Statul de drept ia naștere din nevoia de a controla oamenii ce se lasă altfel conduși de lăcomie, mândrie, ambiție și pofte trupești

1 ianuarie 2018
599 citiri

[Pacea care este cel mai înalt bun este, de asemenea, scopul propriu al societăților umane. Oamenii ar trebui să aspire spre a practica justiția, spre stabilitate, spre a fi echitabili în relațiile lor. În practică, acest lucru este adesea realizat prin constrângere, măsuri punitive și exercițiu aspru de autoritate: Augustin găsește acest lucru potrivit naturii noastre umane decăzute, viciate prin păcatul original. Controlul asupra oamenilor conduși de lăcomie, mândrie, ambiție și poftă trupească necesită un stat de drept care, în cel mai bun caz, conține vestigii sau urme de justiție autentică. Anumite trăsături ale societății sale – proprietatea privată și sclavia, de exemplu – Augustin le consideră drept consecințe ale căderii și deloc naturale strict vorbind, sau cel puțin nu naturale sinelui nostru creat (de Dumnezeu – n.n.). În general, Augustin insistă asupra faptului că sub acest aspect ceea ce contează este folosirea cu un scop bun a bogăției și posesiunilor. El nu propune o critică morală a instituțiilor economice sau sociale ale societății sale. Abuzurile de avere sunt pentru el posesiuni ilicite dar nu în sens juridic (cu excepția cazului în care folosirea abuzivă este de asemenea penală), ci în sensul moral, de dreptate strictă, prin care individul și-a pierdut dreptul la un bun material. Renunțarea la proprietate și la bogăție fac parte din idealul ascetic, dar pentru Augustin este dorința de a avea o avere inutilă, mai degrabă decât posesia bogăției, care este imorală. Înfrânarea dorințelor este o funcție centrală a autorității politice și adesea trebuie să ia forma restricționării pur și simple a răului pe care îl vor face cei care abuzează de bunurile lumești: Augustin are o viziune sangvină a guvernării, guvernare care nu ar fi necesară în idealul de stat ceresc deoarece liniștea ordinii care în societățile pămânești este adusă numai de statul de drept (și asta rareori), în statul ceresc ar fi realizată spontan de comunitatea sfinților.]

The peace which is the highest good is also the proper aim of human societies. They should aspire to practice justice, to be stable, to be equitable in their dealings. In practice, this is often realized by coercion, punitive measures, and harsh exercise of authority: Augustine finds this appropriate to our fallen human nature, vitiated as it is by original sin. Controlling humans driven by greed, pride, ambition, and lust calls for a rule of law that, at best, contains vestiges or traces of authentic justice. Certain features of his society – private property and slavery, for instance – Augustine regards as consequences of the Fall, not, strictly speaking, natural, at least not natural to our pristine created selves. In general, Augustine insists that it is the proper use of wealth and possessions that counts. He proffers no moral critique of the economic or social institutions of his society. Misuses of wealth is wrongful possession of it, not in the legal sense (unless the misuse is also criminal), but in the moral sense that, in strict justice, the individual has forfeited his right to a material good. Renunciation of property and wealth is part of the ascetic ideal, but it is the desire for unnecessary wealth rather than the possession of wealth, that is immoral. Curbing desires is a central function of political authority, and it often has to take the form of merely restricting the harm that those who misuses the world’s goods would do: Augustine takes a sanguine view of the government, which will not be required in the ideal state of heaven, where the tranquility of order that is only realized by the rule of law in earthly societies (and only infrequently) will be realized spontaneously by the community of saints. (s.n. – M.M.-B. + menționez că fiecare frază avea o trimitere la final spre un anumit pasaj dintr-o anumită lucrare a lui Augustin, dar pentru o lizibilitate sporită, am exclus din acest citat aceste trimitere – pentru citarea completă, a se vedea aici)

Gerard O’Daily
(Augustine în From Aristotle to Augustine (coord. David Furley), Routledge History of Philosophy, Vol. 2, la pp. 400-1)

Lasă un răspuns