448 citiri

Mitică este deşteptul național prin excelență, spiritul superficial care se pricepe în orice domeniu

Impostura, demagogia şi mai ales prostia erau tare ale micii burghezii bucureştene, ale funcționarilor, negustorilor, gazetarilor etc. Aceste excres-cențe morale erau văzute de Caragiale ca manifestări ale „formelor fără fond“, aşa cum le-a denumit Titu Maiorescu, ale instituțiilor importate din Occident (parlament, constituție, şcoală, academie, jurnalism, administrație de stat etc.), fără ca acestea să aibă un conținut de valoare. Octavian Goga a observat că prostia constatată la concetățenii săi îi provoca lui Caragiale dureri fizice: „Fruntea i se întuneca, buzele i se împreunau într-o linie de dezgust şi de silă nemărginită“. Din galeria de portrete ale bucureştenilor „par excellence“, reprezentate de Lache, Mache, Tache, Sache, Ionescu, Popescu etc., se desprinde Mitică, figura emblematică a balcanismului. Pompiliu Constantinescu a desprins trăsăturile acestui personaj caragialian într-un portret care aminteşte de „caracterele“ lui La Bruyѐre:

„Ce este Mitică şi miticismul? Este o categorie morală a micului burghez din Capitală. Mitică este deşteptul național prin excelență, spiritul superficial care se pricepe în orice domeniu: în finanțe, în artă, în politică, emițând opinii, toate foarte categorice, chiar când sunt numai şugubețe. Mitică este sociabil prin definiție, căci îşi debitează verva între amici, la cafenele şi berărie, entuziasmat de câteva pahare şi incitat de întreruperi şi replici adverse, este familiar cu toată lumea şi demn când îl atingi în amorul lui propriu. Mitică porneşte o revoluție la bodegă şi devine sceptic până la colțul străzii, este emancipat între prietenii pe care ține să-i epateze şi îmbâcsit de prejudecăți, timorat, umil, laş şi conformist până la anularea oricărei umbre de personalitate, în cea mai mică inițiativă spre faptă, în cea mai nevinovată ciocnire cu realitatea. Flecar până la manie, iubitor de farse până la puerilitate, tembel până la sațietate, abil în lucrurile mărunte, duşman al serviabilității, dar amator al favoritismului, cu profit personal. Mitică este un mic egoist care vrea să trăiască în turmă şi cât mai comod

Vasile Lungu
(Actualitatea lui Ion Luca Caragiale, disponibil aici)

Back To Top