522 citiri

Partea vătămată în acest straniu proces ar fi chiar poporul, reprezentat de partidul aflat la putere (Cazul Arghezi)

Dintre cei patru coloși, nu mai rămăseseră decât ei doi. Unui – elogiat, celălalt – persecutat. (…)
Sadoveanu avusese abilitatea să se dea cu Puterea (după unii, să se vândă). Arghezi avusese prudența să nu se împotrivească. Dar pentru autorul Cuvintelor potrivite chiar faptul că se abținea putea să fie un pericol. Erau vremuri cumplite, când oamenii erau răpiți noaptea din paturile lor, anchetați, bătuți, schingiuiți pentru vina că au fost miniștri, parlamentari, directori, membri ai unor partide „istorice”, artiști, gazetari, savanți, diplomați, comercianți, industriași, proprietari, ofițeri, preoți, gospodari ai satelor, oameni de afaceri, oameni de cultură. Judecați sumar și în secret, fără posibilitatea de a se apăra, cu acuzații absurde și sentințe aberane dictate dinainte sau fără niciun fel de judecată, aruncați în temnițe sau în colonii de exterminare. Nichifor Crainic, Radu Gyr, Petre Pandrea, Vasile Voiculescu, Vladimir Streinu, Șerban Cioculescu, Păstorel Teodoreanu, Virgil Carianopol, Vasile Militaru, Ștefan Augustin Doinaș și mulți alții.
De ce va fi fost cruțat Tudor Arghezi? ne întrebam noi în nesfârșitele noastre dezbateri. Răspunsuri contradictorii, niciodată pe deplin satisfăcătoare.
Poate că era o nucă prea tare pentru fălcile mecanismului și ca să poată fi zdrobit era nevoie ca mai întâi să fie făcut vulnerabil, prin mobilizarea opiniei publice. Circula un zvon, că s-ar putea afla sub protecția lui Gheorghiu-Dej, care și-o fi adus aminte că au fost amândoi internați în lagărul de la Târgu-Jiu, destinat luptătorilor antifasciști Sau a lui Petru Groza, despre care circula o legendă, anume că atunci când agenții trimiși de Moscova i-au prezentat spre aprobare listele cu cele 10.000 de intelectali care trebuiau exterminați, și-ar fi pus numele deasupra, rostind o frază ce putea rămâne celebră: Dacă este pe așa, începeți cu mine!. Nu se putea să nu se țină seama și de reacția străinătății, care îi cunoștea și îi prețuia mai ales vestitul său pamflet „Baroane”, scris împotriva ambasadorului la București al Germaniei fasciste, tradus și preluat în presa democrată din mai multe țări.
Cazul lui Arghezi este unul fără precedent în istoria noastră. (…) Partea vătămată în acest straniu proces ar fi chiar poporul, reprezentat de partidul aflat la putere. Rechizitoriul este întocmit și susținut de un membru al Comitetului Central al PMR, redactor-șef al ziarului Scânteia. (…)
Rămas fără tipografie, fără drept de semnătură, fără nicio altă sursă de venituri, Arghezi și-a asigurat subzistența gospodărindu-se țărănește pe bucata de pământ a Mărțișorului. Nu se jena să vândă cireșe cu kilogramul. (s.n. – M.M.-B.)

Marin Ioniță
(Kiselleff 10: Fabrica de scriitori, ed. Corint, 2018, ed. rev., la pp. 248-50)

Back To Top