Atunci când toate sau unele dintre aceste indicii apar, nu există nici un motiv pentru a obliga instanțele de drept comun să împartă abordarea interpretativă adoptată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului

18 ianuarie 2018
418 citiri

[Nu este întotdeauna imediat clar dacă o anumită interpretare a dispozițiilor CEDO a căpătat o consolidare suficientă la Strasbourg, în special în cazul hotărârilor menite să resolve spețe ce privesc fapte puternic individualizate, și care, în plus, au fost pronunțate avându-se în vedere impactul asupra unei alte ordini juridice naționale, și nu italiene. Cu toate acestea, există cu siguranță indicatori care vor ghida instanța națională atunci când va analiza astfel de hotărâri: creativitatea principiului enunțat față de abordarea obișnuită tradițională a jurisprudenței europene de până atunci; orice puncte de distincție sau chiar contradicții cu alte hotărâri ale Curții de la Strasbourg; prezența opiniilor divergente, în special dacă acestea sunt alimentate de deduceri solide; faptul că ceea ce se decide provine de la o simplă secție și nu a primit avizul Marii Camere; faptul că, în cauza de pe rolul său, instanța europeană nu a fost plasată în poziția de a putea aprecia trăsăturile specifice ale ordinii juridice naționale, și a aplicat criterii de analiză elaborate în raport cu alte state, care, în ceea ce privește aceste trăsături, ele arată că nu sunt foarte potrivite și pentru Italia.

Atunci când toate sau unele dintre aceste indicii apar, în cadrul unei hotărâri care nu poate fi separată de particularitățile fiecărei spețe, nu există nici un motiv pentru a obliga instanțele de drept comun să împartă abordarea interpretativă adoptată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului atunci când soluționează un anumit litigiu, cu condiția ca aceasta să nu fie rezultatul unei „hotărâri-pilot” în sens strict.]

Non sempre è di immediata evidenza se una certa interpretazione delle disposizioni della CEDU abbia maturato a Strasburgo un adeguato consolidamento, specie a fronte di pronunce destinate a risolvere casi del tutto peculiari, e comunque formatesi con riguardo all’impatto prodotto dalla CEDU su ordinamenti giuridici differenti da quello italiano. Nonostante ciò, vi sono senza dubbio indici idonei ad orientare il giudice nazionale nel suo percorso di discernimento: la creatività del principio affermato, rispetto al solco tradizionale della giurisprudenza europea; gli eventuali punti di distinguo, o persino di contrasto, nei confronti di altre pronunce della Corte di Strasburgo; la ricorrenza di opinioni dissenzienti, specie se alimentate da robuste deduzioni; la circostanza che quanto deciso promana da una sezione semplice, e non ha ricevuto l’avallo della Grande Camera; il dubbio che, nel caso di specie, il giudice europeo non sia stato posto in condizione di apprezzare i tratti peculiari dell’ordinamento giuridico nazionale, estendendovi criteri di giudizio elaborati nei confronti di altri Stati aderenti che, alla luce di quei tratti, si mostrano invece poco confacenti al caso italiano.

Quando tutti, o alcuni di questi indizi si manifestano, secondo un giudizio che non può prescindere dalle peculiarità di ogni singola vicenda, non vi è alcuna ragione che obblighi il giudice comune a condividere la linea interpretativa adottata dalla Corte EDU per decidere una peculiare controversia, sempre che non si tratti di una “sentenza pilota” in senso stretto. (s.n. – M.M.-B.)

Curtea Constituțională din Italia
(Sentenza 49/2015 (ECLI:IT:COST:2015:49))

Lasă un răspuns