394 citiri

Prezumarea eludării legii de către instanţele judecătoreşti, cu ocazia înfăptuirii actului de justiţie, nu poate fi avută în vedere la stabilirea scopului legitim al unei reglementări

288. Totodată, analizând expunerea de motive a legii criticate, Curtea constată că, în cuprinsul acesteia, modificarea art. 35 alin. (1) din Codul penal este justificată prin trimiterea exemplificativă la diverse abuzuri de drept, despre care se susţine că sunt săvârşite de organele judiciare, cu prilejul aplicării dispoziţiilor legale în vigoare referitoare la infracţiunea continuată şi la concursul de infracţiuni. Însă, tot prin Decizia nr. 368 din 30 mai 2017, paragraful 26, Curtea Constituţională a statuat că prezumarea eludării legii de către instanţele judecătoreşti, cu ocazia înfăptuirii actului de justiţie, nu poate fi avută în vedere la stabilirea scopului legitim al unei reglementări. (Notă MMB – nu înțeleg de ce o atare prezumare (dacă ar fi să o admitem că ea există, deși putem observa că legiuitorul oferă exemple concrete – adică nu presupuneri/estimări (că asta înseamnă a prezuma!) – spre deosebire de situația din decizia nr. 368/2017 unde se realizau niște estimări de viitor (deci se făcea o prezumare), și acelea nici măcar în expunerea de motive – după cum chiar CCR observă în acea hotărâre, ci într-un proiect pe pagina Ministerului Justiției …) nu poate fi avută în vedere la stabirea scopului legitim al unei reglementări. Eu nu găsesc explicația, ci doar afirmația, deoarece Curtea Constituțională nu pune și un „pentru că … „. În al doilea rând, o atare afirmare mi se pare contrară expunerilor de motive ce se întâlnesc în alte state de la vest, unde, de exemplu, legiuitorul – după ce observă că avem multe hotărâri ce sunt anulate în calea de atac (adică după ce observă că apare o interpretare abuzivă/eronată/contrară scopului și rezultatului pe care îl dorise să-l obțină cu o anume legislație – intervine și legiferează tocmai pentru a opri un astfel de abuz, pentru a elibera instanțele de apel/recurs și pentru a preîntâmpina viitoare astfel de abuzuri. Sau atunci când apare un conflict major între instanțele de drept comun și instanța de contencios constituțional, conflict ce nu se mai termină, și în care instanțele de drept comun apelează abuziv la CEDO/dreptul Uniunii (de exemplu), pentru a nu respecta cele stabilite de curtea constituțională (a fost cazul în Belgia). Și nu înțeleg de ce nu ar putea fi și în România un astfel de comportament al legiuitorului să fie în conformitate cu Constituția.)

Ce spune paragraful 26 din Decizia nr. 368/2017?

26. Din analiza procesului legislativ, Curtea constată că expunerea de motive care a însoţit proiectul noului Cod penal – adoptat prin angajarea răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului – nu face nicio referire la scopul urmărit de legiuitor prin introducerea condiţiei unităţii subiectului pasiv al infracţiunii continuate. De asemenea, analiza noii reglementări în ansamblu nu relevă elemente care să conducă la evidenţierea scopului avut în vedere pentru stabilirea acestui criteriu. În fine, Curtea observă că varianta expunerii de motive a noului Cod penal aflată pe site-ul Ministerului Justiţiei prevede că: „Acceptarea compatibilităţii infracţiunii continuate cu pluralitatea subiecţilor pasivi deschide calea extinderii nejustificate a domeniului de incidenţă al acesteia în cazuri în care este în mod vădit vorba despre un concurs de infracţiuni, aşa cum se întâmplă în prezent. O astfel de tentaţie va fi cu atât mai mare în viitor, în condiţiile înăspririi tratamentului sancţionator prevăzut de lege pentru concursul de infracţiuni, astfel că soluţia propusă de proiect îşi găseşte pe deplin justificarea”. Cu privire la acest aspect, Curtea reţine că prezumarea eludării legii de către instanţele judecătoreşti cu ocazia înfăptuirii actului de justiţie nu poate fi avută în vedere la stabilirea scopului legitim al unei reglementări. 

Curtea Constituțională a României
(Decizia nr. 650/2018 și Decizia nr. 368/2017)

Back To Top