Noi, românii, suntem tari în discuții generale în ce privește textul unei legi

31 august 2016
483 citiri

Atunci când țara a fost revoluționată din temelie, legiferarea se făcea foarte simplu. Se adunau cât mai mulți care știau franțuzește – în realitate nu știau practic deloc -, se lua un text de lege și se împărțea în mai multe puncte și fiecare traducea. Și dacă nu se pricepea în vreun loc, mai scotea câte un articol, cum veți vedea la Codul civil, la dumneavoastră.
Domnilor, cum a procedat după acest sistem legiuitorul român de la ’66 în ce privește redactarea primului proiect de constituție. A luat o constituție din Apus și a dispus să traducă. Însă în ’64 a fost introdus în organizația țărilor române un consiliu de stat, pe care nu-l admite constituția belgiană. Atunci guvernul a lăsat textul constituției belgiene și a adăugat și consiliul de stat. Și domnilor, cu un proiect de lege rău tradus și neexplicat s-a prezentat guvernul și înaintea Constituantei de la ’66. Atunci a fost convocată în grabă Constituanta la 16 iunie și, conform cu regulamentul dezbaterilor parlamentare, s-a început discuția, mai întâi cea generală.
Noi, românii, suntem tari în discuții generale. Când ajungem la discuția pe articole, exprimăm numai câteva cuvinte, în ce privește textul unei legi, care formează corpul marii legiferări. Și acolo discuția a fost puternică; și cum s-a început la 16 iunie discuția generală, după patru zile se constată că au vorbit numai patru oratori, în care unul se căznea să-și arate știința prin expunerea organizației Egiptului sub dinastiile faraone, altul arăta condițiile sub care Ion Fără de Țară dădu Magna Carta, al treilea era încântat de constituția Statelor Unite și a Elveției, și așa după patru zile nu s-a ajuns la adevărata discuție generală.

Constantin Stere
(Curs de drept constituțional ținut la Facultatea de Drept a Universității din Iași în anii 1910-1911, editura Cartier, Chișinău, iulie 2016, p. 106 și urm.)

Garanția constituțională a libertății individuale nu trebuie să …

30 august 2016

Garanția constituțională a libertății individuale nu trebuie să ia forma – cum aceasta se întâmplă din când în când – : proprietatea este inviolabilă; exproprierile nu pot rezulta decât în virtutea unei legi. Sau: libertatea gândirii este liberă în limitele fixate de lege. Căci atunci Constituțiunea autorizându-l pe legiuitorul ordinar să reglementeze libertatea în chestiune, suprimă prin aceasta însuși garanția pe care abia o stabilise.

Hans Kelsen
(Teoria generală a statului (trad. Jean H. Vermeulen și E. Glasser), Tiparul Oltenia, București, 1928, p. 51)

Dreptul este o știință din cele mai subtile

29 august 2016

Dreptul este o știință din cele mai subtile și are dreptate Ihering când spune că noțiunile juridice nu sunt din cele mai simple și că nu este suficient a deschide ochii la lumina zilei pentru a le vedea.
Dacă ideea de drept naște sub impulsul și nevoile celor mulți, apoi nu este mai puțin adevărat că formularea ei în principii sau reguli juridice este atribuțiunea inteligențelor superioare.

George Plastara
(Prefață la Curs de drept civil român, volumul I, editura Cartea Românească, București, 1940 (aprox.))

Heinrich Heine zicea că Romanii erau un popor de soldați și avocați

29 august 2016

Heinrich Heine în memoriile sale zice că Romanii erau un popor de soldați și avocați, adică o societate care nu avea alt scop decât să prade pe alții, să-i reducă în sclavie și în urmă să-și reglementeze și asigure prin legi dreptul lor de opresiune.

Constantin G. Dissescu
(Dreptul constituțional, editura Librăriei Socec București, 1915, p. 463)

Toate sistemele politice recunosc drepturi și o egalitate proporțională între cetățeni, însă …

28 august 2016

Toate sistemele politice, oricât s-ar deosebi între ele, recunosc drepturi și o egalitate proporțională între cetățeni, însă toți se depărtează de aceasta în practică. Demagogia s-a născut aproape totdeauna din pretențiunea de a face absolută și generală o egalitate care nu era reală decât în oarecare privințe. Pentru că toți sunt deopotrivă de liberi, ei au crezut că trebuia să fie egali într-un mod necondiționat.
Oligarhia s-a născut din pretențiunea de a face absolută și generală o neegalitate care nu era reală decât în oarecare puncte, pentru că oamenii fiind neegali numai ca avere, ei au presupus că trebuie să fie în toate și în mod nelimitat.
Unii, întemeiați pe această egalitate, au voit ca puterea politică, în toate atribuțiunile sale, să se împartă deopotrivă; ceilalți, sprijiniți pe această neegalitate, s-au gândit numai să mărească neegalitatea. Toate aceste sisteme, deși conțin o parte de adevăr, sunt însă fundamental greșit.
Astfel, de o parte și de alta, de îndată ce ei nu dobândesc, ca putere politică, ceea ce ei cred așa de fals că merită, recurg la revoluțiune.

Aristotel
(Politica (trad. El. Bezdechi), ed. Semne, București, 2008, p. 277 și urm.)

Când poți fi sigur că o persoană a fost deposedată de drepturile sale umane?

26 august 2016

Cel mai bun criteriu în funcție de care se poate decide dacă cineva a fost sau nu silit în afara sferei legale este să te întrebi dacă acea persoană ar avea ceva de câștigat dacă ar săvârși o crimă. Dacă o mică tâlhărie ar fi de natură să-i îmbunătățească poziția legală, cel puțin temporar, poți fi sigur că persoana respectivă a fost deposedată de drepturile sale umane. Căci atunci o asemenea faptă susceptibilă de pedeapsă penală devine cel mai bun prilej de a recâștiga un fel de egalitate omenească, chiar dacă o capătă ca o excepție recunoscută față de normă. În calitate de criminal, nici chiar un apatrid nu va fi tratat mai rău decât un alt criminal, adică va fi tratat ca oricine altcineva. Numai ca unul care încalcă legea își poate el dobândi o protecție prin lege. Atâta vreme cât durează procesul și condamnarea sa, el va fi apărat de orice acțiune arbitrară a poliției împotriva căreia să nu existe avocați și nici apărare legală. Același om care se afla ieri în temniță din cauza simplei sale prezențe pe lume, care nu avea nici un fel de drepturi și trăia sub amenințarea deportării, sau care era trimis fără nicio condamnare și fără proces în regim de internare pentru că încercase să muncească și să-și câștige traiul poate deveni un cetățean cu drepturi aproape depline ca urmare a unui mic furt. Chiar dacă e complet lipsit de mijloace de subzistență, el poate să obțină acum un avocat, se poate plânge pentru tratamentul pe care i-l aplică paznicii închisorii, și va fi ascultat cu respect.
El nu mai este acum un paria, ci e îndeajuns de important pentru a fi informat cu privire la toate detaliile legii în cadrul căreia va fi judecat.

Hannah Arendt
(Originile Totalitarismului, editura Humanitas, București, ediția a treia, 2014, p. 358 și urm.)

Dreptul trebuie să se adapteze la viață pentru a-i servi drept apărare

25 august 2016

Regula de drept – rezultatul nevoilor sociale pe care legiuitorul trebuie să le îmbrace într-o haină consistentă, căci legea, norma juridică nu este altceva decât forma, care îmbracă fenomenele sociale, economice, politice, religioase, morale, pentru a le da o rezistență mai mare. Dreptul trebuie să se adapteze la viață pentru a-i servi drept apărare.

Paul Negulescu
(Curs de drept constituțional român, editat de Alex. Th. Doicescu, 1927 p. 19)

E recunoscut faptul că instanțele nu guvernează prin sabie

23 august 2016

Courts famously govern not through the sword or the purse, but through reasoned-based justification. (selecție de Alexandru Tănase)
[E recunoscut faptul că instanțele guvernează nu prin sabie sau pungă, ci prin motivare bazată pe judecată – trad. de Dragoș C. Butuzea]

Alec Stone Sweet
(A Cosmopolitan Legal Order: Constitutional Pluralism and Rights Adjudication in Europe, Faculty Scholarship Series, Paper 4626, 2012, p. 44)

Demagogii, spre a înlocui suveranitatea legilor, aduc toate afacerile înaintea poporului

22 august 2016

În adevăr, în democrațiile unde guvernează legea nu sunt demagogi, și cetățenii cei mai respectați au conducerea afacerilor. Demagogii se ivesc numai acolo unde legea a pierdut suveranitatea. Poporul este atunci un adevărat monarh unic dar alcătuit din majoritate, care domnește, însă nu individual, ci colectiv. Homer a criticat multiplicitatea șefilor; însă nu se poate spune dacă el vorbea, cum o facem noi aici, de o putere exercitată în masă, ori de o putere împărțită între mai mulți șefi, care o exercită fiecare în parte. De îndată ce poporul este monarh, el pretinde să lucreze ca un monarh, pentru că respinge jugul legii și se face despot; astfel lingușitorii ajung îndată în cinste.
Democrația aceasta este în genul său ceea ce este tirania pentru regalitate. De o parte și alta aceleași vicii, aceeași apăsare a cetățenilor buni; aici decretele, acolo ordinele arbitrare. Ba încă demagogul și lingușitorul au o asemănare izbitoare. Amândoi au o trecere fără margini, unul pe lângă tiran, celălalt pe lângă poporul astfel corupt.
Demagogii, spre a înlocui suveranitatea legilor cu aceea a decretelor, aduc toate afacerile înaintea poporului; căci puterea lor personală crește cu suveranitatea poporului, de care dispun ei înșiși în mod suveran, prin încrederea pe care știu să i-o capteze. De altă parte, toți cei care au să se plângă de magistrați, apelează întotdeauna numai la judecata poporului; acesta primește bucuros cererile și astfel toate puterile legale sunt anulate.
Aceasta, se poate zice cu toată dreptatea, este o demagogie de plâns. I se poate imputa de a nu fi în realitate o Constituțiune. Acolo unde nu domnesc legile, nu este Constituțiune. Trebuie ca legile să decidă afacerile generale, după cum magistratul decide de afacerile particulare în formele prescrise de Constituțiune. Dacă deci democrația este una din cele două specii principale de guvernământ, Statul în care totul se face numai cu decrete populare, nici nu este drept vorbind o democrație, pentru că decretele nu pot hotărî niciodată într-un mod general.
Iată ce aveam de spus despre formele diverse de democrație.

Aristotel
(Politica (trad. El. Bezdechi), ed. Semne, București, 2008, p. 221-222)