Expresia „temeinic motivată” reprezintă o sintagmă derutantă, atât pentru parte, cât şi pentru judecător

7 august 2017
537 citiri

De asemenea, expresia „temeinic motivată” reprezintă o sintagmă derutantă, atât pentru parte, cât şi pentru judecător.
Temeinicia devine o caracteristică ce poate fi relativizată, neexistând criterii de apreciere a acesteia. Astfel, partea nu îşi poate îndeplini obligaţia de a motiva cererea conform cerinţei cuprinse în textul de lege criticat, ca urmare a faptului că nu cunoaşte măsura în care motivele pe care le-ar invoca ar putea fi considerate suficiente pentru caracterizarea ca temeinică a motivării. Deopotrivă, judecătorul este pus în situaţia de a aprecia după criterii pe care nu le va putea stabili decât în mod discreţionar şi aleatoriu, în lipsa unor precizări legale în funcţie de care să decidă dacă cererea este sau nu temeinic motivată, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat, de exemplu, prin Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, că principiul accesului liber la justiţie, consacrat prin art. 21 din Legea fundamentală, implică, între altele, adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, în care să se prescrie cu precizie condiţiile şi termenele în care justiţiabilii îşi pot exercita drepturile lor procesuale, inclusiv cele referitoare la căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate de instanţele de judecată. În acest sens s-a pronunţat în mod constant şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, de exemplu, în Hotărârea din 29 martie 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, a statuat că „o normă este «previzibilă» numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită oricărei persoane – care, la nevoie, poate apela la consultanţă de specialitate – să îşi corecteze conduita”, iar în Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunţată în Cauza Sunday Times contra Regatului Unit, a decis că „[… ] cetăţeanul trebuie să dispună de informaţii suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat şi să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot apărea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie să fie, în acelaşi timp, accesibilă şi previzibilă”.

Curtea Constituțională a României
(Decizia nr. 1609/2010 din data de 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 70/2011 )

Lasă un răspuns