Virtuțile și viciile unui popor sunt întotdeauna o consecință a legislației acelui popor

5 februarie 2018
423 citiri

[Dar chiar și fără transformare morală, există calități ale oamenilor care deși condamnate de moralitatea convențională (creștină), atunci când sunt utilizate în mod corespunzător, pot fi social constructive. În locul încercării de a suprima pasiunile umane, precum ambiția și dorința de îmbogățire, a spus d’Holbach, societatea (ca în monarhia ideală a lui Montesquieu) ar trebui să profite la maximum de ele și să le transforme în avantajul lor; și în Suplement au Voyage de Bougainville, Diderot a arătat că dorința sexuală, departe de a fi anti-socială, a adus o contribuție neprețuită societății având în vedere că, după cum s-a crezut în general la acea vreme, prosperitatea depindea de mărimea populației. În orice caz, oamenii se vor comporta virtuos dacă vor vedea că este în interesul lor să se comporte astfel. Deci societatea, folosind morcovul mai degrabă decât nuiaua, ar trebui să facă în așa fel încât să merite ca oamenii să se comporte în mod virtuos. Trucul, după cum a subliniat Diderot într-unul din dialogurile sale, este de a construi societatea în așa fel încât „binele indivizilor să fie atât de strâns legat de binele public, încât să fie aproape imposibil ca un cetățean să facă rău societății fără a nu sfârși prin a se răni pe el însuși“. D’Holbach a subliniat de asemenea că, în societatea bine guvernată, fiecare cetățean ar fi convins că „bunăstarea părților poate rezulta numai din bunăstarea corpului în ansamblul său”. Și Helvétius a făcut de asemenea aceeași observație. O temă recurentă în De l’esprit a fost că „virtuțile și viciile unui popor sunt întotdeauna o consecință a legislației sale”: Helvétius a citat multe exemple pentru a demonstra că incidența extraordinară a virtuții civice în istoria Romei antice și a Spartei a fost rezultatul „aptitudinii cu care legiuitorii acestor națiuni au legat interesul individual de interesul public”. Într-adevăr, tocmai absența unei astfel de legături în statul modern (cu alte cuvinte, Franța) a cauzat înstrăinarea omului modern descris viu de către Holbach, un om care nu avea sentimentul de implicare în societatea în care locuia , și care, în cuvintele lui Diderot și Rousseau, nu era „nici om, nici cetățean”.]

But even without moral transformation, there are qualities in men condemned by conventional (Christian) morality, which properly used, can be socially constructive. Instead of trying to suppress human passions such as ambition and the desire for wealth, said d’Holbach, society (as in Montesquieu’s ideal monarchy) should make the most of them and turn them to its advantage; and in the Suplément au Voyage de Bougainville, Diderot showed that the sexual drive, far from being anti-social, made an invaluable contribution to society if, as was then generally believed, prosperity was dependent on population size. In any case, people will behave virtuously if they can see that it is in their own interests. So society, by using the carrot rather than the stick, should make it worth people’s while to behave virtuously. The trick, as Diderot pointed out in one of his dialogues, is to construct society in such a way that ‘the good of individuals is so closely linked to the general good, that it is almost impossible for a citizen to harm society without harming himself’. D’Holbach too stressed that in the well-governed society, each citizen would be convinced that the ‘well-being of the parts could result only from the well-being of the body as a whole’. And Helvétius also has made much the same point. A recurrent theme in De l’esprit had been that ‘the virtues and vices of a people are always a necessary effect of its legislation‘: Helvétius quoted many examples to demonstrate that the extraordinary incidence of civic virtue in the history of Ancient Rome and Sparta were the result of ‘the skill with which the legislators of these nations had linked individual interest to the public interest’. Indeed, it was precisely the absence of such a link in the modern state (in other words France) which caused the alienation of modern man vividly described by d’Holbach, a man who had no feeling of involvement in the society in which he lived, and who, in the words of both Diderot and Rousseau, was ‘neither man nor citizen’.

Peter Jimack
(The French Enlightenment II: deism, morality and politics în British Philosophy and the Age of Enlightenment, Routledge History of Philosophy, vol. 5, 2003 (1996) la pp. 265-6)

Lasă un răspuns