469 citiri

O sumă incalculabilă de propoziții prezentate ca neîndoielnice (obligația de a memora)

Acei tineri aveau o judecată normală, sănătoasă, dar știau foarte bine că ceea ce li se preda trebuia învățat pe dinafară, cu doar o vagă raportare la realitate. Dacă până atunci toată formația lor îi învățase să caute o cât mai bună adecvare a vorbei cu fapta și a faptei cu evaluarea lucidă a realității, acum intervenea o falie, o translare în urma căreia discursul – pe care urmau să-l rostească ei înșiși – rămânea suspendat într-o zonă intermediară, despre care era periculos să te întrebi cât era de legitimă. (…) Nu aveai voie să cercetezi dacă el corespundea realității nici măcar în aspectele lui cele mai evidente și mai ușor controlabile. (…) Ani și ani la rând, nu doar studenți și elevii, ci toți „oamenii muncii” au fost supuși obligației de a asculta, de a memora, de a conspecta, de a reproduce cu propriul lor glas și prin urmare de a integra întregii lor ființe o sumă incalculabilă de propoziții prezentate ca neîndoielnice. (…) Cincizeci de ani în care oamenii sunt cu toții siliți să practice un discurs desprins de realitate, știind bine care-i este natura, produc adevărați mutanți intelectuali și morali. (s.n. – M.M.-B.)

Annie Bentoiu
(Timpul ce ni s-a dat, Memorii 1944-1959, ed. Humanitas, retipărire, 2019, la pp. 397-398)

Back To Top