210 citiri

Sufletele a căror suferință a stârnit cea mai mare milă au fost cele ale căror datorii de pedepse au fost moștenite de descendenți sau de copii

[Următoarea lor oprire a fost să vadă cum oamenii sunt pedepsiți. La început, aceasta a fost pur și simplu o vedere uluitoare și jalnică, dar apoi Thespesius a început să întâlnească prieteni, rude și cunoștințe ce erau pedepsiți; și aceasta a fost un șoc. Ei sufereau groaznic și erau pedepsiți în moduri deznădăjduitoare și agonizante; au strigat cu jale și cu compătimire către el. În cele din urmă, el și-a văzut propriul tată ieșind dintr-o groapă, marcat și cu cicatrici peste tot, venind spre el cu mâinile întinse. Supraveghetorii pedepsei tatălui său nu i-au permis nici un secret; l-au forțat să recunoască faptul că a otrăvit pe unii vizitatori pentru banii lor. Pe pământ, nimeni nu îl bănuise, dar Aici fusese descoperit; el a suferit deja pentru asta și acum era dus pentru alte descoperiri.

Thespesius a fost atât de speriat și înspăimântat încât nu a îndrăznit să ceară milă pentru tatăl său, ci doar să se întoarcă și să fugă. Dar întorcându-se, el nu a mai putut vedea pe ruda blândă care îi fusese ghid; în schimb, alte zeități, care erau înfricoșătoare la privit, îl împingeau înainte, ca și cum ar fi spus că nu avea de ales decât să continue să exploreze totul. El a observat că orice persoană a cărui crimă fusese imediat descoperită și pedepsită pe pământ, nu trebuia să suporte Aici chinul sever sau să fie asuprit cu același grad, deoarece tot ce rămăsese să fie tratat Aici era aspectul său irațional și emoțional. Cu toate acestea, cei care și-au petrecut viața fără a le fi descoperită nelegiuirea, pentru că s-au acoperit pe pământ cu o mască și cu o aparență de bunătate, erau aduși Aici de niște gărzi de un alt tip, care îi hărțuiau și îi chinuiau până când erau forțați să-și întoarcă sufletele ca hainele, arătându-și convoluții înspăimântătoare, care amintesc de modul în care viermii își arată interiorul atunci când înghit un cârlig.

Gărzile au jupuit și au tăiat pe unii dintre ei, care își purtau răutatea în calea lor rațională, autoritară, pentru a-i dezvălui ca fiind infectați și pătați. Și el a spus că a văzut alte suflete înodate, în formă de șarpe, în grupuri de două sau trei sau mai multe, care se mâncau unele pe altele pentru că își țineau o pică sau aveau dorință de răzbunare în legătură cu lucrurile ce le fuseseră făcute sau pe care le făcuseră altora în timpul vieții lor. Era și un rând de piscine, una de aur fierbinte, alta de plumb și o a treia din fier dur. Zeitățile care se ocupau de aceste piscine foloseau unelte anume, precum cele folosite de fierari, pentru a ridica sufletele și apoi pentru a le coborî – acestea erau sufletele oamenilor a căror nelegiuire provine din lăcomie și avariție. Când sufletele au fost încălzite în piscina de aur până când au devenit transparente de la căldură, zeitățile le-au aruncat în piscina de plumb pentru temperare; ele au înghețat imediat și au devenit grele ca grindina, iar apoi zeitățile i-au transferat la piscina de fier; aici au devenit hidoase de negre, și au fost atât de grele încât bucăți din ele au fost cioplite și s-au rupt, iar formele lor au devenit distorsionate; și apoi au fost luați înapoi la piscina de aur din nou. Aceste metamorfoze le-au provocat dureri foarte chinuitoare, spunea Thespesius.

[31] Sufletele a căror suferință a stârnit cea mai mare milă, a spus el, au fost cele ale căror datorii au fost moștenite de descendenți sau de copii, deoarece aveau impresia că au fost absolviți de pedeapsă pentru ca apoi să-și dea seama că pedeapsa a fost doar amânată pentru o dată ulterioară. Ceea ce s-a întâmplat a fost că ori de câte ori descendenții sau copii lor soseau Acolo, ei veneau peste sufletul strămoșului lor, îl atacau furioși, țipând; arătându-i dovezile suferințelor lor, blestemându-l – și el nu putea să scape și nici să se ascundă, oricât ar fi vrut. Apoi, nu trecea mult timp până când zeitățile răzbunătoare îl vânau și-l prindeau pentru a-i aplica pedeapsa inițială, iar el începea să se tânguie, pentru că știa deja ce pedeapsă urma să i se aplice. Și Thespesius a spus că unele dintre aceste suflete aveau un roi de descendenți, care se lipiseră de ele exact ca albinele sau liliecii și care emiteau tânguiri ascuțite încărcate de mânia amintirii durerii pe care au avut-o de îndurat din cauza lor.

[32] Ultimul lucru pe care l-a văzut a fost cum sufletele erau modificate pentru renaștere. (…)]

[30] Their next stop was to see people being punished. At first, this was simply a distressing and pitiful sight, but then Thespesius started to come across friends, relatives and acquaintances being punished; and this was a shock. They were suffering terribly, and being punished in demeaning and agonizing ways; they cried out pitifully and mournfully to him. Finally, he saw his own father emerging out of a pit, marked and scarred all over, and reaching for him with his hands. The overseers of his father’s punishments allowed him no secrets; they forced him to admit that he had foully poisoned some visitors for their money. On earth, no one had suspected him, but here had been found out; he had already suffered, and now was being taken away for more.

Thespesius was so scared and terrified that he didn’t dare beg or plead for mercy for his father, but just wanted to turn and run away. But he couldn’t see the gentle relative who has been his guide; instead, other deities, who were frightening to look at, were pushing him forward, as if to say that he had no choice but to continue exploring everything. He noticed that anyone whose crimes had been immediately detected and punished was not now having to endure sever torment here or to be oppressed to the same degree, since all that remained to be dealt with was his irrational, emotional aspect. However, those who had spent their lives without iniquity being detected, because they covered themselves with a screen and semblance of goodness, were hemmed in by guards of a different kind, who harassed and tormented them until they forced them to turn their souls inside out, with ghastly wriggles and convolutions which were reminiscent of how lugworms turn themselves inside out when they swallow a hook.

The guards flayed and cut open some of them, who were carrying their wickedness in their rational, authoritative path, to reveal them as infected and spotty. And he said that he saw other souls entwined, snake-like, in groups of two or three or more, who were eating one another because they held a grudge or felt vindictive about things which have been done to them, or which they had done, during their lifetimes. There was also a row of pools, one of boiling gold, another of freezing lead, and a third of rough iron. The deities in charge of these pools used implements, like blacksmiths, alternately to lift souls up and then lower them – these were the souls of people whose criminality stemmed from greed and avarice. When the souls had been heated up in the golden pool until they became transparent from the heat, the deities dropped them into the pool of lead for tempering; they immediately froze as hard as hailstones, and then the deities transferred them to the iron pool; here they became hideously black, and they were so hard that bits of them were chipped and broken off, and their shapes became distorted; and then they were taken back to the gold pool again. These metamorphoses caused them excruciating pain, Thespesius said.

[31] The souls whose suffering aroused the most pity, he said, were those whose debt had been inherited by descendants or children, because they were under the impression that they had been absolved from repayment, but were then apprehended at a later date. What happened was that whenever any of their descendants or children arrived there and came across the soul of their forebear, they assaulted him furiously, yelling and screaming; they showed him the evidence of their suffering, and cursed him and chased him around – and he couldn’t escape and hide, however much he wanted to. Before long, the avenging deities were hunting him down and rushing him off for his original punishment, and he would go off wailing, because he already knew what penalty he was facing. And Thespesius said that some of these souls were swarming with descendants, who clung to them exactly like beer or bats, and emitted piercing cries in anger at the memory of the pain they had endured because of them.

[32] The last thing he saw was the souls being modified for rebirth. (…)

Plutarh
(On God’s Slowness to Punish, la pp. 290-2)

Back To Top