320 citiri

Și eu sper că autoritățile americane nu-l vor prinde pe Ezra Pound pentru a-l împușca (sau despre Ezra Pound și al său anti-semitism de dragul lui Mussolini)

[Un corespondent ne-a trimis o scrisoare în apărarea lui Ezra Pound, poetul american care și-a transferat loialitatea lui Mussolini cu câțiva ani înainte de război și care a devenit un propagandist plin de viață la radio în Roma. Substanța afirmației sale este că (a) Pound nu s-a vândut pur și simplu pentru bani, și (b) că, atunci când dai peste un poet adevărat, îți poți permite să ignori opiniile sale politice.
Acum, desigur, Pound nu s-a vândut numai pentru bani. Nici un scriitor nu face asta. Oricine dorește bani mai presus de toate, alege o profesie mai bănoasă. Dar cred că este probabil că Pound s-a vândut în parte pentru prestigiu, lingușire și profesorism. Avea cea mai veninoasă ură atât pentru Marea Britanie, cât și pentru S.U.A., unde simțea că talentul său nu era pe deplin apreciat și, evident, credea că există o conspirație împotriva lui în toate țările vorbitoare de limbă engleză. Apoi au existat mai multe episoade parșive prin care erudiția falsă a lui Pound a fost dovedită și pe care, fără îndoială, i-a fost greu să le ierte. La jumătatea anilor treizeci, Pound cânta laudele „șefului” (Mussolini) într-o serie de lucrări în engleză, printre care și cea a lui Mosley, Britain Union (la care și Vidkun Quisling a contribuit). În timpul războiului abisinian, Pound era în mod voit anti-abisinian. În 1938, italienii i-au dat un scaun la una din universitățile lor și, după o vreme, după izbucnirea războiului, a luat cetățenia italiană.
Acum, o cu totul altă întrebare este dacă ar trebui ca unui poet să i se ierte opiniile sale politice. Evident că nu trebuie să spuneți că „X este de acord cu mine: prin urmare, el este un bun scriitor”, ș, în ultimii zece ani critica literară onestă a constat în mare parte în combaterea acestei perspective. Personal, admir câțiva scriitori (Céline, de exemplu) care au trecut la fasciști dar și pe mulți alții față de a căror viziune politică mă opun cu tărie. Dar avem dreptul să ne așteptăm la decența obișnuită chiar și din partea unui poet. Nu am ascultat emisiunile lui Pound, dar le-am citit adesea în Raportul de Monitorizare făcut de BBC și au fost dezgustătoare din punct de vedere intelectual și moral. Antisemitismul, de exemplu, pur și simplu nu poate fi doctrina unei persoane mature. Persoanele care se lasă purtate de astfel de lucruri trebuie să suporte consecințele. Dar sunt de acord cu corespondentul nostru în sensul că și eu sper că autoritățile americane nu o să-l captureze pe Pound cu scopul de a-l împușca, așa cum au amenințat că o vor face. Aceasta i-ar stabili reputația atât de mult încât ar putea să fie nevoie să treacă cel puțin o sută de ani înainte ca cineva să poată determina la rece dacă poeziile mult prea-dezbătute ale lui Pound sunt bune sau nu.]

A correspondent has sent us a letter in defence of Ezra Pound., the American poet who transferred his allegiance to Mussolini some years before the war and has been a lively propagandist on the Rome radio. The substance of his claim is that (a) Pound did not sell himself simply for money, and (b) that when you get hold of a true poet you can afford to ignore his political opinions.
Now, of course, Pound did not sell himself solely for. money. No writer ever does that. Anyone who wanted money before all else would choose some more paying profession.. But I think it probable that Pound did sell himself partly for prestige, flattery and a professorship. He had a most venomous hatred for both Britain and the U.S.A., where he felt that his talents had not been fully appreciated, and obviously believed that there was a conspiracy against him throughout the English-speaking countries. Then there were several ignominious episodes in which Pound’s phoney erudition was shown up, and which he no doubt found it hard to forgive. By the mid-thirties Pound was singing the praises of ‘the Boss’ (Mussolini) in a number of English papers, including Mosley’s quarterly, British Union (to which Vidkun Quisling was also a contributor). At the time of the Abyssinian war Pound was vociferously anti-Abyssinian. In 1938 or thereabouts the Italians gave him a chair at one of their universities, and some time after war broke out he took Italian citizenship.
Whether a poet, as such, is to be forgiven his political opinions is a different question. Obviously one mustn’t say ‘X agrees with me: therefore he is a good writes’, anbd for the last ten years honest literary criticism has largely consisted in combating this outlook. Personally I admire several writers (Celine, for instance) who have gone over to the Fascists, and many others whose political outlook I strongly object to. But one has the right to expect ordinary decency even of a poet. I never listened to Pound’s broadcasts, but I often read them in the BBC Monitoring Report, and they were intellectually and morally disgusting. Anti-Semitism, for instance is simply not the doctrine of a grown-up person. People who go in for that kind of thing must take the consequences. But I do agree with our correspondent in hoping that the American authorities do not catch Pound and shoot him, as they have threatened to do. It would establish his reputation so throughly that it might be a hundred years before anyone could determine dispassionately whether Pound’s much-debated poems are any good or not.

George Orwell
(As I please 9, Tribune, 28 ianuarie 1944 în Essays, Everyman’s Library, New York, 2002, la pp. 530-1)

Back To Top