379 citiri

Toată lumea minte cât e ziua de lungă. Se apucă pe la șapte dimineața și o țin așa până la apusul soarelui

– Minți de îngheață apele! zise Tommy.
Pippi stătu un pic pe gânduri:
– Îhî, ai dreptate, mint, spuse ea cu tristețe în glas.
– E urât să minți! zise Annika, care abia acum îndrăznise să deschidă gura.
– Da, e foarte urât să minți, întări Pippi, încă și mai posomorâtă. Da’ mai uit și eu din când în când, ce să fac … Nu poți să te-aștepți să spună mereu adevărul un copil c-un înger drept mamă, un rege drept tată și care a călătorit pe mări toată viața! Și dacă vreți să știți, în Congo nimeni nu spune adevărul. Nici măcar un singur om! Toată lumea minte cât e ziua de lungă. Se apucă pe la șapte dimineața și o țin așa până la apusul soarelui. Așa că, dacă se-ntâmplă să mai mint, să mă iertați, e din cauză c-am stat prea mult în Congo. Ia ziceți, ne-împrietenim au ba?
– Cum să nu! spuse Tommy, simțind pe dată că ziua aceea cu siguranță n-avea să fie una plicticoasă.

Notă MMB: a fost nevoie de 71 de ani ca și părinții din România să poată citi copiilor lor poveștile minunate, pline de umor, ale lui Astrid.
Cercetătorii tot arată cât de mult influențează gândirea și mentalitatea unei generații poveștile pe care părinții le citesc copiilor lor. Și de ce trebuie să fugi de poveștile ce nu fac decât să inducă stereotipuri de gen și frici cu care după aceea ești nevoit să te lupți toată viața.

Astrid Lindgren
(Pippi Șoșețica, ed. Arthur, 2016 (în original, prima dată publicat în 1945), la pp. 11-12)

Back To Top