156 citiri

Justiţia ia exemplu de la celelalte puteri, e încă ineficientă în a face ordine în ograda proprie, uită uneori că e ultimul garant al democraţiei şi devine alteori, la rândul său, abuzivă

Justiţia ia exemplu de la celelalte puteri, e încă ineficientă în a face ordine în ograda proprie, uită uneori că e ultimul garant al democraţiei şi devine alteori, la rândul său, abuzivă. Într‐un ping‐pong instituţional cu încălcarea legii, Guvernul “uită” să acorde drepturile salariale prevăzute de lege şi le suspendă prin ordonanţă, unii judecători instituie unele noi, prin hotărâri judecătoreşti, iar Guvernul nu rămâne mai prejos şi “uită” să pună în executare hotărâri judecătoreşti definitive privind acele drepturi. Consiliul Superior al Magistraturii urmează legea extinderii naturale şi excesive a oricărei birocraţii şi tinde să devină un al doilea minister al justiţiei.

Tudor Chiuariu
(Proiectul „Constituția Libertății”, februarie 2009, disponibil aici)

Back To Top