendu le verdict de culpabilité à l’égard des requérants et que, partant, le droit de ces derniers à être jugés par un tribunal impartial n’a pas été respecté en l’espèce.
53. Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului
(Hotărârea din data de 16 februarie 2021, Tickhonov și Khasis împotriva Rusiei, nedefinitivă încă, disponibilă aici)

Back To Top