Principiile de drept pot juca un rol extrem de periculos în domeniul justiției constituționale

22 mai 2016
543 citiri

Dans le domaine de la justice constitutionnelle, elles (les principes du droit comme les idéals de l’équité, de justice, de liberté, d’égalité, de moralité, etc) peuvent jouer un rôle extrêmement dangereux. On pourrait interpréter les dispositions de la Constitution qui invitent le législateur à se conformer à la justice, à l’équité, à l’égalité, à la liberté, à la moralité, etc. comme des directions relatives au contenu des lois. A tort, évidemment, car il n’en serait ainsi que si elle fixait une direction précise, si elle indiquait elle-même un critère objectif quelconque. Cependant la limite entre ces dispositions et les dispositions traditionnelles sur le contenu des lois que l’on trouve dans les Déclarations de droit individuels s’effacera facilement, et il n’est des lors pas impossible qu’un tribunal constitutionnel appelé à décider de la constitutionnalité d’une loi l’annule pour le motif qu’elle est injuste. Mais la puissance du tribunal serait alors telle qu’elle devrait être considérée comme simplement insupportable. La conception de la justice de la majorité des juges de ce tribunal pourrait être en opposition complète avec celle de la majorité de la population et le serait évidemment avec celle de la majorité du Parlement qui a voté de la loi. Il va de soit que là la Constitution n’a pas entendu, en employant un mot aussi imprécise et équivoque que celui de justice ou tout autre semblable, faire dépendre le sort de toute loi votée par le Parlement du bon plaisir d’un collège composé d’une façon plus ou moins arbitraire au point de vue politique, comme le tribunal constitutionnel.
(…)
Pour éviter un semblable déplacement du pouvoir – qu’elle ne veut certes pas et qui est politiquement tout à fait contre-indiqué – du Parlement à une instance qui y est étrangère et qui peut devenir le représentant de forces politiques tout autre que celle qui s’expriment dans le Parlement, la Constitution doit, surtout si elle créé un tribunal constitutionnel, s’abstenir de ce genre de phraséologie, et, si elle veut poser des principes relatifs au contenu des lois, les formuler d’un façon aussi précise que possible.

[În domeniul justiției constituționale, ele (principiile de drept și idealurile de echitate, justiție, libertate, egalitate, moralitate, etc.) pot juca un rol extrem de periculos. S-ar putea interpreta prevederile Constituției care invită Parlamentul să se conformeze dreptății, echității, egalității, libertății, moralității, etc. ca direcții în ceea ce privește conținutul legilor. În mod greșit, evident, pentru că ne-am afla într-o atare de situație doar dacă ele ar fixa o direcție precisă, dacă ele ar indica un criteriu obiectiv oarecare. Cu toate acestea, limita dintre acestea și dispozițiile tradiționale privind conținutul legislației care se regăsesc în Declarațiile drepturilor individuale va dispărea cu ușurință, și nu este prin urmare de neînchipuit ca o instanță constituțională chemat să decidă cu privire la constituționalitatea unei legi să o anuleaze pentru motivul că ea este injustă. Dar puterea instanței ar deveni de o așa manieră încât ar trebui să fie considerată pur și simplu de nesuportat. Concepția despre justiție a majorității judecătorilor acestei instanțe ar putea fi în opoziție totală cu cea a majorității populației și, evident, cu cea a majorității Parlamentului care a votat respectiva lege. Este de la sine înțeles că aici Constituția nu a înțeles ca, folosind un cuvânt imprecis și ambiguu precum „dreptatea” sau ceva similar, să facă să depindă soarta fiecărei legi adoptate de Parlament de buna plăcere a unui colegiu compus din punct de vedere politic mai mult sau mai puțin arbitrar, precum instanța constituțională.
(…)
Pentru a evita o deplasare similară a puterii – pe care cu siguranță ea nu o dorește și care este din punct de vedere politic contraindicată – dinspre Parlament către un organism care este străin și poate deveni un reprezentant al forțelor politice cu totul altele decât cele care se exprimă în Parlament, Constituția trebuie, mai ales în cazul în care acesta a creat o instanță constituțională, de a se abține de la acest tip de frazeologie, iar dacă ea vrea să stabilească principii cu privire la conținutul legilor, să le formuleze cu cea mai mare precizie posibilă.]
Hans Kelsen
(La garantie juridictionnelle de la Constitution (La justice constitutionnelle), Revue du Droit Public, 1928, pp. 197-257, la p.241)

În bine și în justiție există un principiu de coeziune

21 mai 2016

La vie sociale comme la vie mentale repose sur le postulat que les organisations bonnes et justes sont plus cohérentes que celles qui sont moins bonnes et moins justes. Dans le bien et dans la justice il y a un principe de cohésion, dans le mal et dans l’injustice un principe de division et de dissolution.

[Viața socială, precum viața mentală, este bazată pe premisa că organizațiile bune și juste sunt mai coerente decât cele care sunt mai puțin bune și mai puțin juste. În bine și în justiție există un principiu de coeziune, pe când în rău și în injustiție un principiu de diviziune și de disoluție]
Maurice Hauriou
(Principes de droit public, Sirey, 1910, p. 52)

Principiile dreptului sunt mai simple, mai expresive, mai clare când nu contrazic echitatea

20 mai 2016

Dreptul separat de morală e desigur mult mai sistematic, mai conform cu disciplina de fier a naturii decât dreptul echitabil; dar să nu uităm că toată natura lucrează să se ridice la conștiința omului de bine, vârful și încoronarea universului. Principiile dreptului sunt mai simple, mai expresive, mai clare când nu contrazic echitatea. Uniformitatea în aplicarea principiilor trebuie să decurgă dintr-o voință morală constantă, nu din jurisprudența stabilită de o castă de legiști.

Alexandru Degré
(Scrieri Juridice, vol. IV, editura Gutenberg, București, 1902, p. 34 și urm.)

Izbânda Dreptului – idealul oricărei Societăți civilizate

19 mai 2016

Trebuie să se lase la poarta templului justiției orice porniri pătimașe, să fie ferită de amestecul politicii, să se înlăture orice considerațiuni de persoane și partid când este vorba de justiție și să se facă toate sacrificiile, dar toate sacrificiile necesare pentru a-i asigura măreția și independența. Trebuie să se caute, de către cei care conduc țara, să dea justiției toate mijloacele de luptă, din toate puterile, pentru izbânda Dreptului, idealul oricărei Societăți civilizate.

Andrei Rădulescu
(Puterea judecătorească, în Noua Constituție a României, Tiparul Cultura Națională, București, 1922)

Nimic nu e mai important pentru orizontul științific al unui om de lege decât …

18 mai 2016

A studia dreptul comparat, este a alege cum din nevoile fiecărei societăți nasc instituții deosebite, cum din aceleași nevoi, câteodată ingeniozitatea legislatorilor și practica scot concluzii diferite. Nimic nu este mai important pentru orizontul științific al unui om de lege decât sentimentul relativității juridice, așa cum se desprinde din acest studiu. Un asemenea sentiment pune singur instituțiile juridice în adevărata lor formă științifică. Este astfel necesar să se studieze izvorul lor istoric, evoluția prin care ele au ajuns să fie ceea ce sunt, precum și modul cum se înfățișează în celelalte legislații.

Mircea Djuvara
(Teoria generala a dreptului. Drept rational, izvoare si drept pozitiv, All Beck, București, 1999, p. 131)

Studiul dreptului nu e studiul literei legilor

17 mai 2016

Încă în 1819 Athanase Jourdan, în jurul revistei La Themis, începuse cu entuziasm o mișcare spre a face să se înțeleagă că studiul dreptului nu e studiul literei legilor.

Mircea Djuvara
(Teoria generala a dreptului. Drept rational, izvoare si drept pozitiv, All Beck, București, 1999, p. 57)

O lege iese din experiența, din conlucrarea tuturor

15 mai 2016

Am urmărit dezbaterile parlamentare și, lăsând la o parte aprecierile rău-voitoare pe care unii parlamentari le-au făcut la adresa tuturor femeilor române cu acea ocaziune, mă opresc la concepțiile psihologice și sociologice pe care le-am desprins din acele dezbateri în jurul noțiunilor de Stat, Națiune, Politică, Vot și Democrație, noțiuni de al căror înțeles logic atârnă rezolvarea problemei noastre.

În aceste dezbateri, unul dintre d-nii senatori, combătând principiul dreptului de vot al femeii la comună, ne spune că este contra lui pentru că „deși este adevărat că trebuie să ne interesăm de viața Statului, nu-i mai puțin adevărat că trebuie să ne interesăm și de aceea a Națiunii, și după cum comuna este baza Statului, femeia este baza Națiunii”. Femeia nu trebuie deci să voteze la comună, căci ar intra în politică, și atunci? Atunci „copiii noștri ar fi lipsiți de educație cetățenească”. „Femeia trebuie înainte de toate să se îngrijească de copii, pe care să-i facă buni cetățeni”.
Din aceste spuse trebuie să scoatem o primă constatare de mare importanță pentru noi femeile, deoarece în baza ei Senatul ne-a refuzat dreptul de vot la județ – și ni l-ar mai putea refuza – și anume că Statul și Națiunea se exclud unul pe altul și că femeia trebuie să dea lecțiuni de bună cetățenie copiilor ei, dar pentru aceasta – tocmai pentru aceasta – ea nu trebuie să fie cetățean.

Dar, un alt domn senator urmează: „În materia aceasta, drept de vot nu se discută asa cum vreți d-voastră…Aceasta este o chestie de inimă … e vorba să târâm femeile noastre din sanctuarul familiei în viața publică. Lăsați soțiile noastre acasă, nu le vârâți în cloaca politică„.
Iată o a doua concluzie: votul e o chestiune de inimă, iar politica înseamnă certurile, intrigile, chestiile personale sau afacerile mari sau mici – cloaca cum o numește d-l senator.
Evident, că cu asemenea concepție, senatul nu putea decât să încheie în mod tragic.
„Nu fac o declarație, continuă acest senator; aș plânge, dacă aș putea, și nu de ciuda bucuriei unora care nu știu de ce se bucură, ci de jalea pe care o îndur în inima mea, etc.”.

Am știut întotdeauna că plânsul e al copiilor sau al tinereții prea fragede.

Faza frazelor sentimentale este epoca cu care începe mai ales o chestiune de ordin social.
Problema drepturilor femeii, sub forma aceasta pasională, a încetat demult pentru lumea civilizată, ea a intrat în domeniul cugetării luminate și reci, care-și scurtează concluziile prin experiențe îndelungate, prin probe concrete, puternice. Concluziile acestea stau astăzi în domeniul adevărurilor științifice, care exclude și râsul și plânsul, după cum exclud orice invective.

Aceste dezbateri ale Senatului ne-au pus încă odată în fața eternului conflict dintre pasiune și cugetare, dintre tradiție și progres.
Deținătorii tradiției, pasionalii, pentru care judecata se traduce numai prin sentiment – și sentimentul a cules oricând și oriunde cel mai mare număr de aderenți – au căutat să documenteze nevoia de a se respecta starea actuală de lucruri, ca o moștenire sfântă a trecului. Ei au uitat însă că nimic nu-i imutabil și că legea vieții este schimbarea veșnică și dacă va trebui să păstrăm trecutului amintirea aceea caldă, pioasă, ca pentru tot ce păstrează în sine o parte din noi înșine, nu trebuie să uităm că a trăi numai în tradiție înseamnă a îmbrăca haina dăunătoare a prejudecăților și că legea de viață a fiecăruia este „de a trăi cu timpul său”.

Cu această concepție, chestiunea drepturilor femeii trebuie să-și croiască drumul firesc în viața tuturor popoarelor; și într-adevăr l-a croit.

Pe măsură în care femeia lua parte la munca comună și devenea mai indispensabilă acestei munci, se năștea pentru ea nevoia de a lua toate măsurile ca munca să și-o poată face în condițiile cele mai prielenice, iar pe de altă parte să poată controla ce se face cu produsul muncii ei. Se năștea pentru ea prin urmare nevoia dreptului de a avea și ea legi care să-i ocrotească deopotrivă munca și să o pregătească pentru ea.
Acest lucru nu l-a putut realiza femeia decât acolo unde a putut participa chiar la facerea legilor și din acel moment.

Legile se fac însă în Parlament și aci se intră prin vot.
Dreptul de vot prin urmare dă femeii putința de a-și face sau dicta legile de care are nevoie.
Reprezintă acest vot o chestiune de inimă, cum s-a definit în Senatul nostru?
Pentru femeie ca și pentru bărbat, votul reprezintă desigur dreptul de a-și da consimțământ, de a-și exprima o părere, o convingere asupra necesității unei legi, a valorii ei, sau a creări unei legi noi, păreri izvorâte pentru femeie ca și pentru bărbat dintr-o îndelungă experiență și o îndelungă participare alături de tovarășii ei de muncă.
O lege iese astfel din experiența, din conlucrarea tuturor – votul este o funcțiune socială, de solidarizare a membrilor sociali.
Firește, atâta vreme cât popoarele au trăit sub concepția că Statul trebuie să fie „o turmă și un păstor”, Statul a fost noțiunea despotică, autoritate străină de masa națiunii și impusă națiunii ca unei turme cuvântătoare.

Calypso C. Botez
(Drepturile femeii în Constituția viitoare, Noua Constituție a României, București, 1922, p. 77 și urm.)

Facultatea de Drept trebuie să caute adevărul

14 mai 2016

Înainte de toate, Facultatea de Drept trebuie să caute adevărul, indiferent de rezultatele la care cercetările sale ar duce, căci aceasta este metoda științifică. Omul de știință se recunoaște tocmai după patima pe care o pune în cercetarea adevărului.

Mircea Djuvara
(Teoria generală a dreptului. Drept rational, izvoare si drept pozitiv, All Beck, București, 1999, p. 31)

Ideea de dreptate stă ca un ideal la baza oricărei activități omenești

13 mai 2016

Ideea de dreptate este așa de adânc ancorată în sufletele noastre, încât noi îi subordonăm totul; ea este păstrătoarea aspirațiilor noastre cele mai înalte. Este ideea care stă ca un fundament și ca un ideal la baza oricărei activități omenești.

Mircea Djuvara
(Teoria generala a dreptului. Drept rational, izvoare si drept pozitiv, All Beck, București, 1999, p. 28)