1.236 citiri

O altă interpretare diferită nu ar face decât să „eternizeze” litigiul și ar lipsi de sens dreptul la o cale de atac efectivă (argumentația părților)

– Argumentația părților

42 Prin intermediul celui de al doilea și al celui de al optulea motiv, precum și al celui de al treilea aspect al primului și al celui de al șaselea motiv, recurentele susțin în esență că Tribunalul a considerat în mod eronat că, în urma Hotărârii din 16 septembrie 2013, care a dobândit autoritate de lucru judecat, Consiliul putea să adopte actele în litigiu din octombrie 2013 și din noiembrie 2013 fără a încălca principiul autorității de lucru judecat, principiile protecției încrederii legitime, securității juridice, ne bis in idem sau dreptul la o cale de atac efectivă consacrat la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”). Singura justificare a actelor în litigiu din octombrie 2013 ar fi de a eluda această hotărâre.

43 Recurentele consideră că aceste principii se opuneau reformulării de către Consiliu a criteriilor de includere pentru a le reinclude în listele în litigiu, în lipsa unei schimbări a situaţiei de fapt sau a unor elemente de probă noi, iar aceasta în timp ce Hotărârea din 16 septembrie 2013 a stabilit inexistenţa unei legături între interdicția privind transferul de arme prevăzută la punctul 5 din Rezoluția 1747 (2007) și proliferarea nucleară și a înlăturat criteriul de includere referitor la entitățile care au legătură cu IRISL. Or, reincluderea IRISL ar fi întemeiată pe aceleași afirmații referitoare la pretinse încălcări ale Rezoluției 1747 (2007) săvârşite în anul 2009 care se aflau la baza includerii sale inițiale, anulată prin Hotărârea din 16 septembrie 2013. Tribunalul s‑ar fi limitat să afirme că aceste fapte erau suficient de recente.

44 Recurentele adaugă că posibilitatea de a reinclude o persoană sau o entitate în lista persoanelor și a entităților ale căror active sunt înghețate, după anularea unei prime includeri, nu ar conferi Consiliului Uniunii Europene o putere absolută și nelimitată de reincludere pe baza acelorași fapte, apreciate în mod diferit. Punctele 186-189 din hotărârea atacată ar fi, prin urmare, eronate. O altă interpretare diferită nu ar face decât să „eternizeze” litigiul și ar lipsi de sens dreptul la o cale de atac efectivă.

Curtea de Justiție
(Hotărârea din data de 31 ianuarie 2019, C-225/17 P, EU:C:2019:82, disponibilă aici)

Back To Top