Oamenii sunt mai solitari decât au fost vreodată. Toată autoritatea a dispărut, tribul a dispărut și omul conștient se găsește singur, înconjurat de alți indivizi solitari și de fragmente ale vechiului trib, pentru care nu are nici un respect

30 septembrie 2018
371 citiri

[227. Pentru Robert Nichols

15 Via S. Margherita a Montici, Florența
10 aprilie 1925

Dragul meu Robert,

Îți mulțumesc pentru scrisoarea ta lungă, prietenoasă și interesantă din martie și pe care am găsit-o în așteptare la întoarcerea mea dintr-o scurtă excursie în Tunisia. Sunt total de acord cu majoritatea criticii tale. Referințele mele [în „Al nostru contemporan Hocus-Pocus”] la comentariile lirice ale dr. Ernest Jones despre artă și altele au fost destinate doar pentru amuzament […] Sunt destul de de acord cu tine în ceea ce spui despre rădăcini și fructe. Eroarea fundamentală a tuturor pseudo-științelor moderne constă în a presupune că ei au explicat un lucru când au săpat până la originea lor, sau cel puțin până la ceea ce se presupune că este a lor origine.

Trebuie să-l citesc cu siguranță pe Goethe, despre care, după cum mi-ai arătat, sunt lamentabil ignorant. Pascal, pe de altă parte, este un companion încercat. Mi-am înmuiat gândirea în Hulme. Un pic cam palid, m-am gândit; dar stimulator. Nu numi pe Wittgenstein un simplu raționalist. El își folosește raționalismul pentru a da la o parte, piatră cu piatră, întreaga țesătură a rațiunii ce se află dedesubt. La sfârșitul acelei mici cărți extraordinare te găsești într-un spațiu spiritual gol și dacă nu-ți cresc aripi de îngeri, vei cădea. Pe Gentile nu l-am citit. Este posibil ca ex-ministrul educației lui Mussolini să aibă cu adevărat ceva bun de spus? Este, apropo, un fapt remarcabil: că, din moment ce filosofii au coordonat politica educațională a Italiei – Groce și Gentile – granturile în favoarea cercetării științifice au fost reduse aproape la zero. Pe Vaihinger, anticipez, va trebui să-l citesc.

Dar pentru mine cea mai importantă problemă nu este atât mentală cât una etică și emoțională. Problema fundamentală este dragostea și umilința, care sunt același lucru. Dificultatea enormă a iubirii și a umilinței – o dificultate pe care o simt mai mare acum ca niciodată; deoarece oamenii sunt mai solitari decât au fost vreodată; toată autoritatea a dispărut; tribul a dispărut și omul conștient se găsește singur, înconjurat de alți indivizi solitari și de fragmente ale vechiului trib, pentru care nu are nici un respect. Evident, singurul lucru pe care trebuie să-l faci acum este să străbați acest proces; pentru a realiza individualitatea la maxim, individualitatea reală. Individualitatea lui Lao-Tszu, individualitatea yoghinilor și odată cu ea unitatea tuturor lucrurilor. Evident! Dar dificultatea este imensă. Între timp, lumea este populată de ființe mizerabile care nu sunt nici unul, nici altul; care sunt persoane singure și totuși necompletate; conștiente doar de cea mai rea parte a lor (acea deplorabilă si caracteristică conștiență de sine a prezentului timp care examineaza tot ceea ce este bun si frumos până când îi descoperă opusul); și devin mândri de ceea ce ei consideră o minunată independență și acuitate spirituală. Pentru ei, dragostea și umilința sunt imposibile. Și, prin urmare, orice altceva de orice valoare este, de asemenea, imposibil de realizat. Ce trebuie făcut în privința asta? Aceasta este marea întrebare. Cândva poate voi găsi un fel de răspuns. Și apoi poate voi scrie o carte bună, sau oricum o carte matură, nu o carte sofisticată, precum aceasta ultimă care este ca toate celelalte ce par a înflori în această perioadă. (…)
(…)]

227: To Robert Nichols

15 Via S. Margherita a Montici, Florence
10 April, 1925

My dear Robert,

Thank you for your, friendly and interesting letter of March and, which I found waiting for me here on my return from a brief jaunt in Tunisia. I entirely agree with most of your criticisms. My references [in ‘Our Contemporary Hocus-Pocus’] to Dr Ernest Jones’s lyrical remarks about art and anuses were only intended to make fun […] I quite agree with you in what you say about roots and fruits. The fundamental error of all modern pseudo-sciences consists in supposing that they have explained a thing when they have dug up its origins, or at least what they suppose to be its origins.
I must certainly read Goethe, of whom, as you point out to me, I am lamentably ignorant. Pascal, on the other hand, is a tried companion. I have dipped into Hulme. A bit too slap dash, I thought; but stimulating. Don’t call Wittgenstein a mere rationalist. He uses his rationalism to take away, stone by stone, the whole fabric of reason under him. At the end of that extraordinary little book you find yourself in empty spiritual space – and if you don’t sprout a pair of angel’s wings, you fall. Gentile I have not read. Is it possible that Mussolini’s ex -minister of education can really have something good to say? It is, by the way, a remarkable fact: that since philosophers have directed the educational policy of Italy – Groce and Gentile – the grants in favour of scientific research have been reduced almost to zero. Vaihinger I foresee, I shall have to read.
But for me the most vital problem is not the mental so much as the ethical and emotional. The fundamental problem is love and humility, which are the same thing. The enormous difficulty of love and humility – a difficulty greater now, I feel, than ever; because men are more solitary now than they were; all authority has gone; the tribe has disappeared and every at all conscious man stands alone, surrounded by other solitary individuals and fragments of the old tribe, for which he feels no respect. Obviously, the only thing to be done is to go right through with the process; to realize individuality to the full, the real individuality. LAo -Tszu’s individuality, the Yogis’ individuality, and with the oneness of everything. Obviously! But the difficulty is huge. And meanwhile the world is peopled with miserable beings who are neither one thing nor the other; who are solitary and yet not complete individuals; conscious only of the worst part of themselves (that deplorable and characteristic self-consciousness of the present time that examines all that is good and beautiful until it discovers its oppositve); and devilishly proud of what they regard as their marvellous independence and their acuteness of spirit. For them love and humility is impossible. And hence everything else of any value is also impossible of achievement. What’s to be done about it? That’s the great question. Some say I may find some sort of an answer. And then I may write a good book, or at any rate a mature book, bot a queer sophisticatedly jejune book, like this last affairs, like all the blooming lot, in fact. (…)
(…)

Aldous Huxley
(Letters of Aldous Huxley (ed. Grover Smith), 1969, la p. 245-6)

Lasă un răspuns