398 citiri

Eficiența scăzută în sancționarea celor care se fac vinovați de încălcarea legii

Prima concluzie care se impune cu evidență este cea referitoare la fragilitatea cadrului legislativ în materie. Afectat de paralelismul de reglementare, de numeroase vicii de neconstituționalitate, constatate sau potențiale, de imprevizibilitatea multora dintre normele sale esențiale, cadrul normativ privind integritatea publică nu întrunește caracteristicile de claritate, precizie, predictibilitate ale unei „legi”, în sensul Constituției României și a Convenției Europene a Drepturilor Omului. De aici decurg două categorii de consecințe, opuse: într-un sens, permeabilitatea ridicată la apariția încălcărilor privind drepturile fundamentale, care deschide posibilitatea sancționării unor persoane nevinovate, în cel opus, eficiența scăzută în sancționarea celor care se fac vinovați de încălcarea legii. (…)

Drept urmare, lucrarea de față reprezintă și o invitație la decizii mai temeinice în privința următoarelor reforme. Nu numai în materia controlului integrității publice, unde o reașezare a sistemului analizat de prezenta lucrare e neîndoios necesară, dar și în privința altor legi fundamentale. Pentru că metoda tratamentului mușcăturilor prin lege, amintită în introducere, are un efect invers: nu previne mușcăturile, dar produce frânturi de destine. Nu întâmplător, prim-ministrul și mai mulți dintre membrii Guvernului care au adoptat sus-amintita ordonanță au fost, la rândul lor, „mușcați” de legile și instituțiile pe care, sub imperativele momentului și fără o analiză temeinică, le promovaseră. Și exemple asemănătoare ar putea fi găsite și în legătură cu guvernele sau parlamentele legislaturilor următoare. (s.n. – M.M.-B.)

Notă MMB: a se citi și România la CEDO: cauza pendinte ÁRUS. Declarație de avere completată în maghiară, amendă contravențională, articolul 7 CEDO și lipsă motivare într-un termen rezonabil și mai ales întrebarea nr. 2 adresată de CEDO: „2. Acțiunea sau omisiunea pentru care reclamantul a fost sancționat în temeiul dreptului național reprezintă o infracțiune în sensul articolului 7 din Convenție? În special, prevederile Legii nr. 176/2010 privind obligația aleșilor locali de a depune declarații de avere stabileau standarde suficient de accesibile și previzibile în sensul Convenției (Plechkov c. România), 1660/03, § 61, 16 septembrie 2014, cu referințe citate)?”

Tudor Chiuariu
(Controlul averilor, incompatibilităților și conflictelor de interese, ed. Hamangiu, 2016, la pp. 163-4)

Back To Top