Chiar și o societate de îngeri binevoitori are nevoie de un sistem de legi pentru…

11 iunie 2016
720 citiri

Even a society of well-disposed angels, uniformly anxious to do right, needs a system of laws in order to know the right thing to do… law is part of the morality of any complex society… The picture of morality as a blueprint and laws as a structure put up according to or in disregard of it is… misleading. Morality is more like an outline from which details are missing. Laws, along with conventions, fill many of these in.

[Chiar și o societate de îngeri binevoitori, în mod uniform nerăbdători să facă ce e drept, are nevoie de un sistem de legi pentru a ști ceea ce trebuie făcut … legea făcând parte din moralitatea oricărei societăți complexe … Imaginea moralității care se înfățișează ca un plan, și a legilor ca o structură construită pentru a fi în conformitate sau contrară ei este … înșelătoare. Moralitatea este mai mult ca o schiță din cadrul căreia lipsesc detaliile. Legile, împreună cu convențiile, umplu multe dintre acestea]

Tony Honoré
(The Dependence of Morality on Law, Oxford Journal of Legal Studies, vol. 13, nr. 1, 1993, p. 3 apud W. J. Waluchow, Constitutional Morality and Bills of Rights, în Expounding the Constitution (ed. G. Huscroft), Cambridge University Press, 2008, p. 83))

Ideea de bază a dreptului se află în supunerea forțelor sociale unei autorități formale

10 iunie 2016

L’idée fondamentale du droit consiste dans l’ordre, dans la soumission des forces sociales a une autorité formelle, qui domine leur progrès et leur mouvement. Ce n’est pas la stagnation qui est l’idéal du droit, c’est le mouvement ordonné.

[Ideea de bază a dreptului se află în existența unei ordini, în supunerea forțelor sociale unei autorități formale care le domină progresul și mișcarea. Idealul dreptului nu constă în stagnare, ci în mișcarea ordonată.

Benjamin Akzin
(La désuétude en droit constitutionnel, Revue du droit public, 1928, p. 711)

Apărarea dreptului este necesară pentru conservarea existenței morale a omului

9 iunie 2016

Conservarea propriei existențe este legea supremă a lumii vii; așa cum este bine știut, ea se manifestă în fiecare creatură sub forma instinctului de conservare. Însă în cazul oamenilor nu putem vorbi numai de o viață fizică, ci și de o existență morală, iar una din condițiile conservării acestei existențe o reprezintă apărarea dreptului.

Rudolf von Jhering
(Lupta pentru Drept, Editura All Beck, București, 2002, p.15)

Ce poate folosi cuiva dreptul de vot dacă nu are și dreptul să discute cui să încredințeze votul?

8 iunie 2016

Când libertatea e acordată unora și refuzată altora, avem privilegiu deoparte, servitute de alta. Un guvern care ar acorda libertatea absolută a presei unora, și ar supune pe alții regimului cenzurii, ar fi un guvern de privilegiu. În acest caz justiția e violată. Când o lege recunoaște unora, prin faptul nașterii, dreptul de a exercita cutare drepturi politice, pe care le refuză altora, această lege e injustă, pentru că pe unii îi înalță, iar pe alții îi consideră într-o servitute.
Alteori se întâmplă ca legea deși acordă la toți drepturi, dar le acordă în mod cu totul restrâns. În acest caz avem libertate parțială. Așa de exemplu, când legea acordă tuturor dreptul de vot, însă refuză iarăși tuturor dreptul de întrunire, libertatea politică e o libertate parțială, trunchiată.
Ce poate folosi cuiva dreptul de vot, dacă n-are și dreptul să discute în ce condițiuni și cui să încredințeze votul? În lipsă de o înțelege comună și prealabilă asupra persoanei, am putea avea în urnă 500 de nume diferite pentru 500 de alegători. Orice exercițiu al dreptului de vot presupune exercițiul dreptului de reuniune, și de aceea, în fapt, totdeauna alegerile sunt precedate de perioada întrunirilor.

Constantin G. Dissescu
(Drept constituțional, 1915, p. 445-446)

Legea nu este deloc, doar pentru că este lege, adevărul absolut

7 iunie 2016

Il n’est pas douteux que tout individu a le droit de résister à l’application de toute loi contraire au droit ou à tout acte contraire à la loi, en n’exécutant la chose commandée que lorsque la contrainte est employée contre lui, en protestant même contre ce qu’il considéré comme une violation du droit, en déclarant qu’il ne cede qu’à la contrainte matérielle, et après avoir employée toutes les voies de recours qui sont mise par la loi à sa disposition. Le droit de résistance passive ainsi compris n’a jamais été contesté et ne peut pas l’être. Il appartient à chacun d’apprécier en conscience s’il doit obéir volontairement à tel ou tel acte de l’autorité ou s’il ne doit y obéir que sous la pression de la contrainte. La loi n’est point, parce qu’elle est la loi, la vérité absolue. Demander à tous l’obéissance passive à la loi, c’est vouloir faire un peuple d’esclaves. L’obéissance à la loi est une nécessité sociale, mais chacun est libre d’apprécier la valeur d’une loi et de faire tout ce qu’il pourra, sans recourir à la violence, pour se soustraire à l’application d’une loi qu’il considéré comme contraire au droit, comme aussi à l’exécution d’une acte qu’il considéré comme contraire à la loi.

[Nu există nici o îndoială că orice persoană are dreptul de a se opune aplicării oricărei legi contrare dreptului sau oricărui act contrar legii, nepunând în executare lucru ordonat decât atunci când o constrângere este folosită asupra sa, chiar protestând împotriva a ceea ce el consideră o încălcare a dreptului, declarând că va ceda doar în fața unei constrângeri materiale, și doar după ce va fi folosit toate căile de atac care sunt stabilite prin lege la dispoziția sa. Astfel descris, dreptul la rezistență pasivă nu a fost niciodată contestat și nici nu poate fi. Fiecare are dreptul de a aprecia în propria conștiință dacă trebuie să se supună în mod voluntar unui act particular de autoritate, sau dacă trebuie să se supună doar sub sancțiunea constrângerii. Legea nu este deloc, doar pentru că este lege, adevărul absolut. Cerând tuturor ascultarea pasivă față de lege, înseamnă să dorim să producem un popor de sclavi. Supunerea față de lege este o necesitate socială, dar fiecare este liber să aprecieze valoarea unei legi și de a face tot ce poate, fără a recurge la violență, pentru a se sustrage de la aplicarea unei legi pe care o consideră contrară dreptului, precum și față de executarea unui act considerat contrar legii.]

Léon Duguit
(Droit constitutionnel, tome III, a treia ediție, Paris, 1927, p. 801)

Nimic, în adevăr, nu falsifică mai mult spiritul decât studiul exclusiv al textului legii…

6 iunie 2016

Nimic, în adevăr, nu falsifică mai mult spiritul decât studiul exclusiv al textului legii cu preocupațiunea hotărâtă de a-i găsi diferite înțelesuri.
De ce? Două cauze ne explică înlesnirea cu care se falsifică spiritul unor legiști.
Mai întâi este natura Dreptului. Dreptul este o știință de raționament aplicată la faptele, la împrejurările vieții de toate zilele. Fiecare este împins, necesitat de interesul său propriu de a forma un raționament care să-l servească. Cu cât ești mai interesat și mai ignorant cu atât mai mult iei un raționament fals și torturezi legea. Mai rămâne cateodată și șansa pentru mulți de a induce pe un judecător în eroare sau a-i înșela buna credință.
În al doilea rând în chestiile de drept, ca în orice chestie ce se discută, sunt puține argumente greșite care să nu poată înfățisa cel puțin în aparență și o parte rațională, precum sunt și mai puține din cele mai bune care să nu dea loc la obiecții. În căutarea argumentelor pentru trebuința cauzei este cu neputință să nu se falsifice spritul aceluia care se mărginește în cercul argumentelor de antinomii și conciliații de texte. Faptele omenești sunt infinite și indeterminabile în mod absolut. Nu se pot toate prevede, reglementa și băga în oarecare formule. De aceea în genere legile pozitive nu sunt decât niște luminători, niște conductori, folositori desigur, dar insuficienți. Iată de ce Degré, cu drept cuvânt, când studia o problemă juridică, când judeca chiar, nu se mulțumea să deschidă un cod și mecanicește să aplice un articol de lege. El cerceta metafizica faptului social și a legii pentru a-i descoperi adevăratul înțeles.
Nimeni mai mult decât Degré n-a dat în România o mai mare dezvoltare, un mai viu impuls de progres Dreptului decât dânsul.
Pentru ce? Fiindcă el s-a dat acestei științe din curată dragoste, fără niciun interes. El nu urmărea nici câștig bănesc, nici reputație. Judecând pe Degré după pasiunea ce avea pentru Dreptul teoretic, am crede că el era un adept al școlii dogmatice, al acelei școli care creează teorii independente de Dreptul în vigoare, care construiește un fel de legislație model și ideală, destinată a grăbi reformele legislațiilor pozitive. Eroare. Degré n-a fost un moralist, un filozof, un istoric care făcea și funcțiune de jurisconsult. El a fost un jurisconsult care în studiile și în judecățile lui ținea seama de Filozofie, de Morală, de Istorie.

Constantin G. Dissescu
(Prefață la Scrieri Juridice, vol. I, ed. Gutenberg, București, 1900, p. VI și urm.)

Puterea de a declara o lege neconstituțională trebuie să rămână difuză

5 iunie 2016

Aussi, il faut que le pouvoir souverain du juge en ce qui concerne déclarer une loi inconstitutionnelle reste diffuse pour demeurer judiciaire parce-que un organe spécial chargé de cette mission sera toujours mauvais parce qu’il deviendra politique.

[De asemenea, este necesar ca puterea suverană a judecătorului cu privire la constatarea unei legi ca fiind neconstituțională să rămână difuză pentru a se păstra judiciară, deoarece un organ special însărcinat cu această misiune va fi întotdeauna rău fiindcă va deveni politic.]

Maurice Hauriou
(Principes de droit public, Sirey, 1910, p. 76 nota de subsol 2)

Trasimacos se întreabă dacă justiția este un bine sau un rău

4 iunie 2016

Întrucât neagă orice adevăr obiectiv, Sofiștii negau de asemenea că există o justiție absolută. Chiar dreptul este, pentru ei, relativ, opiniune schimbătoare, expresiune a arbitrariului și a forței. Just este ceea ce folosește celui mai puternic. Astfel, Trasimacos se întreabă dacă justiția este un bine sau un rău, și răspunde: justiția este în realitate un bine al altuia. Este un avantaj pentru cel care comandă și un rău pentru cel care se supune.

Giorgio del Vecchio
(Lecțiuni de filosofie juridică (trad. Constantin Drăgan), 1943, București, p. 27)

Numai apariția dreptului în viața socială a putut asigura progresul omenirii

1 iunie 2016

Forța prin ea însăși este o manifestare brutală și anarhică, având în elementele ei intime ceva din dezordinea naturii atotputernice. Distrugându-se prin ea însăși, prin abuzul săvârșit chiar în aplicarea ei asupra raporturilor sociale, constituie un element de nesiguranță în reglementarea acelor raporturi. Ceea ce o forță a recunoscut azi de bun, mâine o forță superioară poate decreta de rău și nimici opera din ajun.
Unde mai este atunci siguranța raporturilor încheiate și posibilitatea progresului prin nașterea de noi raporturi întemeiate pe cele dintâi?
După cum construcția unei case, din ale cărei temelii s-ar sustrage treptat câte o parte, este cu neputință – pentru că la un moment dat totul s-ar prăbuși, – tot așa construcția progresivă a raporturilor sociale este cu neputință dacă în fiecare clipă temelia, – raporturile anterioare – ar fi desființate și chiar numai dacă ar fi amenințate.
Iată cum în locul forței a apărut ceva mai statornic: dreptul, a cărui temelie se află în rațiune. Numai apariția dreptului în viața socială a putut asigura progresul omenirii.
Dar și dreptul, creațiune omenească, n-a fost desăvârșit de la început: el se formează mereu, se desăvârșește pe măsură ce raporturile sociale devin mai complexe și tinde să realizeze dreptul ideal, perfecțiune a rațiunii omenești.

Nicolae Dașcovici
(Revocabilitatea și nulitatea actelor judiciare, administrative și politice, Atelierele Socec, București, 1919, p. 1 și urm.)