224 citiri

… dacă ar fi în detrimentul persoanei acuzate

102. În Hotărârile M. A. S. and Kolev, Curtea a precizat că, în caz de incompatibilitate a normelor naționale cu dreptul Uniunii, este în primul rând de competența legiuitorului național să abordeze această incompatibilitate(65), într‑un mod prin care s‑ar evita un risc sistemic de impunitate(66).Cu toate acestea, s‑a afirmat, de asemenea, cu trimitere la Hotărârea Taricco, ca o chestiune de principiu, că efectul direct al articolului 325 alineatul (1) TFUE, în combinație cu principiul supremației, permite instanțelor naționale să înlăture aplicarea normelor incompatibile(67).Din Hotărârea Kolev reiese că respectivul mandat presupune nu numai înlăturarea acestor norme, ci, aparent, și unele măsuri pozitive suplimentare care urmează să fie luate de către instanța națională, care nu au niciun temei textual în legislația națională, cum ar fi prelungirea termenelor în care procurorul trebuie să acționeze sau rezolvarea directă a neregulilor în discuție(68).

103. Dintr‑o serie de motive, considerăm că rolul instanțelor naționale cu privire la reglementările naționale care ar putea împiedica colectarea corectă a TVA‑ului, mai ales în cauze (penale) în curs, trebuie să fie înțeles în mod diferit. Pe scurt, orice constatare privind incompatibilitatea ar trebui să se limiteze doar la o afirmație declarativă în acest scop, care, în virtutea securității juridice și a protecției drepturilor fundamentale ale persoanei acuzate, nu se aplică cauzelor pendinte. Aceasta ar trebui să fie eficace doar pentru viitor, la nivel structural și procedural eventual împreună cu o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 258 TFUE.

(…)

111. Având în vedere toate aceste motive, în opinia noastră, abordarea Curții cu privire la consecințele unei eventuale incompatibilități a prevederilor naționale referitoare la colectarea efectivă a TVA ului sau a altor resurse proprii ale Uniunii Europene, în special în ceea ce privește procedurile penale legate de aceste aspecte, ar trebui să fie structurată într un mod oarecum diferit. Chiar și în cazul în care o reglementare națională aplicabilă în cadrul acestor proceduri ar fi declarată incompatibilă cu dispozițiile de drept al Uniunii aplicabile, această declarație ar trebui să producă doar efecte pentru viitor. Prin aplicarea principiilor securității juridice, al legalității și al protecției drepturilor fundamentale (la fel de relevante în cauza respectivă), această constatare nu poate fi aplicată în cauzele în curs, dacă ar fi în detrimentul persoanei acuzate. Astfel, statele membre au obligația să ia imediat măsuri în vederea modificării legislației naționale pentru a asigura compatibilitatea normelor naționale cu constatările Curții. Calea de atac (structurală) adecvată în situația omiterii unei asemenea obligații este procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor (eventual accelerată) în temeiul articolului 258 TFUE.

Notă MMB: Oare ce va zice CJUE în urma trimiterilor preliminare formulate de ÎCCJ cu privire la deciziile CCR, trimiteri ce au dus la suspendarea judecării unor cauze chiar și în penal? Și chiar de va fi în defavoarea inculpaților – condamnați, se va putea oare aplica în spețele pendinte, sau doar în cele ce privesc fapte săvârșite ULTERIOR pronunțării CJUE în urma sesizării de către ÎCCJ? Și dacă se va putea aplica doar pentru viitor (adică pentru fapte săvârșite ulterior datei pronunțării deciziei CJUE nefavorabile), e oare conformă cu drepturile fundamentale o suspendare a cauzei până când se va pronunța CJUE?

Michal Bobek
(Concluziile prezentate în data de 25 iulie 2018, C-310/16, disponibile aici)

Back To Top