84 citiri

Această abordare strictă (refuzul deducerii în toate etapele lanțului de prestații) se aplică și în cazul în care evaziunea în materie de TVA este exclusă, însă, prin intermediul unor operațiuni simulate, se obțin într‑un alt mod avantaje nejustificate?

I. Introducere

1. Prezenta cauză privește încă o dată(2) problema „caracterului sancționator” al legislației privind taxa pe valoarea adăugată (denumită în continuare „TVA”). În cadrul combaterii evaziunii în materie de TVA, Curtea este în această privință deosebit de strictă: refuzul deducerii (sau al scutirii) este aplicabil nu doar atunci când persoana impozabilă săvârșește ea însăși o fraudă fiscală, ci și atunci când o persoană impozabilă știa sau ar fi trebuit să știe că, prin achiziția sa, participa la o operațiune având o legătură cu o fraudă privind TVA‑ul(3).

2. Această abordare strictă (refuzul deducerii în toate etapele lanțului de prestații) se aplică și în cazul în care evaziunea în materie de TVA este exclusă, însă, prin intermediul unor operațiuni simulate, se obțin într‑un alt mod avantaje nejustificate? În acest caz, persoanele în cauză pot fi „sancționate” prin intermediul legislației privind TVA‑ul, fără a se aduce atingere sancțiunilor penale, la nivelul fiecărei părți implicate într‑un lanț de prestații mai lung, în sensul că sancțiunea constă, pe lângă refuzul deducerii, în stabilirea unei obligații fiscale și în aplicarea în mod suplimentar a unei sancțiuni administrative care este egală cu valoarea taxei a cărei deducere a fost refuzată?

Notă MMB: Curtea de Justiție a răspuns că:

1) Într-o situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care vânzări fictive de energie electrică realizate în mod circular între aceiași operatori și pentru aceleași cuantumuri nu au cauzat pierderi de venituri fiscale, Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, înţeleasă în lumina principiilor neutralității și proporționalității, trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care exclude deducerea taxei pe valoarea adăugată (TVA) aferente unor operațiuni fictive, obligând totodată persoanele care menționează TVA-ul pe o factură să achite această taxă, inclusiv pentru o operațiune fictivă, cu condiția ca dreptul național să permită rectificarea datoriei fiscale care rezultă din această obligație atunci când emitentul facturii, care nu era de bună-credință, a eliminat complet, în timp util, riscul de pierderi ale unor venituri fiscale, aspect care trebuie verificat de instanța de trimitere.

2) Principiile proporționalității și neutralității taxei pe valoarea adăugate (TVA) trebuie interpretate în sensul că, într-o situație precum cea în discuție în litigiul principal, se opun unei norme de drept național în temeiul căreia deducerea nelegală a TVA-ului se sancționează cu o amendă egală cu cuantumul deducerii efectuate.

Juliane Kokott
(Concluziile prezentate în data de 17 ianuarie 2019, C-12/17, EU:C:2019:35, disponibile aici – iar pentru Hotărârea CJUE în C-12/17, a se vedea aici)

Back To Top