879 citiri

Stau și mă întreb: de ce oare, după expirarea termenului fixat de lege pentru redactarea motivelor, nu s-ar putea concepe că o hotărâre judecătorească își pierde caracterul executoriu?

Stau și mă întreb: de ce oare, după expirarea termenului fixat de lege pentru redactarea motivelor, nu s-ar putea concepe că o hotărâre judecătorească își pierde caracterul executoriu? Este chiar atât de neconceput? Am un termen, de 30 sau de 90 de zile (acesta este un alt subiect, îl atac imediat) după expirarea căruia sancțiunile disciplinare (care pe mine, justițiabil, mă lăsă rece) să fie însoțite sau chiar înlocuite de pierderea caracterului executoriu al acelei hotărâri. Pentru că lansez în eter o întrebare retorică: ce se întâmplă dacă o hotărâre judecătorească nu este motivată? Mi se va spune: nu, cam greu de conceput. Nu, eu când redactez o normă de drept, trebuie să am în vedere toate ipotezele și vă provoc să îmi răspundeți: ce se întâmplă dacă o hotărâre judecătorească nu este motivată? Sancțiunile aplicabile judecătorilor sunt ele proporționale cu prejudiciul cauzat prin lipsa motivării? Mă tem că nu.

Notă MMB: A se vedea și George Orwell, aici: „în prezent ne-am coborât la un așa nivel încât reiterarea sau reformularea evidentului a devenit prima datorie a oamenilor inteligenți”.

Florentin Țuca
(Intervenția la conferința cu tema „Termenul redactării motivării hotărârii judecătorești – între lege și realitate”, 22 februarie 2021, disponibilă aici)

Back To Top