Psihopații, riscul mare de recidivă penală, copilăria și Bonnie și Clyde

1 ianuarie 2018
743 citiri

[Psihopatia este o categorie de diagnostic fiabilă și valabilă, cu valori predictive ridicate pentru violența interpersonală și recidiva penală (Hare 2006). Deși psihopatia și criminalitatea au rădăcini conceptuale diferite și, prin urmare, nu sunt sinonime (Ellis 1890), psihopatia este un factor puternic de risc pentru crimă în general și pentru criminalitate violentă și predatorie în particular (Woodworth and Porter 2002). (…) Pe lângă validarea unui diagnostic de psihopatie pe o analiză transversală, cercetările au susținut și opinia ce a circulat de mult timp în legătură cu faptul că psihopatia începe în copilărie sau adolescența timpurie și rămâne stabilă pe tot parcursul vieții (Harpur and Hate 1994).
(…)
Una dintre cele mai izbitoare caracteristici ale psihopaților și ale sociopaților deveniți este incapacitatea lor de a se simți atașați de alți oameni, de principii și chiar de obiecte lumești. Există în mod regulat un deficit considerabil de atașament care se exprimă fie ca o lipsă de îngrijorare pentru copiii lor și pentru alți semeni apropiați (mama merge la petrecere și lasă singur băiatul ei acasă fără mâncare și îngrijire, deoarece spune: „Nu ar fi trebuit să dureze mai mult de câteva ore „), fie ca lipsa loialității interpersonale (un psihopat a cheltuit capitalul partenerului său, justificând pierderea, după faptă și cu regret prefăcut, ca fiind un” pur ghinion”), fie ca un angajament față de valori și principii care se schimbă foarte ușor într-un mod oportunist (Babiak și Hare 2006), fie ca minciună și necredință (nici un angajament de a spune adevărul sau de a încerca să se comporte în conformitate cu ceea ce pretind a fi codul lor minim de valori). În unele cazuri, există și o perversiune a atașamentului care este exprimată ca un gust rafinat pentru unele obiecte (cum ar fi mașini, picturi, arme și timbre), animale și chiar persoane. În aceste cazuri, indivizii pot fi atașați profund de o anumită persoană, excluzând copii, părinții și rudele, așa cum este ilustrat din împerecherea asortivă a cuplurilor de delicvenți precum Bonnie și Clyde (Guze et al., 1970).]

Psychopathy is a reliable and valid diagnostic category with high predictive values for interpersonal violence and criminal recidivism (Hare 2006). Although psychopathy and crime have different conceptual roots and are thus not synonymous (Ellis 1890), psychopathy is a strong risk factor for criminality in general, and for violent and predatory crime in particular (Woodworth and Porter 2002). (…) Besides validating a diagnosis of psychopathy on a cross-sectional analysis, research has also endorsed the long-held view that psychopathy begins in childhood or early adolescence and remains stable throughout the lifespan (Harpur and Hate 1994).
(…)
One of the most striking characteristics of psychopaths and acquired sociopaths is their inability to feel attached to other people, to principles, and even to mundane objectes. There is regularly some noticeable deficit in attachment that expresses itself as a lack of concern for their children and significant others (a mother goes to a party and leaves her little boy alone at home without food and grooming because, she says „I wasn’t supposed to stay out for more than a few hours”), lack of interpersonal loyalty (a psychopath spent away his partner’s capital, justifying the loss, after the fact and pretending regret, as a „stroke of bad luck), commitment to values and principles that easily changes in opportunistic ways (Babiak and Hare 2006), lying and unfaithfulness (no commitment to telling the truth or attempting to behave according to what they profess as their minimum codes of conduct). In some cases, there is also a perversion of attachment, which is variously expressed as an exquisite taste for some objects (such as cars, paintings, guns, and stamps), animals, and even persons. In these cases, individuals may be profoundly attached to a specific person to the exclusion of kids, parents, and relatives, as illustrated by the assortative mating of infamous criminal couples like Bonnie and Clyde (Guze et al. 1970).

Ricardo de Oliveira – Souza, Roland Zahn și Jorge Moll
(The Neuropsychiatry of Moral Cognition and Social Conduct în Moral Brains: The Neuroscience of Morality (coord. S. Matthew Liao), Oxford University Press, 2016, la pp. 206 și 215-6)

Lasă un răspuns