627 citiri

Decizia invocată este o decizie de interpretare care practic poate redefini conţinutul constitutiv al unei infracţiuni, dar nu avem de-a face cu o dezincriminare a abuzului în serviciu (noiembrie 2018, Tribunalul București)

Analizând actele şi lucrările dosarului , instanţa reţine că prin Sentinţa penală nr. 5 72 din 12 . 11 .201 5 a Tribunalului Prahova , desfiinţată în parte şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 801 din 29.06.2017 a Curţii de Apel Ploieşti , petentului condamnat i-a fost stabilită o pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare pentru fapta de complicitate la abuz în serviciu şi spălare de bani , în urma contopirii pedepselor.

Contestaţia la executare formulată de petentul condamnat este nefondată pentru considerentele ce se succed.

Astfel, contrar opiniei exprimate de petentul condamnat, instanţa reţine că Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 405/2016 nu poate avea semnificaţia dezincriminării in fracţiunii de abuz în serviciu pentru simplul fapt că dezincrimarea unei fapte de natură penală este atributul exclusiv al autorităţii legiuitoare şi ţine de politica penală a unui stat.

Prin urmare, instanţa constituţională nu are competenţa de a dezincrimina infracţiuni şi nici nu a făcut acest lucru. Decizia invocată este o decizie de interpretare care practic poate redefini conţinutul constitutiv al unei infracţiuni, dar nu avem de-a face cu o dezincriminare a abuzului în serviciu.

Aşa fiind , în temeiul prevederilor art. 598-599Cod procedură penală, instanţa respinge ca fiind neîntemeiată contestaţia la executare formulată de contestatorul Diac______ V_____, fiul lui I___ şi M____, născut la data de 01.08.1955, având CNP xxxxxxxxxxxxx, deţinut în Penitenciarul Bucureşti Rahova la data formulării cererii, în prezent fiind la Penitenciarul Tulcea.

(…)

Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.

Notă MMB: Hotărârea a fost redactată și deci comunicată după data pronunțării Curții Constituționale prin decizia din 25 octombrie 2018, – iar pronunțarea Tribunalului București a survenit la o dată după ce deja se dezvoltase o jurisprudență în sens contrar inclusiv la nivelul instanței superioare, Curtea de Apel București, dar și la nivelul ÎCCJ pe calea unor dezlegări prealabile. Dacă Tribunalul București dorea să nu respecte ÎCCJ, CAB și CCR, ar fi trebuit să ofere o motivare prin care să explice de ce privează un justițiabilul de dreptul său de a fi judecat în conformitate cu respectiva jurisprudență care-i era favorabilă – și de ce o astfel de privare ar fi în conformitate cu drepturile mai ales fundamentale ale respectivului justițiabil. Oare de ce nu a procedat astfel, ci a ales să ofere o motivare doar de formă, de genul „că așa zic eu!”?

Tribunalul București
(Decizia nr. 1583/2018, ședința publică din data de 25 iulie 2018, REDACTATĂ în data de 14 noiembrie 2018, www.rolii.ro apud www.sintact.ro)

Back To Top