428 citiri

Recent, în paginile revistei „Dreptul” s-a atras atenția asupra unei regretabile lacune a sistemului nostru juridic, care afectează atât raționalitatea acestuia, la nivelul principiilor generale, cât și eficacitatea sa practică

1. Judecătorul, „personaj-cheie” al societății democratice.

Recent, în paginile revistei „Drreptul” s-a atras atenția asupra unei regretabile lacune a sistemului nostru juridic, care afectează atât raționalitatea acestuia, la nivelul principiilor generale, cât și eficacitatea sa practică. Deși o reglementare specială a răspunderii juridice a judecătorilor lipsește de multă vreme, preocuparea actuală a doctrinei și a practicii judiciare constituie, fără îndoială, un semnal pozitiv pentru organizarea judecătorească (…). (…)

(…)

Activitatea judecătorului este însă una politică numai în sensul etimologic al cuvântului (derivat de la polis – cetate), întrucât ea pune în cauză organizarea și funcționarea societății, deciziile sale putând produce consecințe dintre cele mai grave, atât pe plan intern, cât și la nivel internațional. Judecătorul nu este o autoritate politică, în sensul cu care acest termen este folosit în prezent: dimpotrivă, între el și puterea politică există un conflict necesar, el este instrumentul prin care societatea se pune la adăpost de abuzurile puterii. Nefiind o autoritate politică, judecătorul nu are nici răspundere politică proprie celor aleși pentru exercitarea unei astfel de autorități sau celor aflați sub controlul acestora, deși schimbarea regimurilor politice a adus, de regulă, „curățirea” aparatului judiciar de persoanele devenite indizerabile, suspectate de a fi contribuit la menținerea sistemului politic anterior. Asemenea situații nu s-au produs însă în interiorul sistemului democratic, ci fie atunci când acesta a fost abandonat în favoarea unui alt tip de regim – fascist, comunist -, fie invers, atunci când, după abandonarea unor astfel de regimuri, s-a revenit la principiile democrației.

2. Răspunderea juridică a judecătorului – principiu sau excepție?

Absența răspunderii politice nu înseamnă pentru judecător eliberarea de orice subordonare față de voința „suveranului”, a poporului, lipsa oricărei constrângeri în alegerea deciziei pe care o are de pronunțat. Dacă puterile, aproape exorbitante, fără echivalent în societate, care-i sunt recunoscute, ar putea fi exercitate în afara oricărui control, dacă răspunderea pentru consecințele lor nu ar putea fi niciodată angajată, judecătorul s-ar transforma în monarh absolut, într-o divinitate căreia nimeni și niciodată nu-i poate cere socoteală. Democrația nu poate tolera prezența în sânul său a unui asemenea personaj sacru, neresponsabil. (…) Și totuși, Curtea de Casație din Franța reamintea, într-o decizie din anul 1980, ca principiu, că judecptorii dețin de la lege puterea de a reda și aprecia comportamentul justițiabililor, a celor supuși jurisdicției lor, fără nicio altă limită decât aceea impusă de conștiința lor (…).

Ana Boar
Președinte – Curtea de Apel Timișoara
(Judecătorul – Putere și Răspundere, Dreptul, nr. 1/1998, la pp. 24-26)

Back To Top