… cât de spinoasă este problema găsirii unui criteriu sigur de deosebire a ilicitului penal de ilicitul extra-penal

19 aprilie 2017
1.050 citiri

(…)
Teza celor cari susțin că între faptele penale și faptele extra-penale nu există altă deosebire decât acea derivând din gravitatea cantitativă a consecințelor, este desmințită de realitatea faptelor.
De ex.: o persoană care nu plătește la timp o datorie, poate pricinui pagube imense, poate ruina pe creditor și abate mizeria asupra familiei sale; deci ne găsim în fața unor consecințe atât de grave, neplata datoriei la scadență rămâne totuși un fapt extra-penal.
Dimpotrivă, când un om fură de pildă o pâine, de pe taraba unui negustor, cauzând o pagubă de câțiva lei, cu toate că consecințele sunt neînsemnate, faptul rămâne un ilicit penal.
Urmează deci că altceva decât simpla gravitate a consecințelor păgubitoare deosebește ilicitul penal de ilicitul extra-penal; acest altceva trebuie căutat în natura faptelor, în deosebirea calitativă dintre ele.
(…)
Concluziuni: Am enumerat toate aceste păreri, pentru a învederea cât de spinoasă este problema găsirii unui criteriu sigur de deosebire a ilicitului penal de ilicitul extra-penal.
Credem că, în căutarea acestui criteriu, nu trebuie să se uite că domeniul ilicitului penal este foarte întins și variat, că faptele penale nu au exact aceeași natură, ci dimpotrivă, sunt foarte eterogene (diferite) în substanța lor intrinsecă și deci un criteriu unic, bazat pe un singur element de diferențiere, este nu numai greu de găsit, dar este și inacceptabil științificește.
De aceia, trebuie să căutăm un criteriu, în care să fie întrunite toate elementele susceptibile (apte) de a caracteriza întreg câmpul ilicitului penal.
Un prim element, este acela tras din substanța neconvenabilă a faptelor ilicite penale și anume, aceste fapte sunt neconvenabile, fiindcă izvoresc din violență, fraudă, sau indisciplină socială.
Acest element de caracterizare este general; orice fapt penal implică fie violența (de ex.: omor, loviri, viol, tâlhărie, etc.), fie frauda (de ex.: fals, furt, excrocherie, sperjur, etc.), fie indisciplină socială ( de ex.: refuz de servicii legalmente datorate, corupere de minori, abandonul familiei, etc.).
Dar dacă acest element este general, el nu este însă și absolut, fiindcă există anumite activități de violență, fraudă sau indisciplină, cari sunt eliminate din rândul faptelor penale, nu intră deci în sfera ilicitului penal ( de ex.: corecțiunea aplicată copiilor de părinți, violențele de jocuri sportive, așa zisul „dolus bonus” în convențiuni, etc.).
Aceste eliminări ne indică că, trebuie să mai existe un al doilea element de caracterizare a ilicitului penal care să explice de ce anume activități de violență, fraudă sau indisciplină socială rămân în afara orbitei ilicitului penal.
Cred că, acest al doilea element de caracterizare trebuie tras din „rezonanța socială” a faptelor ilicite penale, rezonanță datorită tot naturii intrinseci a acestor fapte și anume: activitățile ilicite penale, spre deosebire de cele extra-penale, produc, prin săvârșirea lor, o stare de neliniște și nesiguranță în spiritul membrilor grupului social.
Într-adevăr, orice grup social are nevoie de o așezare politică și deci, de o putere publică, fiindcă conviețuirea în societate nu ar fi posibilă fără un organ de autoritate supremă, care să realizeze acea ordine socială în cadrul căreia, fiecare membru al colectivității și toți laolaltă să capete sentimentul întăritor de liniște și siguranță (quietudine și securitate). Orice activitate neconvenabilă, care este de natură să provoace o stare de neliniște și nesiguranță, trebuie să fie privită ca o activitate răufăcătoare, criminală. Aceste activități criminale, tocmai din cauza rezonanței lor sociale, reclamă o reacțiune puternică și de aceea atunci, când atari activități sunt prohibite (interzise) prin normele juridice, este firesc și necesar ca sancționarea lor să treacă dincolo de simpla reparațiune și să urce la represiune.
Așa dar, ilicitul penal se deosebește subtanțial de ilicitul extra-penal; această deosebire se poate face pe baza a două elemente de caracterizare și anume: pe deoparte, ilicitul penal implică existența unei activități de violență, fraudă sau indisciplină socială, iar pe dealtă parte, faptele penale au aptitudinea de a produce neliniște și nesiguranță socială.
Acest criteriu trebuie să servească la elaborarea normelor juridice, (de jure condendo), în sensul că, legiuitorul, călăuzindu-se de acest criteriu, va putea să-și dea seama în ce trebuie trebuie să adopte, ca sancțiune, o pedeapsă și să creeze, deci, un ilicit penal. (s.n. – M. M.-B.)

Vintilă Dongoroz
(Drept penal, București, 1939, la p. 19 și pp.21-23)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *