O hotărâre bună și nimerită dar științific rău motivată…

26 februarie 2016
1.009 citiri

Practica fără teorie e oloagă și viceversa. Iată de exemplu, o hotărâre bună și nimerită dar științific rău motivată. Nu prinde deci rădăcină, nu trece drept un monument trainic, nu face jurisprudență. Iată apoi o teorie care critică jurisprudența, dar pe deasupra, nepregătit, nechizbuit, intră deci pe o ureche, iese pe cealaltă. Le raisonnement fait pitié! Lucrul dar de căpetenie este să semănăm pe un pământ bun și adânc, căci de nu, sămânța e amenințată. Deci, răsărind soarele se pălește și pentru că nu are rădăcină, se usucă. Grea și spinoasă e astfel menirea cugetătorilor, căci elementul lor nu e lumea așa cum este, ci cum ar trebui să fie.

Alexandru Degré
(Scrieri Juridice, vol. II, editura Gutenberg, București, 1901, p. 292)

Controversa e de esența dreptului

25 februarie 2016

Legea nu poate să prevadă toate cazurile, să îngrădească fiecare idee juridică cu un zid chinezesc, să țărmuiască pentru vecie principiile; formula ei trebuie să fie largă, ca să nu excludă o interpretare mai apropiată de ideal. Hotarul unde se sfârșește interpretarea mecanică și unde trebuie să înceapă cea logică, nu se poate fixa a priori și teoria singură e neputincioasă să facă să atârne cumpăna mai mult în partea fixității mecanice decât în partea mișcării logice și dialectice, dacă societatea oricare ar fi cauza, nu are obiceiuri stabile. Teoria pură, care nu atinge pământul și trăiește numai în eterul pur al cugetării, se rezoltă într-o armonie fantastică. Teoria aplicată, din contră, e esențialmente contradictorie, căci ea mijlocește între interese vrăjmașe, între păreri antagoniste. Controversa e de esența dreptului. Bătălia hotărâtoare între părerile în luptă nu are loc de îndată. Fără un compromis durabil între curenturile care-și tăgăduiesc tărâmul nu este posibilă o ordine de drept durabilă. Unde societatea e lăsată absolut la propria ei inițiativă, acolo domnește logica abstractă, delirul teoretic, metoda nivelatorie, controversa turbată, și juristul cel mai păcătos se crede un pontifex maximus al dreptului și nu cedează o palmă din tărâmul dreptului pur, așa cum îl înțelege el, înrăurit cum este de viciile sale, de obiceiul său de a pune bunul său simț stricat mai presus de bunul simț colectiv al națiunii. Teoria abstractă e zidită pe idei abstracte, pe care fiecare le scoate din conștiința sa (spuria conscientia), și nu are pentru dânsele altă dovadă decât această mărturisire a conștiinței. Așa se face că fiecare vorbește și scrie ce-i trece momentan prin cap sau ce găsește din întâmplare într-un autor sau într-altul. Pe această cale nu se va găsi niciodată principiul superior de unire, după care oftează toți

Alexandru Degré
(Scrieri Juridice, vol. II, editura Gutenberg, București, 1901, p. 214)

Justiția este garanția libertății

24 februarie 2016

Scriitorul italian Lombrosso susține că originea justiției e chiar originea proprietății. Din momentul ce indivizii unui trib au început să-și apropieze fiecare bunuri necesare vieții, cei puternici atacau pe cei slabi, răpindu-le proviziunile, și atunci s-a născut ideea justiției. Justiția nu ar purcede prin urmare dintr-un simțământ a priori, ci dintr-o necesitate de fapt. În sistemul organizațiunii noastre sociale, justiția este garanția libertății.

Constantin G. Dissescu
(Dreptul constituțional, editura Librăriei Socec, București, 1915, p.501)

Victor Hugo într-o broșură…

23 februarie 2016

Victor Hugo într-o broșură intitulată La loi et le droit, zice: legea naturală, trecând prin mâna omului pentru a deveni lege pozitivă, își pierde limpiditatea sa, precum apa de izvor și-o pierde, trecând prin diferite strate ale pământului.

Constantin G. Dissescu
(Dreptul constituțional, editura Librăriei Socec, București, 1915, p.185)

Poezia științei dreptului

22 februarie 2016

Misiunea științei dreptului este de a cerceta și a descoperi principiile absolute, și de a fixa regulile lor de aplicațiune în raporturile omenești. Aceasta o putem numi poezia științei dreptului. Fiecare principiu descoperit este o floare mai mult care se împletește în cununa adevărurilor nepieritoare. Progresul omenirii consistă în a împleti tot mai multe flori în această cunună de adevăruri.

Alexandru Constantin Șendrea
(Cursul de procedură civilă, Notițe preliminare, p. XL apud A. Degré, Scrieri Juridice, vol. II, editura Gutenberg, București, 1901, p. 321)

Dacă trebuie amestecat judecătorul în jocul constituțional

21 februarie 2016

Hauriou spune că e o chestie gravă aceea de a ști dacă trebuie amestecat judecătorul în jocul constituțional.“Părerile sunt împărțite. Deoparte, daca îl amestecă, riscă să-i dea o ambiție politică; de alta, dacă nu-l amestecă, riscă să facă ineficace regulile Constituției”. Hauriou ajunge la concluzia că judecătorul este cel mai potrivit să verifice constituționalitatea unei legi și această măsură a constituției apără și întărește principiul separației puterilor.

Gheorghe Alexianu
(Dreptul constituțional, editura Librăriei Socec, București, 1926, p.240)

Ce sunt legile fără moravuri corespunzătoare?

20 februarie 2016

În adevăr, cea mai mare tiranie este aceea a unei societăți rău nărăvite. Ce sunt legile fără moravuri corespunzătoare? Legile cele mai ideale sunt desigur o tablă goală, pe care tiranul scrie ce vrea dacă punem brațele în sân. O societate însă care știe să se ajute singură, ca societatea anglo-saxonă, nu lasă așezămintele sale în plata lui Dumnezeu. Nedreptăți se pot de bună seamă întâmpla și în țările cele mai înaintate, dar se săvârșesc fără îndoială mai puține acolo unde o fărădelege scoală în picioare națiunea întreagă, care cere stârpirea răului. Numai lupta zilnică pentru drept, așadar, lupta voinicească, neobosită, neînduplecată, ne poate face în adevăr liberi și puternici. Aide-toi, le ciel t’aidera. Instinctele sociale, compătimitoare, altruiste, caută să precumpănească. Dreptul unuia e dreptul tuturor. Cine te înstrâmbățește pe tine, mă atinge pe mine, ne nedreptățește pe toți. Toți pentru unu, unu pentru toți. Cauza unuia e cauza tuturor. Cine uită pe frații săi, se uită pe sine. Iată idealul de atins.

Alexandru Degré
(Scrieri Juridice, vol. II, editura Gutenberg, București, 1901, p. 336 și urm.)

Statul e înființat ca să apere drepturile omului

19 februarie 2016

Progresele filosofiei germane și contractul social al lui Rousseau au produs o nouă teorie care dă ca bază a organizației sociale: coexistența libertăților.
Doctrina politică a lui Kant poartă numele de teoria misiunei de garanție a drepturilor individuale. I s-a dat acest nume pentru că după Kant, Statul e înființat ca să apere drepturile omului, adică acele drepturi fundamentale, cu care se naște fiecare din noi. El pleacă de la ideea că orice om este ființă liberă, având dreptul de a-și dezvolta facultățile sale și datoria să respecte în ceilalți dreptul la perfecționare și dezvoltare. El se preocupă de libertatea fiecăruia și de libertatea tuturor; de aici teoria lui mai poartă și numele de “teorie a coexistenței libertăților”, pe care am văzut-o la dezvoltarea doctrinelor de drept.
Doctrina lui Kant e opozitul doctrinei omnipotenței Statului asupra individului, e antiteza doctrinei “binelui public” în numele căruia ne vorbea Rousseau, și înainte de el alți gânditori pe care i-am cercetat. Această doctrină e un progres în modul de a concepe organizarea socială, pentru că de la dânsa încoace apare în mod cristalizat recunoașterea drepturilor primordiale ale cetățenilor.

Constantin G. Dissescu
(Dreptul constituțional, editura Librăriei Socec, București, 1915, p. 179 și urm.)

Prima regulă a dreptului este să nu tolerezi nicio nedreptate

18 februarie 2016

Nu injustiția trebuie acuzată pentru că a luat locul dreptului, ci dreptul pentru că a lasat să se întâmple asta. Dacă eu aș cataloga următoarele maxime: să nu faci nicio nedreptate și să nu suporți nicio nedreptate, după importanța lor socio-politică pentru viața privată, iar nu după semnificația lor etică, atunci eu aș spune că prima regulă a dreptului este să nu tolerezi nicio nedreptate iar a doua este sa nu faci niciuna. Astfel că, mai repede îl va deturna pe individ de la comiterea unei injustiții certitudinea că va întâlni din partea celor îndreptățiți o rezistență hotărâtă, decât un simplu comandament care, în fond, nu are decât forța unui precept moral.

Rudolf von Jhering
(Lupta pentru Drept [trad. Andrei Florea], Editura All Beck, București, 2002, p. 34)

Dreptul s-a creat pe măsură ce nevoile dezvoltau sentimentul de apărare

17 februarie 2016

Dacă dăm credință unei legende politice, după care țările românești există numai de vreo cincizeci de ani, chestiunea noastră (originile dreptului românesc – n.n.) pare zadarnică. Într-adevăr, ori este vorba de originile noului drept, și atunci problema este simplă: legile franceze traduse; ori ne gândim la originile vechiului drept, – și atunci chestiunea este mai ușoară: dreptul neputându-se concepe decât acolo unde ființează un Stat iar statul Român nefiind decat creațiunea noastră de azi, nu există un vechi drept. Poporul românesc, cu originea lui daco-romană, trăiește de aproape două mii de ani. În acest interval, el a suferit, s-a luptat, a cugetat, a simțit; a trebuit dar să se supună și unei puteri morale, unui drept, și, în tot cazul, să-l creeze pe măsură ce nevoile dezvoltau sentimentul de apărare.

Constantin G. Dissescu
(Dreptul constituțional, editura Librăriei Socec, București, 1915, p.371)