557 citiri

Numai apariția dreptului în viața socială a putut asigura progresul omenirii

Forța prin ea însăși este o manifestare brutală și anarhică, având în elementele ei intime ceva din dezordinea naturii atotputernice. Distrugându-se prin ea însăși, prin abuzul săvârșit chiar în aplicarea ei asupra raporturilor sociale, constituie un element de nesiguranță în reglementarea acelor raporturi. Ceea ce o forță a recunoscut azi de bun, mâine o forță superioară poate decreta de rău și nimici opera din ajun.
Unde mai este atunci siguranța raporturilor încheiate și posibilitatea progresului prin nașterea de noi raporturi întemeiate pe cele dintâi?
După cum construcția unei case, din ale cărei temelii s-ar sustrage treptat câte o parte, este cu neputință – pentru că la un moment dat totul s-ar prăbuși, – tot așa construcția progresivă a raporturilor sociale este cu neputință dacă în fiecare clipă temelia, – raporturile anterioare – ar fi desființate și chiar numai dacă ar fi amenințate.
Iată cum în locul forței a apărut ceva mai statornic: dreptul, a cărui temelie se află în rațiune. Numai apariția dreptului în viața socială a putut asigura progresul omenirii.
Dar și dreptul, creațiune omenească, n-a fost desăvârșit de la început: el se formează mereu, se desăvârșește pe măsură ce raporturile sociale devin mai complexe și tinde să realizeze dreptul ideal, perfecțiune a rațiunii omenești.

Nicolae Dașcovici
(Revocabilitatea și nulitatea actelor judiciare, administrative și politice, Atelierele Socec, București, 1919, p. 1 și urm.)

Back To Top