Constituția nu poate pretinde să fie perfectă, și deci eternă

5 mai 2018
313 citiri

Cum problema acestei succesiuni depăşeşte spaţiul acestui studiu, mă voi rezuma la a afirma că trei opţiuni au viciat în mod fundamental actele puterii provizorii: 1/ezitarea de a desfiinţa partidul comunist şi construirea unui partid pe baza structurilor puterii provizorii şi ale modului de încadrare în partidul comunist, în funcţie de locul de muncă, concomitentă cu interzicerea acestui gen de structuri pentru celelalte partide; 2/asigurarea prin Decret-lege a poziţiei F.S.N.-ului de partid majoritar în C.P.U.N. şi de partid de guvernare; 3/opţiunea pentru republică, însoţită de reînfiinţarea nevalidă a funcţiei de Preşedinte al României înainte de primele alegeri libere.

(…)

Cu toate sincopele procesului revoluţionar, unele dintre ele inerente, opera Autorităţii constituante din 1990-1991 a fost una echilibrată, rezultând o Constituţie relativ omogenă, care a asigurat cadrul necesar unei schimbări radicale de regim politic. Ea a fost revizuită o singură dată până acum, în 2003, ceea ce îi dovedeşte eficacitatea. Există motive temeinice ca unele dintre mecanismele constituţionale prevăzute în Constituţia României din 1991 să fie îmbunătăţite. Constituţia nu poate pretinde să fie perfectă, şi deci eternă. Păstrarea justului echilibru între stabilitatea necesară a legii fundamentale a statului şi mutabilitatea inevitabilă a sistemelor juridice este greu de realizat. Constituţia României din 1991 a încercat să îl obţină prin reglementarea unei proceduri raţionalizate de revizuire, care, pentru a nu fi deturnată de la scopul ei, nu trebuie să fie utilizată pentru a obţine avantaje politice conjuncturale.

Prof. univ. dr. Dan-Claudiu Dănișor
(Putere şi autoritate constituantă în România revoluţionară, Pandectele Române, nr. 1/2018)

Lasă un răspuns