290 citiri

Fiecare suzeran, cu excepția monarhului, era și vasalul cuiva

In sistemul medieval, relațiile de autoritate se grefau pe raportul suzeran – vasal, o ierarhie cu mai multe grade (fiecare suzeran, cu excepția monarhului, era și vasalul cuiva). Relația de vasalitate nu presupune contiguitate teritorială, formațiunea vasală putându-se afla la distanță mare de formațiunea suzeranului. (…)
Pacea din Westfalia a pus capăt Războiului de Treizeci de ani, care a început ca un război religios și a sfârșit prin a consacra separația autorității politice de cea religioasă. (…)
(…) Principalele noutăți care au determinat marcarea acestui moment ca nașterea sistemului internațional modern sunt prezentate în cele ce urmează. În primul rând, după Pacea din Westfalia, statul devine singurul actor internațional, cu excluderea din sistemul internațional a entităților infrastatale (ordine cavalerești, nobili, orașe libere) care anterior se puteau comporta precum statele (semnând înțelegeri etc.), dar mai ales a celor suprastatale – Imperiul Romano-German (suzeranul nominal al numeroaselor principate germane) și Biserica Catolica. Trăsătura care a făcut ca statele să fie singurii actori internaționali a fost suveranitatea statelor, adică „capacitatea și dreptul unui actor de a-și defini propriile interese, de a-și construi o politică internă și externă corespunzătoare intereselor percepute și de a reprezenta singurul factor de decizie în ceea ce privește propriile căi și mijloace de a acționa în sistemul internațional”. Suveranitatatea statelor, și numai a lor, este cea care a permis acceptarea principiului egalității statelor. (s.n. – M.M.-B.)

Lucian Bojin
(Manual de relații și organizații internaționale pentru studenții la drept, ed. Universității de Vest, Timișoara, 2018, la pp. 26-28)

Back To Top