Kant despre o federație a statelor și libertate

12 iulie 2018
327 citiri

[Înainte de a discuta despre viziunea lui Kant asupra modului în care cineva este forțat să se alăture unui stat, și despre versiunea teoriei ipotetice a contractului social spre care aceste preocupări îl conduc pe Kant, este interesant să analizăm relația dintre argumentul lui Kant privind necesitatea statului și opiniile sale cu privire la relațiile internaționale.

Kant a argumentat că oamenii care se află în proximitate, și în circumstanțele obișnuite față de ceilalți, deoarece intervin în mod necesar în libertatea acestora, pot fi, prin urmare, obligați să se alăture împreună cu ei într-un stat care le asigură libertatea. Totuși ce se întâmplă dacă acești oameni sunt deja membri ai unui stat, dar ai unui stat diferit, învecinat? Două probleme corelate apar: în primul rând, membrii fiecărui stat interferează cu libertatea membrilor celuilalt stat la fel cum ar face-o dacă nu erau deloc membri ai unui stat; dacă nu există o relație formală între state, nu există nici o garanție că membrii fiecărui stat vor respecta drepturile membrilor celuilalt stat. În al doilea rând, cele două state, dintre care fiecare poate fi considerată ca o „persoană morală”, se află în stare de înrudire firească (sau inerentă) una față de cealaltă, și suportă toate dificultățile care l-au determinat pe Kant să argumenteze necesitatea societății civile.

Kant recunoaște că acestea sunt dificultăți serioase care, necontrolate, ar submina foarte mult posibilitatea acelui tip de dezvoltare umană despre care crede că ar trebui să fie facilitat.

Soluția sa la această problemă este de a susține că aceleași forțe care conduc indivizii într-un stat ar trebui să atragă statele într-o federație de state. Această federație de state va îndeplini apoi același rol între state pe care un stat le îndeplinește pentru cetățenii săi și ar oferi, de asemenea, garanția necesară pentru libertatea externă în rândul cetățenilor diferitelor state.

Deși este clar ce prevede Kant prin sugestia sa referitoare la o federație de state, există și o problemă semnificativă ridicată de această sugestie: cine este în cele din urmă suveran? De vreme ce Kant argumentează că, pentru ca un stat să-și îndeplinească în mod efectiv rolul, acesta trebuie să fie condus de un suveran absolut, pare să rezulte că federația statelor își poate îndeplini efectiv rolul numai dacă este condusă de asemenea de un suveran absolut. Astfel, pare a fi o apreciere clară a argumentului lui Kant că ar trebui să existe o singură națiune mondială, fără state suverane mai mici. Cu toate acestea, Kant nu susține niciodată ideea unui singur stat mondial și, la un moment dat, tratează cu îngrijorare faptul că un astfel de stat mondial „ar putea duce la despotismul cel mai înfricoșător”. Astfel, în timp ce Kant avea dreptate să recunoască faptul că argumentul său privind necesitatea și legitimitatea statului are implicații importante pentru relațiile internaționale, el nu a fost niciodată capabil să ofere o versiune clară și satisfăcătoare despre cum ar trebui organizate aceste relații internaționale. – traducere de Ursanu Alexandra]

Before discussing Kant’s view on how one is forced to join a state and the version of hypothetical social contract theory toward which these concerns lead Kant, it is interesting to consider the relationship between Kant’s argument for the necessity of the state and his views on international relations. Kant has argued that people who remain in proximity, and in the natural condition relative to others, because they necessarily interfere with the freedom of those others, may therefore justly be forced to join together with them in a state that secures their freedom. However, what if these people are already members of a state, but a different neighboring state? Two related problems arise: First, the members of each state interfere with the freedom of the members of the other state just as they would if they were not members of a state at all; if there is no formal relationship between the states, there is no guarantee that the members of each state will respect the rights of the members of the other state. Second, the two states, which can each be thought of as a “moral person” , are in the state of nature relative to one another, and suffer all the difficulties that let Kant to argue for the need for civil society.

Kant recognizes that these are serious difficulties which, unchecked, would very much undermine the possibility of the sort of human development that he thinks should be facilitated. His solution to the problem is to suggest that the same forces that lead individuals into a state should lead states into a federation of states . This federation of states would then fulfill the same role among states that a state fulfills for its citizens, and would also provide the necessary guarantee of external freedom among the citizens of different states.

Although it is clear what Kant provides through his suggestion of a federation of states, there is also a significant problem raised by this suggestion: Who is ultimately sovereign? Since Kant argues that for a state effectively to fulfill its role it must be ruled by an absolute sovereign, it would seem to follow that the federation of states can effectively fulfill its role only if it is ruled by an absolute sovereign. Thus, it appears to be a clear implication of Kant’s argument that there should be a single world nation, without lesser sovereign states. However, Kant never supports the notion of a single world state, and at one point discusses the concern that such a world state “may lead to the most fearful despotism”. Thus, while Kant was right to recognise that his argument for the necessity and the legitimacy of the state has important implications for international relations, he was never able to give a clear and satisfactory account of how those international relations should be organized.

Don Becker
(Kant’s moral and political philosophy în The Age of German Idealism (coord. R. Solomon, K. Higgins), Rougledge History of Philosophy, vol. 6, prima editie 1993, la pp. 94-95)

Lasă un răspuns